Competitiile de raliuri atrag mai multi sponsori decat in anii trecuti
Pilotii sunt antrenati pentru criza economica
Competitiile de raliuri din Romania isi continua tendinta de profesionalizare, in pofida recesiunii economice care ii loveste pe actorii implicati intr-unul dintre cele mai costisitoare sporturi.
Editia din 2010 a Campionatului National de Raliuri (CNR) a insemnat un progres fata de editia precedenta din punctul de vedere al marketingului, mediatizarii si nivelului sportiv. Ovidiu Mazilu (foto), presedintele Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, spune ca, la nivel general, sunt mai multe dificultati financiare decat in 2009, insa pilotii si cluburile sunt „antrenati” pentru astfel de situatii. „Ne-am dezvoltat serios fata de anul trecut”, a declarat Mazilu, cu referire la faptul ca in acest an sunt mai multe competitii de tip „rally-sprint”, care nu sunt prinse in calendarul oficial al CNR.
Si in acest an, se desfasoara opt etape de CNR, insa au mai fost cereri de organizare, ceea ce arata disponibilitatea sponsorilor de a-si asocia imaginea cu acest tip de evenimente. Mazilu spune ca Federatia a preferat sa pastreze un campionat cu opt etape, pentru a nu mari cheltuielile echipelor. O solutie de compromis ar putea fi adoptata pentru anii urmatori, care ar consta in derularea mai multor etape, in sistem „n-2” sau „n-3”. Asta ar insemna ca doua sau trei rezultate mai slabe ale unui echipaj sa nu conteze in clasamentul final. Astfel, s-ar da satisfactie celor care vor sa organizeze curse, iar echipajele ar putea lipsi de la doua sau trei curse fara a fi afectate din punct de vedere sportiv, pentru a-si putea tine cheltuielile sub control.
Din punctul de vedere al organizarii, FRAS a facut un pas inainte prin descentralizarea deciziilor inspre comisiile de specialitate - raliu, campionat de viteza pe traseu montan, karting sau off-road.
Anul trecut - punctul critic
Producatorul de anvelope Dunlop este pentru al patrulea an consecutiv partenerul FRAS in competitia de raliuri, pastrandu-si contributia financiara la acelasi nivel ca anul trecut. In schimb, Dunlop beneficiaza de promovarea imaginii, inclusiv prin denumirea oficiala a competitiei -CNR Dunlop. „Anul acesta a fost mai greu, pentru ca ne-am propus sa «atacam» alti sponsori, dar nu am reusit”, a declarat Mazilu.
Alina Mihaescu, directorul de marketing pentru Romania si Bulgaria al Goodyear Dunlop Tires, spune ca o perioada mai dificila din punct de vedere financiar pentru sportul auto din Romania a fost sezonul 2009.
Atunci, mai multi sponsori de etapa si-au anuntat retragerea, pe fondul reducerii drastice a bugetelor. Numarul parti-cipantilor inscrisi la o etapa de raliu aproape s-a injumatatit fata de sezonul 2008, iar in lipsa fondurilor necesare unei organizari de etapa de amploare organizatorii locali au fost nevoiti sa comaseze probele sau zilele de concurs cat mai aproape de minima admisa.
„Pe acest fond, sezonul 2010 a venit un pic mai relaxat. Organizatorii locali erau deja pregatiti sa faca fata oricarei situatii legate de lipsa sponsorilor sau a fondurilor insuficiente, la fel si pilotii care au inceput sa vina in numar constant la etapele de raliu”, a declarat Alina Mihaescu. Dunlop mai are si un parteneriat de etapa cu Raliul Tara Barsei.
„Automobilismul nu va muri”
Si din punctul de vedere al echipelor, lucrurile se vad optimist. Titi Aur, pilot al echipei Jack Daniel’s RT si multiplu campion national, spune ca, fata de anii trecuti, cresterea este evidenta, pe mai multe paliere: tehnic, material, marketing, mediatizare si cunostinte de pilotaj. La o etapa din acest an, s-a atins cifra-record de 55 de echipaje inscrise la start, valoarea echipamentelor de concurs a crescut, iar nivelul de instruire a pilotilor este mai mare, pe fondul activitatii derulate de scolile de pilotaj din tara. „Este o criza profunda din toate punctele de vedere, iar automobilismul este un mare consumator de bani. Astfel, apare surpriza placuta: campionatul e in crestere. Probabil ca anumite companii au sesizat oportunitatea sau necesitatea de a fi vizibile”, explica Titi Aur. Un buget mediu anual pentru un echipaj de clasa N, cea mai puternica, este de 200.000 de euro. Aceste cheltuieli se acopera prin sustinerea echipei din care acest echipaj face parte si prin atragerea de parteneriate pe cont propriu. Sunt si cazuri de piloti care se autofinanteaza integral din afacerile pe care le deruleaza.
Una dintre explicatiile pentru care sponsorii au ramas aproape de acest sport este gradul de mediatizare din ce in ce mai bun, prin televiziuni si presa scrisa. De altfel, FRAS si-a impus ca prioritate promovarea in media, cu scopul atragerii sponsorilor si publicului.
Alina Mihaescu spune ca parteneriatul dintre Dunlop si FRAS este in acord cu strategia companiei de a fi implicata in motorsport si de a face transferul tehnologiei de la cursele profesioniste la anvelopele de strada. „Nicio strategie de marketing nu poate fi realizata fara a tine cont de caracteristicile marcii si produsului, iar Dunlop este in primul rand o marca sport, iar, dupa 120 de ani de victorii in motorsport, eventualitatea unei repozitionari pe piata este, in momentul de fata, exclusa”, a afirmat Alina Mihaescu.
Prognoza lui Titi Aur pentru 2011 este ca automobilismul sportiv va rezista, cu exceptia situatiei in care Romania intra in colaps economic.
„Automobilismul nu va muri, pentru ca suntem destul de caliti”, a mai declarat Aur.
Articole similare
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Industria mondiala a sportului s-a redus cu 2,2%, pana la 118,69 mld.dolari
- Pierderi record in fotbalul european: 1,6 miliarde de euro
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
- Williams, echipa de F1, a ramas fara sponsor principal
- David Beckham nu vine la PSG. Prefera Los Angeles Galaxy
- Cat castiga Michael Jordan astazi?
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
Cele mai citite din Dosar
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA






Ultima ora

