Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Actualitate  26 August 2010, 11:16, Marian Stefan

Cum se distruge o echipa „neobisnuita“, Unirea, cu un lot evaluat la 24,6 mil. euro!

Milioanele de la UEFA nu acopera datoriile patronului Dumitru Bucsaru

UEFA a facut publice sumele incasate de cele 32 de cluburi participante in sezonul trecut de Liga Campionilor. Paradoxal, aflata in prag de desfiin­tare, Unirea a primit o adevarata avere, dar banii nu s-au intors la echipa.
Patronul Dumitru Bucsaru, care pana mai deu­nazi era consi­derat cel mai „ok“ investitor din fotba­lul romanesc, pare ca nu mai e atras de fenomen. Sau ca a fost ra­pus de criza economica. A acumulat dato­rii insem­nate, nu si-a mai platit fotbalistii si colabo­ra­torii de mai bine de patru luni, l-a izgonit pe prese­dintele MM Stoica in cel mai urat mod, a scos la me­zat tot ce are Unirea mai valoros - jucatorii -, dar susti­ne ca nu se da batut. UEFA tocmai ce-a virat in contul ialo­mitenilor nu mai putin de 17,7 mil. euro, suma ce le revine ca urmare a prestatiei excelente din sezo­nul 2009-2010 in Liga Campionilor, dar banii au luat alte drumuri. Nicidecum spre vestiare. Buc­saru a incasat in ultimul an aproape 25 de milioane de eu­ro, dar la echipa n-a lasat decat putin peste pa­tru mili­oane. Pesemne ca afacerile personale au fost mai im­por­tante, altfel nu se explica dezinteresul fata de fotba­listii care i-au adus notorietate. Caci cine era Buc­saru pana ca Unirea sa apara pe firma­mentul Ligii 1?

Toata lumea a plecat care incotro


Dan Petrescu si Mihai Stoica  i-au construit o echipa evaluata la inceputul acestui sezon la 24,6 milioane de euro. „Bursucul“ a plecat primul, la Rubin Kazan, acolo unde a uitat cum e sa pierzi un meci. In urma cu cateva saptamani a parasit corabia si „capitanul“, MM Stoica. Au urmat apoi antrenorul Rony Levy, team-managerul, PR managerul, directo­rul sportiv, medical, maseurii. Cei mai buni fotbalisti au fost scosi pe taraba. Arlauskis, Galamaz, Brandan, Apostol, Bilasco, Frunza, Rusescu sunt doar cativa dintre cei care si-au gasit repede angajamente. Bucsaru a incasat aproape 5 mil. euro si de pe urma lor, din care 1,5 milioane de euro s-au dus catre Gigi Becali, la care avea o datorie mai veche, de 13 mil. euro, din care achitase 10 mil. euro. Se pare ca de aici a plecat declinul financiar al lui Bucsaru, care a mai indreptat inca 8 milioane de euro catre proiectul imobiliar pe care-l gestioneaza, Green City. Pe langa acestea, mai avea de achitat cate 50.000 euro/jucator pentru participarea in grupele Ligii Campionilor, 20.000 euro/jucator pentru titlul de vicecampioni ai Romaniei in sezonul trecut, intre 15.000 si 25.000 euro/jucator - restante salariale, cate 15.000 de euro pentru locul 3 in grupele Ligii Campionilor (2009-2010). Datorii care i-au deter­minat pe jucatori sa depuna memorii pentru a deveni liberi de contract, destramandu-se astfel visul frumos dintr-un oras ce incape lejer pe stadionul Ghencea.


Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro