De ce s-a apreciat leul?
Saptamana trecuta a fost una foarte agitata pentru leu. Acesta s-a apreciat foarte rapid la inceputul intervalului, dupa care, la sfarsitul acestuia, s-a depreciat.
Aprecierea a venit pe fondul unui sentiment regional pozitiv care a condus la aprecierea tuturor valutelor din regiune. Trebuie spus insa ca leul a inceput sa se aprecieze ceva mai tarziu in comparatie cu valutele din regiune. Leul venea dupa o perioada de relativa stabilitate, fiind tranzactionat in zona 3,65 EUR/RON o perioada relativ lunga, caracterizata prin volatilitate foarte redusa. Era de asteptat ca volatilitatea sa creasca. Practic, odata cu spargerea nivelului de rezistenta de 3,6, aprecierea a accelerat ca urmare a activarii ordinelor de stop-loss pentru cei cu pozitii long euro deschise la niveluri mai ridicate.
In fapt, nimic fundamental nu s-a schimbat in bine nici la nivel intern, nici la nivel international, ca sa justifice aceasta apreciere.
La nivel intern, informatiile aparute in ultima perioada au fost mixte, unele fiind pozitive, altele fiind negative. In cadrul informatiilor pozitive se incadreaza informatiile statistice legate de balanta de plati, deficitul de cont curent avand o evolutie pozitiva in ultimele luni. Importurile au continuat sa creasca cu o rata sub rata de crestere a exporturilor, dand sperante ca deficitul se poate stabiliza anul acesta in zona de 14% din PIB. Pe de alta parte insa, executia bugetara aduce o veste proasta, in conditiile in care bugetul general consolidat a fost la cinci luni deja pe deficit de 0,4% din PIB, iar la sase luni se pare ca deficitul a crescut la peste 1% din PIB. Sunt
sanse foarte mari ca deficitul bugetar sa sara de 3% din PIB anul acesta, cu riscuri foarte mari de declansare a procedurii de deficit bugetar excesiv.
La nivel international, criza din Statele Unite ale Americii este departe de a se fi incheiat, iar posibilitatea manifestarii unei recesiuni in SUA este foarte ridicata. Mai mult, exista temeri din ce in ce mai mari ca problemele se vor manifesta chiar si in 2009-2010.
Ca urmare, de ce s-a apreciat leul? Este evident ca doar datorita unei schimbari conjuncturale de sentiment a investitorilor fata de pietele emergente. Sentimentul joaca un rol important in miscarile cursului de schimb, fluxurile financiare fiind preponderente in totalul volumelor tranzactionate in piata. Pe de alta parte insa, sentimentul se poate schimba la orice moment, in conditiile in care situatia de pe pietele internationale si in special din SUA este departe sa se fi imbunatatit sau macar clarificat. A fost astfel de ajuns ca stirile care vin din SUA sa se inrautateasca din nou (in special temerile legate de faptul ca Fannie Mae si Freddie Mac, cei mai mari furnizori de fonduri pe piata imobiliara, ar putea avea nevoie de infuzie de capital datorita pierderilor mari inregistrate) si sentimentul sa se schimbe, punand presiune pe deprecierea monedelor emergente, inclusiv leul. Astfel, monedele emergente au inregistrat corectii, leul fiind lovit chiar foarte puternic, revenind de la 3,52 la peste 3,6.
Este aproape evident ca leul nu are din punct de vedere fundamental potential de apreciere, iar o eventuala apreciere substantiala nu este sustenabila, fiind una conjuncturala si chiar de nedorit. In mod normal, in perioada verii sunt in mod traditional presiuni de apreciere a leului din partea intrarilor sezoniere de remitente de la muncitorii romani din strainatate. Totusi, aceste fluxuri si-au pierdut din importanta in ultima perioada, fluxurile financiare avand o importanta din ce in ce mai mare in evolutia cursului. Nu este exclus insa ca jucatorii din piata sa mai forteze aprecierea leului daca sentimentul se va imbunatati din nou.
Articole similare
- Consecventa FED, benefica sau nu?
- Leul - un factor de stabilitate intr-o zona macinata de instabilitate
- Sa investim responsabil
- Inceputul noului trimestru - reintram in zodia Volatilitatii?
- In ce limba va vorbi Buzoianu cu Isarescu?
- Cine arbitreaza coruptia?
- Sperantele investitorilor, spulberate de actiunile autoritatilor
- Si CSP-ul era mai performant
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Cele mai citite din Editoriale
Recomandari editori
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!


Ultima ora

