Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Actualitate  3 Septembrie 2010, 14:03, Arabela Boboc

Traian Basescu a tinut un discurs despre solidaritate in austeritate. Inca un an

Cei sase noi ministri ai Cabinetului Boc si-au depus astazi juramantul, ocazie cu care presedintele Traian Basescu a tinut sa-i felicite pentru ca si-au asumat intrarea in guvern. In acelasi timp, seful statului a apreciat totusi ca ministrii demisi au facut ceea ce trebuia avand in vedere situatia de criza si ca au facut parte dintr-un cabinet care „reuseste, in ciuda dificultatilor, sa tracteze Romania din criza economica spre crestere economica”. “Nicio secunda nu accept ideea ca ministrii nu ar fi facut ce trebuia in perioada de criza, au facut ce trebuia in limita posibilitatilor Romaniei. Guvernul a intrat in criza cu un buget afectat de o politica populista. Masurile care s-au luat nu puteau fi evitate, daca ne dorim ca Romania sa nu intre intr-un colaps financiar. Si acum, cu toate masurile luate, toate resursele se duc in cheltuieli, nu in investitii, exista deficite la fondurile de pensii, somaj, la plata arieratelor. Va cer romanilor si dumneavostra sa fiti solidari pentru masurile de austeritate care trebuie sa continue”, a spus Basescu. Romanii trebuie sa inteleaga ca este necesar inca un an de austeritate si solidaritate, pentru a fi create premisele de crestere economica solida in favoarea oricarui roman. Presedintele a explicat ca in lipsa unor masuri de austeritate care sa vizeze inclusiv cheltuielile sociale, Romania va atinge in 2011 o crestere economica de cel mult 1%, iar aceasta nu va crea noi locuri de munca. „Numai prin austeritate putem obtine o crestere economica in 2011, eu sper la 3%-4%, daca guvernul ia masurile care trebuie”, a precizat seful statului.
De asemenea, Basescu le-a atras atentia noilor ministri ca „inca sunt ministere in care functionari, fie si directori, incaseaza 13.000 de lei net, cand salariul ministrului e de 4.000 de lei. Macar in perioada de austeritate, aplicati austeritatea pentru toti”, le-a cerut seful statului noilor  membri ai cabinetului. El a dat drept exemplu negativ ministerele Finantelor si Muncii.
Ion Ariton (Ministerul Economiei), Gheorghe Ialomitianu (Ministerul Finantelor), Ioan Botis (Ministerul Muncii), Anca Boagiu (Ministerul Transporturilor), Valeriu Tabara (Ministerul Agriculturii) si Valerian Vreme (Ministerul Comunicatiilor) au depus juramantul, astazi, la Palatul Cotroceni.

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro