Romania, stat politienesc: Exista 101 institutii de control la nivel central. Plus cateva mii in teritoriu
Structurile coordonate de catre acestea adapostesc peste 100.000 de angajati
In Romania nimeni si nimic nu a scapat de ochiul vigilent al legiuitorilor care au infiintat sute de agentii, autoritati, directii sau servicii ce au scopul de a controla... saracia. De cele mai multe ori acestea se calca pe picioare fara ca macar angajatii sa inteleaga delimitarea atributiilor. Asa se face ca de cand se naste si pana moare, de acasa pana la serviciu, de la studii pana la propria firma romanul nu scapa de institutiile de control.
Principiul care guverneaza institutiile romanesti se bazeaza pe ideea ca cine avizeaza o activitate sau o persoana este indreptatit sa o si controleze. De aici se atrage cea mai mare parte a personalului cu atributii de control.
Este cunoscut in practica faptul ca atunci cand te indrepti spre o institutie in vederea autorizarii sau avizarii procedurile sunt greoaie, iar personalul limitat. In schimb, atunci cand vine vorba despre control institutiile gasesc resurse pentru a nu tine posturile neocupate. O simpla privire asupra institutiilor de stat ne arata ca la ora actuala sunt peste 100 de institutii centrale cu atributii de control, dar legislatia stufoasa si alambicata a facut ca atributiile sa nu mai fie coerent impartite. Relevante sunt exemplele din domeniul infractiunilor economice, unde rand pe rand sunt investigate cazurile de mai multe institutii. Spre exemplu, un import fictiv suspectat de evaziune fiscala cu emitere de cecuri false este descoperit in urma unui control al ANV, care sesizeaza Garda Financiara si solicita ajutorul Politiei Economice. Dosarul ajunge pe mana procurorilor de la Parchet, iar la prima prezentare in instanta rechizitoriul este catalogat ca fiind de competenta DNA. Practic, la un dosar ajung sa lucreze cinci institutii.
Institutii la puterea „42”
Faptul ca mai multe institutii au atributii in aceeasi directie a devenit deja o normalitate. Un fapt divers este si ca majoritatea autoritatilor si agentiilor au corespondent de control in teritoriu, ceea ce face ca puterea lor sa fie sporita cu “42”. Spre exemplu, Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara, Politia Romana, Directiile Finantelor Publice, ANAF, Garda Financiara, Garda de Mediu, Inspectia in Constructii, Autoritatea Nationala a Vamilor, Curtea de Conturi si alte institutii au corespondent in teritoriu. Este vorba de cheltuieli suplimentare care de cele mai multe ori nu sunt justificate.
In treacat fie spus, activitatea Inspectoratului de Stat in Constructii se confunda cu controlul realizat de directiile de specialitate din primarii sau ale consiliilor judetene. Acelasi lucru se intampla si cu domeniul financiar, unde confuzia intre administratia financiara si directiile locale de taxe si impozite este la ordinea zilei pentru cei neavizati.
Masinariile locale de ancheta
Odata scapati de controlul de la centru sau al „deconcentratelor”, oamenii au de-a face cu institutiile de control locale, care s-au inmultit in ultimii ani. Un consiliu local de oras are in subordinea sa ori a primariei o serie de servicii si directii cu atributii de control, de la serviciile sociale pana la cele comerciale. De la controlul privind respectarea hotararilor locale in domeniile gospodaririi locale, care tin si de mediu, sau de cele sociale privind acordarea venitului minim garantat, toate au corespondent si in institutiile centrale. Cum ar fi: pentru un ambalaj aruncat pe strada puteti fi sanctionat pentru nerespectarea ordinii publice de catre Politie, pentru depozitarea de deseuri - de catre Garda de Mediu sau de inspectorii primariei. La fel se petrece si cu comertul stradal neautorizat. Pentru astfel de fapte sar sa va amendeze atat inspectorii primariei, politia, dar si alte institutii pot intra pe fir in functie de natura produselor, culminand cu inspectorii ANAF care sa verifice daca ati declarat veniturile. Nedeclararea soldurilor pe care le faceti la magazine va atrage amenzi atat din partea primariei, cat si din partea inspectorilor de la finante, iar exemplele pot continua. Astfel, daca am inmulti toate unitatile administrative din Romania cu minimum cinci institutii de control am obtine peste 10.000 de institutii de control locale. In momentul de fata sunt 2.685 de comune, 263 de orase din care 82 sunt municipii.
