Numar de turisti straini in crestere in Turcia si Bulgaria, Romania - pe minus
Tara noastra a incasat din industria ospitalitatii doar 354 mil. euro in primul semestru, cu 92 mil. euro mai putin decat in aceeasi perioada a anului trecut
In prima jumatate a acestui an, numarul turistilor straini care au vizitat Romania a scazut cu 3,4% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 3,33 milioane de persoane. State precum Turcia au profitat de pe urma crizei, reusind sa atraga in S1 un numar in crestere de straini, de 9,7% fata de aceeasi perioada, pe cand altele precum Bulgaria sau Croatia estimeaza un avans de 15, respectiv 5% in acest an.
In lipsa unei promovari coerente si a unei strategii de dezvoltare, turismul romanesc sufera de pe urma celui de-al doilea an de criza, in timp ce unele state isi revin si profita de pe urma conjuncturii economice. Astfel, in prima jumatate din acest an, numarul vizitatorilor straini inregistrati la frontierele Romania a scazut cu 3,4% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 3,33 milioane de persoane, majoritatea acestora, respectiv 63%, provenind din statele UE, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In acelasi timp, numarul romanilor inregistrati la punctele de frontiera care au plecat in strainatate a fost, in primul semestru al anului in curs, de 5,19 milioane de persoane, consemnand un recul de 8,9% comparativ cu perioada corespondenta a anului 2009. Pe litoral, unde anul trecut se anunta cu tam-tam revenirea unor mari tour-operatori internationali, numarul strainilor abia daca va atinge 30.000 in acest sezon, cu toata finantarea din partea ministerului condus de Elena Udrea a cataloagelor acestora. Precizam ca estimarile privind numarul de turisti straini pe litoral apartin ANAT. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) informeaza ca, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei, veniturile obtinute de Romania la capitolul „turism-calatorii” in anul 2009 au fost de 882 de milioane de euro. Pentru primul semestru, datele BNR indica venituri de 354 de milioane de euro din turism.
Preferintele romanilor
Trebuie amintit insa ca, pe intreaga perioada a sezonului estival 2010, potrivit datelor preliminare ale Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), aproximativ 7-800.000 de romani si-au petrecut sau urmeaza sa-si petreaca vacanta in strainatate. Traian Badulescu, purtatorul de cuvant al ANAT, declara ca pe primul loc in topul preferintelor externe de vacanta in acest an este Grecia, aleasa de aproximativ 250.000 de conationali, numar aproape egal cu cel inregistrat in vara anului trecut. Romanii au trecut astfel peste teama de eventualele neplaceri cauzate de grevele si manifestarile de strada care au avut loc mai ales in Grecia continentala, pe fondul crizei, „cedand“ astfel ofertelor speciale de pret la care au recurs hotelierii greci, care au operat reduceri de 20%-40%, in plin sezon estival. Per ansamblu, numarul turistilor straini care au vizitat Grecia in primele trei luni ale anului a punctat un declin de 5,3% fata de perioada similara a anului trecut, anunta statistics.gr. Astfel, sosirile din Europa, piata care genereaza 85% din numarul total al turistilor care vin in Grecia, au scazut cu 5,1%, in timp ce numarul vizitatorilor din statele membre ale UE a punctat o crestere de 2,2%. Declinul s-a accentuat in prima jumatate a anului, cand numarul turistilor straini care au ales plajele grecesti s-a redus cu 5%-7% fata de perioada similara a anului trecut. „Numarul romanilor care au ales Grecia in acest an a ramas la nivelul de anul trecut, observandu-se insa o crestere a cererii pentru destinatii precum Halkidiki, Rhodos si Kos“, sustine Nikos Diakolios, reprezentantul Organizatiei Nationale de Turism a Greciei la Bucuresti.
Turcia, 30 de milioane de vizitatori
In pofida unei usoare majorari a preturilor pachetelor de servicii turistice, Turcia a atras in acest an 120-130.000 de romani, numar comparabil cu cel inregistrat in 2009. Antalia este destinatia numarul unu din aceasta tara aleasa de conationalii nostri, sistemul all inclusive sau ultra all inclusive fiind dominant in topul preferintelor. Trebuie amintit ca numarul de turisti straini care au vizitat Turcia in primul semestru al acestui an, destinatie aflata in competitie cu Grecia, s-a majorat cu 9,2 % comparativ cu aceasi perioada a anului trecut, pe cand veniturile din turism au crescut cu 3,2 %. Potrivit Institutului Turc de Statistica, in trimestrul doi (T2) al anului in curs, veniturile din turism ale Turciei incasate de la oaspetii straini au fost de 3,6 miliarde de dolari, un plus de 4,8% comparativ cu T2 2010. Per total, incasarile din turism ale Turciei au fost de 4,5 miliarde de dolari in T2 2010.
Tinta pentru acest an a guvernului turc este de aproximativ 30 de milioane de turisti straini.
