KazMunaiGaz pare dispusa sa rascumpere actiunile statului roman de la Petromidia
Compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan, proprietara rafinariei Petromidia, sustine ca s-ar putea sa rascumpere actiunile care ii revin statului, in luna septembrie, dupa ce va plati doar o parte din datoria istorica la Rompetrol Rafinare. “Nu am semnat inca niciun document final in privinta datoriei cu Ministerul Finantelor. Daca statul va prelua actiuni la Rompetrol Rafinare, noi le putem rascumpara, pentru ca avem drept de preemptiune”, a declarat ieri presedintele Rompetrol, Saduokhas Meraliyev. Kazahii trebuie sa plateasca statului roman 2,4 miliarde de lei, insa s-au aratat dispusi sa vireze doar 450 de milioane de lei, astfel incat sa ramana actionari majoritari la Petromidia.
Povestea datoriei Rompetrol a pornit in 2003, cand guvernul Nastase a emis o ordonanta privind transformarea in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani a datoriilor istorice ale Petromidia, preluata de cativa ani de Dinu Patriciu. Acesta din urma a garantat respectivele obligatiuni cu actiuni. Mai precis, daca pana in 2010 nu va rascumpara obligatiunile, statul va redeveni actionar la rafinarie. Pe masura ce a crescut capitalul social la Petromidia, Patriciu a inceput sa vehiculeze varianta platii partiale a datoriei. In 2008 a pasat insa obligatia catre KazMunaiGaz, dupa ce a vandut intreg grupul Rompetrol pentru 1,6 miliarde de dolari.
Articole similare
- George Soros: „Merkel duce Europa intr-o directie gresita”
- Centrul Atenei in flacari: 40.000 de protestatari au iesit in strada
- Gerurile naprasnice fac tot mai multe victime in Europa
- Malev cere rusilor 120 milioane de dolari
- Zile imposibile pentru energie: localitati fara curent, preturi record
- Whitney Houston: s-a stins una dintre vocile de aur ale muzicii pop
- Ministerele, prefecturile si institutiile deconcentrate vor avea acelasi program
- Bilant: 50 de localitati izolate, 65 de decese din cauza vremii nefavorabile
Cele mai citite din Actualitate
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
- Iarna siberiana va ramane in Europa pana la sfarsitul lunii
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Politistii greci ii ameninta pe emisarii UE si FMI. Premierul vorbeste de haos
- Grecii ies in strada, ministrii demisioneaza, iar deputatii strang cureaua.
- Steve Jobs avea dosar la FBI. Afla continutul
- Gazprom vrea OMV Petrom? In nici un caz, afirma analistii rusi
- Grecia: partidele la putere au refuzat sa reduca pensiile
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA


Ultima ora