Politicienii isi baga nasul peste tot
Un simplu concurs de imprejurari va poate aduce in situatia de a deveni cel mai urmarit om din Romania. Pe linie institutionala sunt peste 36 de institutii de control preocupate sa-si controleze activitatea propriilor angajati. Peste 43 din institutiile de control de la centru sunt preocupate sa autorizeze si sa avizeze, activitatea unor persoane fizice sau juridice ori dau licente pentru diverse servicii sau produse. Alte cateva zeci sunt prinse in morisca de control a persoanelor fizice. Curios este ca tocmai aceste institutii se si controleaza ori isi controleaza beneficiarii avizelor. Absurditatea situatiei provine din faptul ca pe linia reformei administrative inca de la centru nu au fost separate cele doua componente ale domeniului, avizare si control. Birocratia excesiva face ca pentru multe dintre proiectele derulate in Romania sa ai nevoie de zeci de avize. La toate aceste avize esti pasibil de zeci de controale. Un alt aspect al presiunii institutionale asupra cetatenilor romani este ca majoritatea institutiilor sunt controlate politic, astfel ca o parte din controale nu sunt tematice, ci cu „tema”. In acest sens, Comisia Europeana a atentionat Romania in cazurile a doua institutii, ANCOM si ANRE, in ceea ce priveste modalitatea de functionare a acestora si modul in care politicul infiinteaza, desfiinteaza si stabileste reglementarile de functionare a acestora. Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, ANCOM, a fost infiintata de guvern in luna martie 2009, dupa ce Comisia Europeana a atentionat Romania ca decizia fostului Cabinet de a demite presedintele Autoritatii Nationale de reglementare si de a restructura institutia reprezinta o grava incalcare a independentei acestui organism. In noua structura, autoritatea de reglementare in domeniu functioneaza sub control parlamentar, cu o conducere numita de seful statului la propunerea guvernului.
Parlamentul care controleaza influenta
Este stiut faptul ca Parlamentul poate desemna comisii de ancheta ori de cate ori exista situatii care impun acest lucru. Dar pe langa aceste comisii de control parlamentar in subordinea acestuia exista o serie de institutii care au atributii in aceasta directie. Din lista institutiilor aflate sub control parlamentar enumeram Curtea de Conturi, care deruleaza controlul financiar la institutiile de stat, CNVM - Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare care are controlul pietei de capital, desi multi dintre politicieni sunt activi in domeniul bursei. Bataia pentru posturile parlamentare de la BNR a fost deja cunoscuta atunci cand liberalul Bogdan Olteanu a fost propulsat in Consiliul de Administratie la BNR, care deruleaza activitati de control ale sistemului bancar din Romania.
Nu sunt de neglijat nici Serviciul Roman de Informatii, care controleaza pe oricine, nici SIE, dar nici CNA (Consiliul National al Audiovizualului), care acorda amenzi grase in functie de coloratura politica si de nuanta mesajului canalelor audiovizuale. CNSAS, Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii este o alta institutie importanta de manevra si control in jocul politic, la fel cum este si ANI - Agentia Nationala de Integritate, care ar trebui sa se sesizeze cu privire la obtinerea de venituri ilicite si nedeclararea acestora de catre persoanele publice.
Unul investigheaza, altul amendeaza
Pentru a completa peisajul institutiilor de control care se controleaza intre ele trebuie sa mai mentionam ca puterile Curtii de Conturi au fost restranse succesiv prin legislatia ultimilor ani, ajungand sa nu mai poata acorda niciun fel de sanctiuni, ci doar sa sesizeze alte institutii de control abilitate. Un bun exemplu este controlul realizat de Curtea de Conturi a Romaniei la Ministerul Turismului anul trecut, care a constatat abaterile de la legalitate si s-a limitat sa ceara control doar din partea Agentiei Nationale de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice (ANRMAP), care a administrat amenzi, platite tot din bani publici si avertismente scrise neluate in seama de nimeni. Practic, tot controlul realizat de prima institutie in urma unei Comisii de Ancheta Parlamentare a fost ingropat de o a treia institutie de control care a inchis cazul cu amenzi si avertismente.
Multe dintre institutii au aceleasi prerogative, ceea ce duce la nefinalizarea actului de control
Parlament
- Curtea de Conturi (control institutional)
- CNVM - Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (control agenti economici si persoane fizice)
- BNR - Banca Nationala a Romaniei (control financiar agenti economici)
- SRI - Serviciul Roman de Informatii (control general)
- SIE - Serviciul Roman de Informatii Externe (control general)
- CCSA - Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (control agenti economici)
- CNA - Consiliul National al Audiovizualului (control agenti economici)
- CNSAS - Colegiul Consiliului National pentru Studierea Argivelor Securitatii (controlul persoanelor)
- CSSPP - Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (control agenti economici)
- CNCD - Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (controlul persoanelor)
- ANI - Agentia Nationala de Integritate (controlul persoanelor)
- ANSPD - Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (control agenti economici)
- Curtea Constitutionala (Controlul Persoanelor)
- ANCOM - Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (control agenti economici)
MTI
- Directia Generala de Control (control institutional)
- Agentia de Sanatate Publica MT (control institutional si agenti economici)
- ANR (Autoritatea Navala Romana) - (control agenti economici)
- AFER - Autoritate Feroviara Romana - (control agenti economici)
- ARR (Autoritatea Rutiera Romana) - (control agenti economici)
- CAS MTI - control
- Autoritatea Aeronautica (control agenti economici)
- RAR (Registrul Auto Roman) - (control agenti economici si persoane fizice)
Institutii cu atributii de control
- Corpul de control al Primului Ministru (Control institutional)
- ANRM (Agentia Nationala pentru Resurse Minerale) - (control resurse)
- ANRE (Agentia Nationala pentru Reglementare in domeniul Energiei) - (control resurse)
- CNCAN (Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare) - (control resurse)
- ONPCS (Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor) - (control financiar)
- ANSV (Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara) - (control sanitar)
- Agentia Nationala Anti-doping (control sanitar - drog)
- ANRMAP (Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice) - (control institutional)
MAI
- Corpul de Control (control institutional)
- Directia Generala Anticoruptie (control institutional)
- Directia Generala de informatii si protectie interna (control institutional)
- IGSU - (Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta) (agenti economici)
- ORI - Oficiul Roman pentru Imigrari - (controlul persoanelor)
- Politia Romana - (control general)
- Politia de Frontiera - (control de persoane si marfuri)
- Agentia Nationala Antidrog (control drog)
- Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane (controlul persoanelor)
- ANFP - Agentia Nationala a Functionarilor Publici (control institutional)
- ANRSCUP - Agentia Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (control resurse si servicii)
- Directia pentru Relatia cu institutiile prefectului (control institutional)
- Prefecturile (control institutional)
MECMA
- Corpul de Control (control institutional)
- Directia Generala Anticoruptie (control institutional)
- Directia Generala de informatii si protectie interna (control institutional)
- IGSU - (Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta) (agenti economici)
- ORI - Oficiul Roman pentru Imigrari - (controlul persoanelor)
- Politia Romana - (control general)
- Politia de Frontiera - (control de persoane si marfuri)
- Agentia Nationala Antidrog (control drog)
- Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane (controlul persoanelor)
- ANFP - Agentia Nationala a Functionarilor Publici (control institutional)
- ANRSCUP - Agentia Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (control resurse si servicii)
- Directia pentru Relatia cu institutiile prefectului (control institutional)
- Prefecturile (control institutional)
Ministerul Muncii Familiei si Protectiei Sociale
- Corp Control
- Inspectia Muncii (control agenti economici)
- ANPS - Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale (control financiar si social)
- CNPDAS - Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (control financiar si social)
- ANOFM - Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (controlul financiar si social)
- ANPFDC - Autoritatea Nationala pentru Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului (controlul financiar si social)
- ANPH - Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (controlul financiar si social)
Ministerul Mediului
- Directia Inspectie si Control
- ANPM (Agentia Nationala pentru Protectia Mediului) - (control resurse si mediu)
- GNM (Garda Nationala de Mediu) - (control mediu)
- Administratia Rezervatia Biosferei Delta Dunarii Tulcea (control mediu)
- Administratia Fondului de Mediu (control financiar)
- Apele Romane (control resurse si mediu)
- RNP - Regia Nationala a Padurilor (control resurse si mediu)
MJLC
- Corp Control
- Tribunale, Judecatorii, Curti de Apel - Parchete (control general)
- Ministerul Public (Procuror General) - Parchetul de pe Langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (control general)
- DNA (Directia Nationala Anticoruptie) - (controlul coruptiei)
- DIICOT (Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitatea Organizata si Terorism) (control judiciar persoane si agenti economici
MCPN
- Corp Control
- Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor (control agenti economici)
MCSI
- Corp Control
MFP
- ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala) (control financiar agenti economici si persoane fizice)
- Garda Financiara (control agenti economici)
- ANV (Autoritatea Nationala a Vamilor) (control fizic si documentar persoane fizice si agenti economici)
- DFP (Directiile Finantelor Pu-blice) x 42 - control financiar agenti economici si persoane fi-zice
Ministerul Sanatatii
- Directia Control si Administrare (control institutional)
- Agentia Nationala a Medicamentului (control agenti economici)
- DSP (Directii judetene de Sanatate Publica) x 42 (control agenti economici si persoane fizice)
- Directia de Sanatate Publica si Control in Sanatate Publica (control instututional)
MDRT
- Corpul de Control
- Directia Control si verificarea fondurilor comunitare (control institutional si la agenti economici)
- Directia generala Control pentru Turism (control agenti ecomomici turism)
- Inspectoratul de Stat in Constructii (controlagenti economici si persoane fizice
MECTS
- Corpul de Control
- Directia Inspectie Scolara (control institutional)
- Inspectoratele Scolare (control institutional)
- ANST (Agentia Nationala pentru Sport si Tineret) (control institutional)
MADR
- ANPA - Agentia Nationala pentru Pescuit si Agricultura - Control resurse si servicii
- Inspectia Nationala pentru Calitatea Semintelor - control marfuri
MApN
- Corpul de Control si inspectie (control institutional)
- Directia instantelor militare (control judiciar)
- Directia prevenire si investigarea coruptiei si fraudelor (control)
- Statul major general - Politia Militara - Parchete Militare
Articole similare
- NATO infrunta criza cu Smart Defence
- Demonstratiile antiausteritate cuprind lumea. Politicienii raman surzi la revolta strazii
- Aurul, facut praf de dolarul american
- Analistii firmei lui Roubini: Marile probleme nu vin din zona economicului, ci a socialului
- Salonul aerospatial MAKS-2011: parada multa, contracte de doar - 10 mld. $
- Salariile mici - argumentul cu care puterea vrea sa atraga investitorii straini
- Trecerea la euro - o dorinta recenta, dar cu finalitate indepartata
- Efectul neasteptat al globalizarii: Marile concerne au fost depasite de companii locale
Cele mai citite din Dosar
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA





Ultima ora


14 Comentarii
Nu se poate!?Pai cu atatea organe de control,cum de majoritatea politicienilor fosti si actuali au ajuns sa aiba averi fabuloase?Sa inteleg cumva ca majoritatea "organelor"sunt corupte?VAI DE STEAUA NOASTRA.
Si cu toate acestea, Romania anului 2010 seamana cu un sat fara caini, in care domneste legea junglei! Decat 101 dalmatieni cu colti de lapte care nu-si indeplinesc atributiile, mai bine 10 dulai antrenati sa distruga mafia romaneasca!
este mai putin vorba de stat politienesc cat despre uriasul aparat administrativ care suge bugetul de stat. bugetari cu salarii deloc mici, cu cheltuieli administrative, cu investitii in tehnica IT pe care multi nici macar nu stiu sa o folosesca ! sa recunoastem, cei care ati avut de-a face cu un control cat de mic, totul sa rezolvat cu o spaga ! nu contest , exista unele servicii enumerate mai sus care sunt necesare si care chiar isi fac treaba insa exista si - in cunostinta de cauza - institutii gen ANPA pline de spagari si lenesi.. cum spuneam, o armata de platiti degeaba..
felicitari ptr. initiativa... ptr. cei care contesta "statul politienesc" : va doresc din suflet sa il simtiti pe pielea voastra - bafta !
SI DACA NU STIATI POTRIVIT LEGII FUNCTIONARULUI PUBLIC EXISTA UN SEF DE BIROU LA DOAR 5 ANGAJATI SI UN SEF DE SERVICIU LA MINIM 7, CEEA CE FACE CA ACESTA SA DETINA UN SALARIU DE 2300 LEI PLUS INDEMNIZATIA DE CONDUCERE SI DA ORDINE LA 4-5 ANGAJATI.E O RUSINE LA UN NUMAR ATIT DE MIC DE OAMENI SA AI UN SEF CARE NU FACE NIMIC, NIMUIC, NIMIC, NIMIC
te inseli scriitorule MANEA! nu este un stat politienesc ci o structura de sugaci formata de politicienii de dupa 1989 cu scopul de a-si pune oamenii in urma castigarii alegerilor! e valabil pentru TOATE PARTIDELE!NICIUNUL NU ESTE MAI BUN! daca ar fi un stat politienesc am avea ordine,adunarea in procent de 99%a taxelor si impozitelor ,dobanzi mici la banci, lipsa spagii si lipsa teparilor! asa ca la comanda politica ,,bati campii" degeaba!
domnilor la MAI mai este cel putin o institutie pe care nu ati nominalizat-o: JANDARMERIA ROMANA
Nu mi-am imaginat ca pot exista atatea organisme de control. Frumoasa investigatie, felicitari.
Mare adevar spune acest articol. Se confirma ca suntem oricand dispusi sa vedem paiul din ochiul celuilalt. Dar "barna"... Rolul acestor structuri ar trebui sa fie de indrumare si control, adica prima data sa te ajute, sa te indrume, atunci cand intreprinzi ceva, iar daca ulterior leagea e incalcata atunci sa treaca la masurile legale. Dar inspectorii acestor institutii au impresia ca sunt niste dumnezei si ca tara e gradina lor.
lasati vrajala.daca eram stat politienesc,acum toti tiganii spurcati ar fi fost in puscarie.dar ei fac legea.au vreo logica spusele voastre?nu
... si-mi aduc aminte de vremurile de acum 20 de ani, dupa rascoala, cand se vorbea despre Romania lui Ceausescu ca despre un stat politienesc. Acum nu mai e? Ba da! Si-o sa fie si mai si!
mie mi se pare normal. poporul a ales asa, asa trebuie sa fie. carcotasi si nemultumiti vor fi vesnic, votul insa este vot
Asa este.Suntem stat politico-politienesc.E mai rau ca inainte de 89.Toti ne fabrica dosare si antecedente penale.Am ajuns o tzara de infractori! Asta dupa cultura politrucilor ce ne4 conduc(in realitete ei sunt pericol public si social-se vede in jur,dezastrul social si economic) Si toti acesti indivizi-pretinsi functionari publici- au contracte de munca pe viata; nu pot fi transferati decat cu acordul lor,scris !. Nu pot parasi sistemul numai dupa confirmarea judecatoreasca, definitiva, a mortii,,( curs Drept administrativ-facultati de drept)Asta da democratie romana!Platim taxe si impozite si EI isi bat joc de noi ,pe banii si munca noastra !
cam asa era si securitatea pe vremuri