Nu e oficial, dar e o certitudine: iPhone 3GS intra si in oferta Vodafone incepand de la 99 €
Operatorii de la serviciul de relatii cu clientii spun ca smartphone-ul vine in doua zile de la initierea comenzii. Orange este in continuare singurul importator oficial al iPhone-ului
La aproape un an dupa ce terminalul iPhone 3GS a ajuns in Romania prin operatorul Orange, Vodafone vinde mobilul produs de Apple la preturi care incep de la 99 de euro, impreuna cu un abonament pe doi ani, potrivit informatiilor oferite de operatorii de la serviciul de relatii cu clientii. Intrarea terminalului in oferta Vodafone are loc in conditiile in care, potrivit specialistilor, primii doi mari operatori se pregatesc de lansarea noii generatii a terminalului, iPhone 4, lansata pe 24 iunie in Statele Unite. Reactia oficiala a companiei a fost una evaziva si lasa loc in continuare interpretarilor, in conditiile in care operatorii de la serviciul de relatii cu clientii confirma existenta terminalului in oferta. „Vodafone Romania ofera o retea performanta si o mare varietate de planuri tarifare pentru utilizatorii de iPhone, carora ne face placere sa le oferim serviciile noastre. Pentru clientii nostri existenti care solicita aceste terminale recomandam un numar de distribuitori care pot sa ii ajute in procurarea telefoanelor”, au precizat reprezentantii companiei.
Clientul achita in avans 20% din valoarea telefonului
Angajatii Vodafone au mai precizat ca terminalul nu va fi expus pentru moment in magazine, intrucat operatorul nu are in stoc aceste smartphone-uri. Clientii care sunt interesati insa de achizitia unui iPhone din oferta Vodafone trebuie sa plateasca in avans 20% din valoarea telefonului la magazinele operatorului, urmand sa intre in posesia acestuia dupa doua zile lucratoare. Potrivit informatiilor furnizate de serviciul de relatii cu clientii al operatorului, iPhone 3GS de 16 GB, in variantele de culori alb sau negru, are un pret care incepe de la 99 de euro pentru un abonament lunar de 43 de euro. Cel mai ieftin abonament cu care terminalul poate fi achizitionat de la magazinele Vodafone, Vodafone Complet 800, costa 16,24 euro lunar si ridica pretul terminalului la 249 de euro.
Pe piata locala, Orange este singurul operator care aduce terminalele iPhone inca din anul 2008, cand a scos la vanzare iPhone 3G la preturi intre 179 si 489 de euro. In magazinul online al operatorului Orange, terminalul iPhone 3GS in varianta de 16 GB nu este momentan disponibil in stoc.
Totusi, la jumatatea lunii iunie, Orange a anuntat o oferta speciala pentru o serie de smartphone-uri, printre care si modelul iPhone 3GS de 16 GB.
Potrivit ofertei, iPhone 3GS de 16 GB este disponibil la 199 de euro (TVA inclusa) impreuna cu abonamentul Pantera 12 (12,5 euro/luna) si cu optiunea My Smartphone pe 24 de luni, in timp ce impreuna cu abonamentul Pantera 26 (27,09 euro/luna) poate fi achizitionat cu 99 de euro (TVA inclus). Pana acum, clientii Vodafone aveau posibilitatea de a achizitiona smartphone-urile iPhone 3GS din unele retele de magazine partenere. Spre exemplu, Arsis, unul dintre principalii dealeri Vodafone, vinde terminalul iPhone 3GS de 16 GB la un pret de 3.569 de lei, iar cel de 32 de GB la 4.199 de lei.
Operatorul britanic face pasul 2 spre aducerea iPhone 4 in tara
Introducerea iPhone-ului 3GS in oferta Vodafone reprezinta, in opinia specialistilor, o a doua miscare din partea operatorului britanic in procesul de a aduce in Romania ultimul model de smartphone de la Apple, iPhone 4, dupa ce, in urma cu aproximativ o luna, a anuntat ca va oferi clientilor noi cartele micro-SIM compatibile cu noul terminal de la Apple. La acea data, anuntul venea la o saptamana dupa ce oficialii Orange declarau ca vor lansa smartphone-ul si in Romania. Nu a fost specificat insa niciun plan tarifar pentru noul iPhone si nici o data sigura la care terminalul va fi disponibil. Momentan, clientii Vodafone pot intra in posesia unui microSIM, desi nici iPhone4 si nici iPad-ul, singurele dispozitive cu care cartela este compatibila, nu au ajuns in Romania. Clientii Vodafone pot solicita un microSIM la achizitia unei cartele cu numar sau pentru a inlocui un SIM de abonament.
„Orange va lansa iPhone 4 in Romania in saptamanile urmatoare”, au anuntat reprezentantii companiei. In replica la anuntul Vodafone despre microSIM, la doar cateva ore, si Orange anunta ca utilizatorii proprii au posibilitatea (inca din 15 iunie) de a-si inlocui gratuit vechea cartela cu un microSIM care suporta servicii de voce si date. Toate aceste anunturi sunt, in opinia specialistilor, semnale clare ca iPhone in general si iPhone 4 in special devin noi segmente concurentiale intre primii doi operatori telecom.
Articole similare
- Plata online a taxelor si privatizarea Postei, prioritatile ministrului Mustea
- Lenovo tinteste pozitia de lider mondial pe piata PC-urilor
- Codurile de bare duc afacerile Smart ID Dynamics la aproape 3 milioane de euro
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Trilulilu a lansat Zonga, aplicatia cu cea mai mare colectie de muzica oficiala din Romania
- Kaspersky amana listarea la bursa si rascumpara actiuni de 200 milioane de dolari
- Vodafone intoarce spatele grupului elen Wind Hellas
- Facebook, obligat de piata sa-si scoata propriul smartphone
Cele mai citite din IT&C
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Trilulilu a lansat Zonga, aplicatia cu cea mai mare colectie de muzica oficiala din Romania
- Lenovo tinteste pozitia de lider mondial pe piata PC-urilor
- Plata online a taxelor si privatizarea Postei, prioritatile ministrului Mustea
- Codurile de bare duc afacerile Smart ID Dynamics la aproape 3 milioane de euro
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Google a realizat primul Zeitgeist in Romania. Afla ce au cautat romanii pe internet
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Trilulilu a lansat Zonga, aplicatia cu cea mai mare colectie de muzica oficiala din Romania
- Lenovo tinteste pozitia de lider mondial pe piata PC-urilor
- Plata online a taxelor si privatizarea Postei, prioritatile ministrului Mustea
- Codurile de bare duc afacerile Smart ID Dynamics la aproape 3 milioane de euro
- Noul Galaxy S III va bate iPhone 4 S la grosime
- Google a realizat primul Zeitgeist in Romania. Afla ce au cautat romanii pe internet
Recomandari editori
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!



Ultima ora

