Daca ar fi sa ne comparam cu Ungaria, desi suntem ambele tari foste comuniste, trebuie sa recunoastem ca vecinii nostri de la Vest au avut tot­deauna o abordare mai antreprenoriala fata de afa­ceri. Daca pe corabia ungara echipajul lupta cu furtuna chiar cu riscul de a scu­fun­da va­sul, pe corabia ro­maneasca ni­meni nu face nimic, iar vasul este in tota­li­tate la discretia valurilor si a vantului. Ungaria este altfel, pentru ca a fost dintot­deauna asa.

Ne place sau nu, este evident ca nu toata lumea este egala in aceasta viata - co­mu­nismul a esuat lamentabil in a incerca sa demonstreze contrariul, cand in fapt a scos doar „in fata” pe altii, vizavi de societatea pe care a inlocuit-o. Mai mult, Winston Churchill spunea cu umor, dar si foarte serios, ca raul inerent al capitalismului este impartirea ine­chitabila a bogatiilor, in timp ce bunul inerent al socialismului (comunismului as spune eu) este impartirea echitabila a sa­raciei. Ca sa poti imparti ceva la toata lumea trebuie in primul rand sa ai ce, iar acest deziderat este realizabil numai in conditiile unei societati capitaliste - aparenta exceptie chineza are probleme majore de rezolvat pe termen lung. Asadar, inegalitatea cetatenilor in ceea ce priveste bunastarea personala pare un rau necesar pentru a acumula „bunastarea agre­gata la nivel national”.

Atunci cand cautam explicatii pentru insuccesul Romaniei in tranzitie, ne uitam intotdeauna la ce au facut altii bine, respectiv la ce nu au facut rau, dar de multe ori uitam ca noi nu am fost in aceeasi situatie cu ei in momentul deciziei. Daca ar fi sa ne com­param cu Ungaria, desi suntem ambele tari foste comuniste, trebuie sa recunoastem ca vecinii nostri de la Vest au avut totdeauna o abordare mai antreprenoriala fata de afaceri. Deciziile politice de dupa perioada comunista au fost cele corecte, cu forte de dreapta care au guvernat tara imediat dupa anii ’90 si au oferit un mediu de afaceri favorabil investitiilor straine, privatizarilor, asigurand in acelasi timp si populatiei o relativa bunastare. Prin con­trast, Romania a ramas inca 10 ani sub do­minatia puternica a stangii si/sau fostelor structuri securiste, iar economia tarii s-a prabusit odata cu nivelul de trai al populatiei. Am ajuns astfel ca, in loc sa consolidam ini­tiativa privata si mediul de afaceri deschis catre exterior, sa avem o societate si o clasa politica puternic corupta, cu un important segment din po­pulatie dependent de stat, intr-o forma sau alta - fie prin pensii, fie prin angajari in do­meniul de stat, fie prin contracte comerciale cu statul…

Ungaria este altfel si pentru ca politicienii ei au vazut inca de la inceput semnele re­cesiunii economice - si, in consecinta, au apelat rapid la ajutorul FMI si UE, la dobanzi mai bune si in conditii mai lejere. Acum vecinii nostri vad si primele semne ale redresarii economice si par ca doresc sa impuna Ves­tului criterii mai permisive, care sa le permita sa transfere catre cetateanul de rand sperata bunastare viitoare cat mai repede.

De ce spun asta? Macar si pentru faptul ca tinta de deficit al Ungariei este de 3,8% din PIB in acest an - unul dintre cele mai reduse deficite din UE pentru 2010 daca tinta va fi atinsa - in timp ce tinta Romaniei este de 6,9% si sansele sunt aproape nule ca ea sa fie atinsa… Nu mai vorbesc de dezvoltarea Ungariei din ultimii ani, de infrastructura aces­tei tari, de sumele alocate pentru sanatate si invatamant - intr-un cuvant, de baza pe care si-au creat-o pen­tru competitivitate la nivel european pe termen mediu si lung. Poate de aceea pro­centul ungurilor plecati la munca in UE este mult mai mic decat acela al romanilor, ca sa nu mai vorbim de gradul de calificare al cetatenilor…

Cu toate acestea (sau poate ar trebui spus „poate de aceea”), Ungaria a avut de infruntat nenumarati ani de austeritate bu­getara (practic, incepand cu 2006) si a avut in 2009 o scadere economica de 6%, in mare parte din cauza indatorarii excesive a tarii (datoria publica constituie aproximativ 80% din PIB-ul Ungariei, iar datoria externa 135% din PIB) si acum ungurii nu mai par dispusi sa faca concesii privind nivelul lor de trai. Daca isi vor putea permite acest „lux” in negocierile viitoare cu FMI si UE ramane de vazut, oricum solutia deprecierii monedei nationale este inexistenta tinand cont de gradul de in­datorare al populatiei in moneda straina si in special in franci elvetieni. Dar chiar si in aceasta situatie care pare foarte fragila, Ungaria este diferita de Romania, asa cum sunt si tarile baltice, Cehia ori Polonia si chiar Bulgaria in anumite limite.

Romania are o indatorare publica inca mica, cu toate acestea problema suste­na­bilitatii ei, dar si a refinantarii la nevoie, se pune in mod acut. Apoi, tara noastra nu pare sa fi iesit de pe panta descendenta a con­tractiei economice, desi ceva semne de in­curajare vin dinspre productia industriala. Dar, cel mai important, la noi nu exista vointa politica de a lupta impotriva factorilor care ne imping tot timpul inapoi: dependenta prea mare de stat, coruptia excesiva, sistemul public nereformat si exagerat de extins, fi­nantele nerestructurate la nivel local si cen­tral… Iar in consecinta dependenta de FMI si UE nu poate fi pusa in discutie pentru mo­ment.

Daca pe corabia ungara echipajul lupta cu furtuna chiar cu riscul de a scufunda vasul, pe corabia romaneasca nimeni nu face nimic, iar vasul este in totalitate la discretia valurilor si a vantului. Ungaria este altfel, pentru ca a fost dintotdeauna asa.