Elena Udrea cumpara de la sponsorii de partid indicatoare turistice de „lux“
Lungu Catalina, asociatul firmei contestatoare, spune ca suntem departe de a avea licitatii corecte
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a achizitionat in urma unei licitatii puternic contestate indicatoare turistice de lux in valoare de 3,6 milioane de lei (850.000 de euro) de la Vesta Investment, sponsor PDL si una dintre cele cateva firme care castiga constant licitatii pentru semnalizare rutiera. Contestatorii licitatiei sugereaza ca aceasta a fost aranjata prin impunerea unor conditii in care competitia era limitata la un „buchet” restrans de firme.
De ce atata graba pentru modificarile repetate la Legea achizitiilor publice - ultimele trecute prin guvern acum nici doua saptamani -, daca licitatiile pentru achizitionarea diferitelor bunuri si servicii publice (o piata de 20 de miliarde de euro anual) sunt oricum ferite de ochii celor „neinitiati”, prin diferite manevre din Caietele de Sarcini, asa cum sustin cei care au contestat licitatia pentru cumpararea de catre ministerul Elenei Udrea de indicatoare turistice pentru 1.215 locatii, o marunta achizitie de 3,6 milioane de lei.
Caietul de Sarcini restrange competitia
Licitatia, care nici acum nu este declarata ca fiind finalizata, a fost demarata prin februarie 2010, atragand si firme „neinitiate” care s-au trezit in final prinse in plasa contestatiilor, deoarece li s-a parut ca au fost dezavantajate prin prevederile Caietului de Sarcini. „Contestatarul sustine ca prin solicitarea unor procedee de productie neconforme cu cerintele STAS-ului 1.848/2008, singurul document care impune cerintele obligatorii si suficiente de realizare a indicatoarelor rutiere in Romania, indiferent ca sunt indicatoare de obligare, de avertizare, turistice sau placute aditionale, este restrictionat liberul acces la procedura (licitatie - n.r.)”, se arata in documentul de respingere a contestatiei formulate de Katel Group de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Aceasta institutie alaturi de Autoritatea Nationala de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice (ANRMAP) si Unitatea de Control si Verificare a Achizitiilor Publice (UCVAP) din cadrul MFP se afla sub tutela „protectoare” a Cristinei Traila, directorul ANRMAP, avocat de succes si colega de partid cu Elena Udrea.
Mai exact, Katel Group sesizase ca ministerul lui Udrea voia indicatoare turistice ambutisate sau in relief 3D, evident mai scumpe decat cele normale si in pofida faptului ca nu sunt prinse in standardul romanesc. „Contestatarul precizeaza ca in raspunsul dat de Ministerul Dezvoltarii Regionale a mentinut realizarea inscriptiei pe indicatoarele turistice in relief (3D), cu toate ca acestea sunt niste indicatoare rutiere menite sa fie amplasate pe drumurile publice din tara. Katel Group arata ca a prezentat o metoda fiabila pentru securizarea simbolurilor aplicate, respectiv aplicarea unei pelicule transparente pe intreaga suprafata a indicatorului, alternativa refuzata de autoritatea contractanta”, se arata in acelasi act al CNSC. Micuta firma din Neamt s-a trezit prinsa intr-o licitatie unde jocurile erau facute, pentru ca deja doua firme prezentasera oferte conforme cu solicitarile ministerului Elenei Udrea. „La procedura de achizitie publica din anul 2009, organizata de Ministerul Turismului, avand aceleasi cerinte tehnice, doua companii romanesti au inaintat oferte valabile si au prezentat mostre conforme”, se precizeaza in documentatia de respingere a contestatiei redactata de CNSC. Cum se numeau cele doua firme: Vesta Investment, detinuta de sponsorul PD-L Radu Stefan Spirea, si Girod Semnalizare unde pachetul majoritar de actiuni este detinut de un grup de baieti „destepti” din jurul Companiei Nationale de Autostrazi. Pana la inchiderea editiei reprezentantii Vesta Investment nu si-au formulat un punct de vedere pe marginea acestei licitatii.
Contestatarul „neinitiat”: „Am trecut de pragul revoltei”
Ministerul Elenei Udrea ne precizeaza ca dupa aceasta contestatie si dupa ce procedura a fost suspendata, banii au mers catre Vesta Investment. „La licitatia pentru achizitionarea indicatoarelor turistice din anul 2010, va comunicam ca firma desemnata castigatoare este SC Vesta Investment SRL. S-a optat pentru indicatoare ambutisate, deoarece ambutisarea (executia in relief a inscrisurilor) creeaza un efect vizual mai puternic si confera produsului calitati sporite legate de transmiterea mesajului, avand si un aspect net superior. Metoda de aplicare a literelor si a cifrelor pe suport de aluminiu, inscris protejat cu o folie autocolanta, nu reprezinta o alternativa la literele/cifrele cu „volum“. Este evident ca folia reflectorizanta nu poate fi intinsa peste o suprafata cu protuberante, asa cum se creeaza prin aplicarea peste planul indicatorului a unor litere decupate”, afirma intr-un raspuns pentru „Financiarul” Biroul de presa al Ministerului Dezvoltarii Regionale. Lungu Catalina, unicul asociat al Katel Group, se arata dezamagita de cum decurg licitatiile la Bucuresti si acuza ministerul Elenei Udrea ca da bani prea multi pe niste indicatoare turistice de „lux”. „Ambutisarea este un procedeu extrem de scump care creste pretul produsului final si care nu este prins in standardele romanesti. Am fost anul trecut la Amsterdam la una dintre cele mai mari expozitii de profil si nu am gasit decat un singur producator care sa ofere ambutisare. Pana la urma am renuntat la aceasta procedura pentru ca ne-am saturat si de contestatii si alte clauze. Suntem departe de a avea licitatii corecte, dar asa stau lucrurile la Bucuresti”, afirma Lungu Catalina. Lucrand numai cu autoritati publice centrale sau locale, Lungu Catalina pare sa fi trecut de pragul revoltei in privinta licitatiilor cu dedicatie, aceasta fiind poate si dorinta autoritatilor. „Ne-am lovit de un zid de neclintit la Ministerul Dezvoltarii, iar cand am vazut ca si CNSC adopta aceeasi pozitie ne-am retras. In privinta acestei licitatii, dar si a altora, am trecut de pragul revoltei. Autoritatile contractante vin cu cerinte izolate care restrang competitia”, spune unicul asociat al Katel Group.
Inainte, tot un sponsor de partid livrase indicatoare
Daca nu v-ati prins inca, asa cum reiese si din raspunsul CNSC, afacerea indicatoarelor turistice este una de casa a actualului partid de guvernamant.
La licitatia mai mica de anul trecut, de 2 milioane de lei (498.750 de euro pentru 3.750 de indicatoare), se prezentasera doar cele doua firme cu legaturi de partid: anul trecut a castigat una dintre ele - Girod Semnalizare Rutiera, iar anul acesta cealalta, Vesta Investment. Asa cum reiese din acelasi document al CNSC, doar aceste doua firme au aceasta solutie tehnica pentru indicatoarele turistice de „lux”.
Ceilalti pot sta linistiti pe margine, sa fluiere, sa bata din picioare, iar daca dreptul la competitie le este ingradit ar face mai bine sa-si tina gura, pentru ca guvernul va mai modifica din nou Legea achizitiilor publice astfel incat nimeni sa nu mai tulbure „linistea” cheltuirii banului public.
Articole similare
- Decis in spatele usilor inchise, acordul anti-piraterie asteapta ratificarea. O serie de tari se opun aprobarii
- Prioritatea Gazprom este piata rusa. Asa spune Putin
- Miliardarul Prokhorov promite sa-si doneze averea daca va fi ales presedinte al Rusiei
- Revolutie portocalie la Moscova? Putin se teme
- Reuniunea de luni a Eurogroup pe tema Greciei a fost anulata
- Circulatia este inchisa pe A2 si 22 de drumuri nationale, pe A1 sunt restrictii
- Jubileul de diamant al reginei Marii Britanii: Factura va fi 9.000 de ori mai mica fata de cea a Jocurilor Olimpice
- Criza nu a afectat LVMH, care a vandut de 23,7 miliarde de euro in 2011 GALERIE FOTO
Cele mai citite din Actualitate
- Jubileul de diamant al reginei Marii Britanii: Factura va fi 9.000 de ori mai mica fata de cea a Jocurilor Olimpice
- Revolutie portocalie la Moscova? Putin se teme
- Prioritatea Gazprom este piata rusa. Asa spune Putin
- Merkel a convins China sa participe la salvarea Europei
- Miliardarul Prokhorov promite sa-si doneze averea daca va fi ales presedinte al Rusiei
- Reuniunea de luni a Eurogroup pe tema Greciei a fost anulata
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- FMI a recunoscut unde a gresit in Grecia. Si a cerut taieri de salarii
- Limuzina sovietica ZIL, salvata de la disparitie. GALERIE FOTO
- Merkel a convins China sa participe la salvarea Europei
- Transgaz l-a deconectat pe Ioan Niculae de la conducta de gaze
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!
- Liderii chinezi au lipsit la Davos. Afla motivul.
- La Bruxelles, Merkel si-a facut mea culpa
- “Clanul Putin” a creat un imperiu de 130 miliarde de dolari
- Kuweit va construi un oras de basm, cu 132 mld. dolari. GALERIE FOTO
- Noua taxa auto va intra curand in vigoare
- Ioan Niculae: Televiziunile si Parchetul m-au distrus
- Noi reguli de circulatie rutiera in Austria. Nerespectarea, amendata cu 2.180 Euro
- FMI a recunoscut unde a gresit in Grecia. Si a cerut taieri de salarii
- Pentagonul dubleaza ajutorul militar pentru Romania
Recomandari editori
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!
- Vezi cate vechituri circula pe strazile din Romania
- Bancile europene au retras din Romania 11 mld. dolari in trimestrul III
- Mugur Isarescu: „Am un sentiment de repulsie fata de cuvantul criza”
- In 2011, creditarea a fost sustinuta tot de finantarile bancare in valuta
- Soseaua care danseaza. Centura inaugurata de Boc ar putea fi din nou amanata la predare



Ultima ora

