Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS

Cercul vicios al incompetentei

Teodor Nicolaescu

De mai bine de un an, gu­ver­nantii Romaniei incearca sa co­recteze masuri eronate cu alte masuri eronate, mer­gand… „din greseala in gre­sea­la, spre victoria finala”. Presedintele Romaniei este nemultumit de raportul Comisiei UE, face remarci despre „baietii veseli” din industria carnii sus­pec­tati de fraude in realizarea unor pro­iecte finantate cu fonduri euro­pene, dar uita ca la „butoane” se afla alti „baieti veseli” de-ai actualei puteri.

De aceasta data sunt de acord cu presedintele Traian Basescu: aprecierea raportului Comisiei Europene cu privire la evolutia Romaniei este nejustificata si guvernul trebuie sa intocmeasca un „contra-raport” pe care sa-l transmita guvernelor tarilor membre ale UE si Comisiei Europene. As sugera chiar mai mult: europarlamentarii romani sa solicite in Parlamentul European functionarilor UE care au redactat raportul sa-si justifice pozitia.

Dar printre europarlamentarii romani exista critici mai severi ai Romaniei, fie ca au ajuns in Parlamentul European cu sprijinul partidelor de opozitie, fie ca si-au obtinut mandatul cu ajutorul actualei puteri. Intre acestia din urma s-a remarcat mai ales doamna Monica Macovei, a carei parere despre evolutia justitiei din Romania este foarte proasta de cand nu mai este domnia sa ministru, iar „anti-lobby-ul” pe care il face pe langa birocratii de la Bruxelles a facut chiar obiectul unor proteste din partea altor europarlamentari romani. Deci, vocile romanesti care s-ar putea auzi pe la Bruxelles sau Strasbourg nu sunt de mare ajutor. Nici presa romana sau straina nu are pareri prea favorabile despre justitia romana si reformarea acesteia. Nu ne ramane decat raportul alternativ. Dar ce sa scriem intr-un astfel de raport? Ca guvernul aliantei D.A. si ministrul Justitiei MM au intocmit o lege a Agentiei Nationale de Integritate cu prevederi pe care Curtea Constitutionala le-a gasit neconforme cu legea fundamentala a tarii? Sau poate ca a fost doar guvernul PNL, si daca dam vina din nou pe acesta am scapat de probleme. Am putea spune in raport ca presedintele Romaniei nu vrea sa accepte ca voturile a mai mult de jumatate dintre romani s-au dus catre partide care nu-i plac domniei sale si ca majoritatea parlamentara alcatuita in jurul unui ciolan cam dezgolit de carne, dar inca ispititor, pare prea subreda pentru a sustine reforme constitu­tionale sau administrative. Am putea spune ca guvernul condus de Emil Boc ar prefera sa conduca Romania prin ordonante de urgenta, multe dintre acestea neconstitutionale, daca tot ar trebui sa schimbam Constitutia. Am putea spune ca legislatia din Romania este mai mult decat suficienta pentru prevenirea si com­baterea coruptiei si evaziunii, dar ca lipseste vointa politica pentru aplicarea prevederilor existente. Presedintele Basescu are dreptate cand spune ca majorarea cotei TVA a fost o eroare si ca aceasta va trebui redusa, iar impozitarea aplicata uniform, inclusiv  pensiilor si veniturilor in natura, dar guvernul alcatuit de premierul desemnat de domnia sa dupa ce fusese ”trantit” de Parlament nu este in stare sa administreze cu competenta o tara in care efectele crizei financiare internationale au fost amplificate artificial. De mai bine de un an, guvernantii Romaniei incearca sa corecteze masuri eronate cu alte masuri eronate, mergand… „din greseala in greseala, spre victoria finala”. Presedintele Romaniei este nemultumit de raportul Comisiei UE, face remarci despre „baietii veseli” din industria carnii suspectati de fraude in realizarea unor proiecte finantate cu fonduri europene, dar uita ca la „butoanele” agentiilor de plati, ale ministerelor si altor componente ale administratiei cu atributii de verificare si control se afla alti „baieti veseli” de-ai actualei puteri si pe care nici membrii Executivului, nici Palatul Cotroceni nu-i pot tine in frau. Incepand cu alegerile legislative din toamna anului 2008, odata cu declansarea unei crize financiare de o amploare nemaiintalnita in economia mondiala, Romania s-a inscris pe o traiectorie inchisa, de alocare si realocare continua de functii, contracte si alte sinecure. Principala activitate la toate nivelurile administratiei centrale si locale este acapararea de pozitii si utilizarea acestora. Balbaielile denumite pompos „masuri anticriza” sau „reforma” sau „planuri de aus­teritate” sunt „emanate” fara urme de gandire sau analiza, fiind in mod vizibil reflexul unor discutii purtate in graba, pe coridoarele palatelor sau la crasma, dupa care „onorabilii” trec la lucruri serioase: ce functie sa-i dam doamnei Mioara Mantale dupa ce am desfiintat sinecura de subprefect, ce buget suplimentar sa-i acordam doamnei Tiron la drumuri (desigur, pentru plati suplimentare la lucrari deja angajate, pentru ca domnul ministru Berceanu ne-a spus clar ca nu sunt bani in acest an pentru niciun kilometru nou de autostrada). Daca trebuie sa mai treaca si pe la locul vreunei inundatii sau dezastru si pe la vreo televiziune sau conferinta, te miri cum de mai au timp stimabilii sa-si consume bugetul de deplasari. Ne invartim in cerc: avem nevoie de reforme, de masuri de reorganizare si rationalizare, de selectarea celor mai competenti, dar nu facem nimic pentru ca au prioritate criteriile de partid sau de clica, politicianiste. Este un cerc vicios in care Romania a intrat treptat, pe parcursul a douazeci de ani de transformari fara directie, fara viziune si… fara convingere. Guvernarea Basescu-Boc nu este decat maximul atins in acumularea de incompetenta care a succedat scara valorilor negata in decembrie 1989, dar neinlocuita de un alt sistem de valori pana in prezent. Romania a negat sistemul socialist, dar nu a avut curajul sa-si asume sistemul de valori capitalist. Incadrarea si promovarea prin concurs, pe baza de competenta, au fost si raman o gluma, iar sistemele de evaluare si promovare a functionarilor publici functioneaza doar pe hartie. Romania nu are functionari publici de cariera, ci doar o adunatura de carieristi si arivisti care trebuie sa se supuna camarilei politice a zilei sau sa „zboare”. Unul dintre motivele „umflarii” aparatului adminis­trativ in ultimii ani a fost tocmai nevoia de a crea organisme noi sau de a „reorganiza” pentru a putea numi pe unul sau pe altul in functie.

Implicatiile incompetentei administrative din Romania sunt multe si cuprind toate sferele vietii sociale si economice. Din cauza acestei incompetente s-a ajuns in situatia ca Romania sa aiba o imagine mai proasta decat este in realitate situatia sa. Din nefericire, aceeasi incompetenta ii impiedica pe liderii de moment sa-si duca la bun sfarsit dorintele de reformare a sistemului. Lipsa de reforme reale, de fapt, incapacitatea de a genera reforme reale, grefata pe o degradare similara a administratiei publice, a fost una dintre cele mai importante cauze ale prabusirii „lagarului socialist”, in timp ce posibilitatea de a inlocui prin alegeri o camarila instalata la conducere a determinat mentinerea si dezvoltarea sistemului demo­cratic. De fapt, cred ca nu mai sunt de acord cu presedintele Basescu! Romania a gresit, guvernul a gresit, presedintele a gresit si nimeni nu a inteles nimic din toate aceste greseli. Poate inteleg restul romanilor ca ceva este in neregula si ca trebuie efectuate schimbari, deci alegeri, pentru ca mentinand actuala putere, nu facem decat sa ne invartim in cerc, si asta nu prea da rezultate. Putem spune ca deviza actualei guvernari a fost scrisa acum peste o suta de ani de nemuritorul Caragiale: „Sa se schimbe… primesc! Dar sa nu se modifice nimic!”



Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro