Subventiile la caldura pentru populatie se vor acorda si in iarna 2010-2011
In cadrul discutiilor purtate astazi la guvern, presedintele Blocului National Sindical, Dumitru Costin, i-a propus premierului ca in 2010 subventiile la incalzire sa fie mentinute si pentru populatie, iar acesta a fost de acord, a aratat Costin.
Prezent joi la Cluj-Napoca, Emil Boc a anuntat ca subventiile pentru termoficare vor fi acordate mai departe si in acest an, iar anul viitor, din aprilie, se va aplica o noua strategie din domeniu, la care guvernul lucreaza in prezent.
''Subventiile pentru termoficare vor merge mai departe. Anul acesta, ca si in anul anterior, va fi, pe de-o parte, o subventie de pana la 45%, pe care o primesc primariile la combustibil. Populatia va primi subventia pentru caldura in functie de venituri. Am cerut guvernului si colegilor mei care se ocupa de echipa interministeriala sa pregateasca o noua strategie, astfel incat subventia pe viitor sa fie acordata numai celor care au nevoie de sustinere din partea statului si sa nu mai fie platita nediferentiat, cum s-a procedat in ultimii zece ani, cand a fost acordata si celor care au venituri mari. In toamna acestui an, se va merge inca pe aceasta formula. Pe de alta parte, primariile trebuie sa aiba resursele necesare pentru a achizitiona, din timp, combustibilul'', a precizat primul-ministru.
Articole similare
- George Soros: „Merkel duce Europa intr-o directie gresita”
- Centrul Atenei in flacari: 40.000 de protestatari au iesit in strada
- Gerurile naprasnice fac tot mai multe victime in Europa
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Cele mai citite din Actualitate
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA


Ultima ora


1 Comentarii
Dar ce fac cei care au rata(rate) pt apartamentul respectiv la banca(poate 80 % din venit se duce pe rata) Dar acele persone ce vor face?