Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Actualitate  9 August 2010, 12:55, Mircea Doaga 4

Emil Boc anunta un nou termen pentru finalizarea Autostrazii Bechtel: 2044

 Premierul a anuntat o noua realizare mareata: 10 kilometri de autostrada vor fi finalizati in acest an.   Desi sunt considerate o prioritate, investitiile au fost reduse cu 23% fata de 2009

Un nou an de realizari „marete” in domeniul infrastructurii anuntat de premierul Emil Boc in weekend: 8,5 kilometri din centura Iasiului, 10-11 kilometri din Autostrada Transilvania, plus alti cativa kilometri din soselele de centura din Bu­curesti, Sibiu, Lugoj si Turnu-Severin. In acest sens, vor fi directionate toate capacitatile inves­titio­nale ale guvernului, care mai are in vedere, pen­tru 2011, alte asemenea obiective: centura Sucea­va, centura Constanta si finalizarea Autos­tra­zii Cernavoda - Constanta.

Declaratiile au fost facute de prim-ministru cu ocazia unei vizite efectuate la lucrarile de cons­tructie a centurii Iasiului, din care, spune Emil Boc, anul acesta vor fi finalizati 8,5 kilometri, iar pana in aprilie 2011 si restul de 5,5 kilometri, lucrarile fiind demarate in urma cu doi ani. Accesul pe cei 8,5 kilometri se va face intr-un mod cu totul original, cel putin pana la finalizarea lucrarii: „In acest an, 8,5 kilometri vor fi adusi la strat de binder, iar o parte a traficului greu din oras va putea fi deviat pe un drum comunal, un drum judetean si apoi spre iesirea din oras”, a precizat Emil Boc.

  • Emil Boc anunta un nou termen pentru  finalizarea Autostrazii Bechtel: 2044
  • Emil Boc anunta un nou termen pentru  finalizarea Autostrazii Bechtel: 2044

In total, soseaua de centura ar trebui sa aiba de fapt aproape 32 de kilometri si ar trebui fina­liz­ata in 8 luni.

Povestea Bechtel


In privinta Autostrazii Transilvania, proiect pe care il realizeaza firma americana Bechtel, ritmul de constructie va fi la fel de „alert”: 10-11 kilometri finalizati in acest an. Asta in conditiile in care portiunea respectiva este in lucru de ani buni. Practic, cei 10-11 kilometri fac parte din tron­sonul Campia Turzii - Cluj-Napoca, in lun­gime de 54 de kilometri, din care pana acum au fost dati in folosinta 42 de kilometri - de altfel, sin­gu­rii finalizati din Autostrada Transilvania. Tron­so­nul ar fi trebuit terminat in februarie anul curent, ala­turi de alti 64 de kilometri, iar pana la 31 decem­brie 2010 ar mai fi trebuit dati in folosinta, potri­vit graficului de lucrari, inca 137 de kilo­metri. Luand insa in calcul faptul ca, in total, autos­trada va avea 415 kilometri, din care s-au const­ruit doar 42, inseamna ca restul de 373 de kilometri se vor finaliza, in ritmul de 10-11 kilo­metri pe an, in cel putin 34 de ani si in maximum 37 de ani si patru luni. In realitate, intregul pro­iect ar trebui finalizat pana la 31 decembrie 2013.

Alte centuri, aceleasi promisiuni


Aflat parca in campanie electorala, premierul Emil Boc a anuntat la Iasi finalizarea, in acest an, a altor proiecte de infrastructura: Centura Bucu­resti (sectorul de nord), Centura Sibiului (care ar fi trebuit finalizata de la inceputul acestui an), centura Lugoj (care trebuia finalizata in martie 2010), centura Turnu-Severin (al carei termen de finalizare este noiembrie anul curent) si centura Cluj (al carei termen de finalizare a expirat in iunie). In plus, dupa cum a adaugat Emil Boc, la anul se vor finaliza si Autostrada Cernavoda - Constanta (care ar trebui finalizata la jumatatea anului viitor, dar la care stadiul lucrarilor este, in prezent, aproape de zero), centura Sucevei (cu termen de finalizare aprilie 2011, stadiul lucra­rilor fiind insa de 25%, potrivit CNADNR) plus centura Constanta (care ar trebui finalizata intr-un an si trei luni, dar la care lucrarile stagneaza).

Emil Boc si-a motivat si strategia privind investitiile: „Am decis in guvern sa nu irosim banii pe proiecte izolate, care ar presupune o finalizare a lucrarilor in 5 sau 10 ani de acum inainte. Ne concentram pe lucrari care pot fi finalizate in perioada urmatoare pentru ca orice nefinalizare duce la costuri suplimentare sau cheltuire de bani intr-o maniera inutila.”

Si cum la promisiuni pe nimeni nu doare gura, premierul a continuat: „Tot in privinta infrastructurii (...) sunt in faza avizarii studiilor de fezabilitate si in procedura de promovare in guvern a hotararilor respective doua lucrari ma­jore: varianta de ocolire Pascani si varianta de ocolire Targu-Frumos.

Finantarea pentru execu­tia acestor variante de ocolire este asigurata din fon­duri europene si cofinantarile nationale ince­pand cu anul 2011. De asemenea, este in curs de elaborare studiul de fezabilitate la Autostrada Targu-Mures - Iasi - Ungheni”.

Dezamagire la BERD pentru esecul proiectului Comarnic-Brasov


Pe de alta parte, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si-a exprimat dezamagirea fata de escul proiectului de autostrada Comarnic - Brasov, la care constructorul desemnat (con­sortiul Vinci - Aktor) a renuntat, spu­nand ca nu a gasit finantare.

Culmea, BERD precizeaza ca a dorit sa finanteze acest tronson, dar ca ramane in continuare dispusa sa sprijine financiar proiectele de infrastructura din Romania. „In 2009 si 2010, BERD a lucrat indea­proape cu potentialii investitori si cu autoritatile romane in domeniile mediului, social si achizitiilor publice, in vederea implicarii sale in acest proiect (Comarnic - Brasov - n.r.). Faptul ca proiectul a fost anulat a constituit o dezamagire pentru BERD”, potrivit unui comunicat al insti­tutiei.

Grupul elen Ellaktor, din care face parte si firma Aktor, a anuntat ca a renuntat la proiect din cauza ca statul roman nu a acceptat unele clauze contractuale, care ar fi fost vitale in obtinerea finantarii.

Autostrada Comarnic - Brasov, cu o lungime de 55 de kilometri, ar fi trebuit construita in concesiune, statul urmand sa plateasca, in 26 de ani, aproape 5 miliarde de euro.

Articole similare

4 Comentarii

Comenteaza si tu Comentarii 4 Afisate 1-10 Pagini 2
hehehe, pe 10.08.2010, ora 13:45 Raporteaza abuz

in 26 de ani cei 55 km de autostrada ne vor costa 5 mld de euro? inseamna ca un km ne va costa 91 de milioane de euro? frumos. in Croatia in 8 ani au facut 800km cu 5,7milioane de euro pe km!

marius, pe 09.08.2010, ora 22:06 Raporteaza abuz

functia : min. transp nume : bàse... afirmatie : Romania nu are nevoie de autostràzi nu sunt rentabile nu este trafic suficient ptr a le justifica, etc ati uitat puisorilor ! v-a luat chioru' mintile cu berea, micii si tiitoarele ati votat cu creierul ìn pahar si acum ne chinuim toti aceasta este realitatea "unu-le" ia ceva lecitinà, desi nu cred sà te mai poatà ajuta!

Invadersmustdie, pe 09.08.2010, ora 08:26 Raporteaza abuz

scurt si la obiect: bataie de joc. 26 de ani=55 km de autostrada=5 mld de euro? =))=))=))=))=))=)) cat de amuzant poate fi?

unu, pe 09.08.2010, ora 01:38 Raporteaza abuz

mintiti cu nerusinare. poza spune cat s-a investit, 1 mld. pai cat vreti bah sa aveti de banii aia la un cost mediu de 12mil euro/km? sunt 42 gata si inca vreo 30km in lucru pe 3C. cand statu o sa dea bani o sa aveti si autostrada. momentan, 30% din bugetul de stat 2010 (8miliarde euro) este imprumut. mai mintiti ca statul are 200mil euro datorii. banii aia au fost achitati in iunie!! mai sunt vreo 40mil euro datorii in prezent pentru lucrarile efectuate pe 2010. deci asati macaneala si aratati adevarata problema. statul e SARAC lipit, si nu avem bani pentru ca nimeni de 20j de ani n-a baga bani serios in autostrazi. BOC, pe dovedite a investit cel mai mlt din toti in autostrazi. asta se va vedea in 2 ani cand inca vreo 200km de autostarda vor fi gata.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro