Scriam saptamana trecuta ca, in trecerea de la societatile prein­dus­triale la cele industriale/capi­ta­­liste, asistam initial la un fe­nomen de cres­tere a polari­zarii sociale, care atin­ge un punct maxim, si ulterior asistam la fenomenul invers, de descrestere a polarizarii, prin aparitia unei clase de mijloc tot mai numeroase. Aceas­ta crestere si descrestere ulterioara a polarizarii sociale este cunoscuta de economisti sub numele de „curba Kuznets” - un U rasturnat - si este consta­tata pretu­tin­deni unde incep sa fie aplicate re­gu­lile sistemului economic de tip capitalist.

Presupunand ca modelul lui Kuznets des­crie corect realitatea, asta inseamna ca, in fazele incipiente ale ordinii capitaliste, aceasta ordine produce efecte sociale mai degraba negative. Scaderea nivelului de trai in raport cu perioada precedenta al celor din clasa de jos si din vechea clasa de mijloc este unul dintre ele. Fireste, acest efect este ulterior eliminat. Este constatat empiric ca acolo unde a fost imple­men­tat sistemul capitalist saracia absoluta a fost eradicata in cel mult trei generatii - prin „saracie absoluta” intelegand aici lipsa aproape completa a accesului la hrana, la adapost si la un nivel minimal de servicii medicale.

Iar din momentul in care saracia absoluta a fost eradicata, nivelul de trai al tuturor a devenit net superior celui din perioada precapitalista. Societatile capitaliste sunt „societati ale belsugului”, lucru fara precedent in istoria umanitatii. Un sociolog american descria diferenta dintre societatea capitalista si cea precapitalista in urmatorii termeni: in lumea precapitalista, sansele ca un copil nascut intr-o familie foarte bogata sa ajunga la varsta pubertatii erau de cel mult 50%, sansele ca acelasi copil sa ajunga la varsta maturitatii erau si mai mici, iar sansele ca el sa traiasca suficient de mult incat sa se si reproduca erau de sub 10%; in lumea capitalista, sansele ca un copil nascut intr-o familie foarte saraca sa supravietuiasca pana la varsta pubertatii si mai departe sunt de cel putin 90%. Diferenta dintre cele doua lumi este, din acest punct de vedere, absolut dramatica - si orice critic al capitalis­mului ar trebui sa tina cont de ea.

Ramane totusi un fapt ca, pentru o anumita perioada de timp, nivelul de trai al celor mai multi se deterioreaza. Efectele pozitive apar de-abia ulterior. Iar asta inseamna ca mentinerea unei ordini economice de tip capitalist depinde, initial, de vointa unei clase politice dispuse sa mentina acest tip de ordine chiar daca efectele sociale pe termen scurt ale mentinerii acestei ordini sunt mai degraba negative (iar „termenul scurt” poate insemna, cum am vazut saptamana trecuta cand am dat exemplul Angliei, prima tara capitalista din istorie, chiar si 70 de ani).

Si cu asta cred ca putem reveni in zilele noastre. Spuneam saptamana trecuta ca asistam, se pare, la un declin al clasei de mijloc in tarile capitaliste dezvoltate. Atribuiam acest fenomen aparitiei relativ recente a unui nou tip de capitalism, cel transnational. Daca suntem intr-adevar in faza incipienta a unui capitalism global, atunci putem prezice, pe baza modelului lui Kuznets, o crestere a polarizarii sociale in tarile cele mai implicate in acest nou tip de capitalism - si putem interpreta tendinta de declin a clasei de mijloc din aceste tari ca o confirmare a respectivei predictii.

Exista insa o diferenta fundamentala intre capitalismul national (sau local) si international de pana acum cateva zeci de ani si noul capitalism transnational (sau global). Primul, in mod evident, a avut la dispozitie un stat care sa-l mentina in functie chiar si in perioada initiala, cand efectele sale sociale erau mai degraba negative. Din intamplare, din spirit vizionar sau din pura lacomie, noua clasa politica de la inceputul modernitatii a mentinut ordinea capitalista suficient de mult timp astfel incat aceasta sa-si poata face vizibile efectele pozitive asupra tuturor - si a avut la dispozitie toate
instrumentele necesare pentru a reprima actiunile celor nemultumiti de noua stare de lucruri.

Este la fel de evident ca statul modern, un factor-cheie in introducerea si mentinerea capitalismului local (sau national), este un factor de opozitie la capitalismul transnational - care, la randul sau, nu dispune de niciun instrument politic care sa joace in favoarea sa rolul pe care statele moderne l-au jucat in favoarea vechiului tip de capitalism. Pentru a se putea mentine, capitalismul transnational are nevoie, mai ales in perioada initiala, cand „curba Kuznets“ are o traiectorie ascendenta, fie de un stat global, fie de altceva care sa fie echivalentul politic al unui stat global. Iar asa ceva, dupa cum stim cu totii, nu exista.

Unii spun ca multinationalele sunt - sau cel putin pot fi - un astfel de instrument politic care sa contracareze puterea statelor nationale si sa sprijine mentinerea noului capitalism global, pe care il servesc cel mai bine si care le aduce, in schimb, atat profitul, cat si prestigiul. Dar despre toate acestea, saptamana viitoare.