Anul trecut, Turcia a fost vizitata de 27,3 milioane de turisti, o crestere substantiala comparativ cu 2008, mai ales intr-o perioada de criza, cand a primit 26,5 milioane de vizitatori. In 2008, veniturile din turism ale Turciei au fost de 21,3 miliarde de dolari, potrivit datelor postate de guvernul turc, in scadere usoara comparativ cu anul precedent, cand a incasat 22 de miliarde de dolari.
Bulgaria, optimism pentru acest an
All inclusive - sistem de care se feresc cu insistenta hotelierii romani de pe litoral - a mentinut interesul romanilor la un nivel ridicat si in acest an pentru Bulgaria si Turcia. Astfel, statiunile bulgaresti de la malul Marii Negre au primit in acest an aproximativ 200.000 de romani, declara Traian Badulescu, numar in usoara crestere comparativ cu cel inregistrat anul trecut. De altfel, turismul estival din tara vecina nu pare a fi foarte afectat de criza, cel putin la nivel declarativ. Astfel, presedintele Camerei de Comert din Bulgaria estimeaza ca industria ospitalitatii din tara sa va „castiga” 3,25 miliarde de euro in acest an, din care 2,5 miliarde de euro vor deriva de la turistii straini, noteaza balkaninsight.com. In plus, acesta adauga ca numarul turistilor care au ales sa-si petreaca concediul pe litoralul din Bulgaria a crescut cu 15% fata de anul trecut. „Nu este adevarat ca este mai ieftin sa-ti petreci vacanta in Grecia sau Turcia. Hotelierii din Bulgaria au scazut preturile cu 20%-30%“, a adaugat oficialul Camerei de Comert bulgare.
Croatia asteapta un plus de 5% la venituri
In primele sase luni ale anului, Croatia a inregistrat atat scaderea numarului turistilor, cat si a cazarii peste noapte, arata statisticile furnizate de Organizatia Nationala de Turism locala. Astfel, in prima jumatate a anului, 2,63 milioane de vizitatori au trecut granita in Croatia, in scadere cu 6% fata de perioada similara a anului trecut, si au fost inregistrate 11,61 milioane de cazari peste noapte, un declin de 4% fata de S1 2009. Majoritatea turistilor au fost straini, reprezentand 84,4% din numarul total, in scadere cu 5% fata de perioada similara a anului trecut. Insa autoritatile de la Zagreb sunt optimiste in ceea ce priveste evolutia industriei ospitalitatii in acest an, estimand o crestere de aproximativ 5% a incasarilor din turism, comparativ cu 2009, cand s-au numarat 6,5 miliarde de euro din aceasta sursa, informeaza Reuters. In 2008, veniturile din turism ale Croatiei au fost de 7,5 miliarde de euro.
Articole similare
- Prima calatorie turistica spre Luna, programata in 2017. Pretul biletului: 150 mil. dolari
- Destinatii externe de top in 2012. Afla recomandarile jurnalistilor straini si ofertele touroperatorii romani
- Eximtur a incheiat 2011 cu afaceri de peste 32 mil.euro, in crestere cu 18%
- Nou domeniu schiabil cu 16 km de partii pe Valea Sebesului pana in 2015
- Exclusiv: Romania, in continuare restanta in atragerea de turisti straini
- Complexul Hotel of Ice Balea Lac va fi inaugurat oficial pe 28 ianuarie
- Poiana Brasov se mentine in topul popularitatii ca destinatie de weekend
- Turoperatorul Mareea preia una dintre cele mai mari agentii de turism din Moldova
Cele mai citite din Companii
- Fotografii spion cu Dacia Dokker. Primele speculatii de pret: 11.500 euro, varianta pe motorina
- Mustang Shelby GT500, masina de serie cu cel mai puternic motor din lume
- Frumoase, inteligente si cu bani. Top 10 cele mai bogate fotomodele
- Frumoase, inteligente si cu bani. Top 10 cele mai bogate fotomodele
- Cat valoreaza gigantul Apple? Vezi cateva comparatii
- Cat valoreaza gigantul Apple? Vezi cateva comparatii
- Mustang Shelby GT500, masina de serie cu cel mai puternic motor din lume
- Fotografii spion cu Dacia Dokker. Primele speculatii de pret: 11.500 euro, varianta pe motorina
- Mustang Shelby GT500, masina de serie cu cel mai puternic motor din lume
- Frumoase, inteligente si cu bani. Top 10 cele mai bogate fotomodele
- Frumoase, inteligente si cu bani. Top 10 cele mai bogate fotomodele
- Cat valoreaza gigantul Apple? Vezi cateva comparatii
- Cat valoreaza gigantul Apple? Vezi cateva comparatii
- Mustang Shelby GT500, masina de serie cu cel mai puternic motor din lume
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA






Ultima ora

