Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS

„Inapoi in trecut” - un posibil brand de tara

Mircea Doaga

Prinsa un pic cu niste treburi prin zonele inundate ale tarii, ministrul Turismului si Dezvoltarii, Elena Udrea, a tinut sa anunte, cu bucuria pe care doar o viitura sanatoasa i-o poate da, ca brandul turistic de tara al Romaniei va fi lansat pe 29 iulie, la Shanghai. Nu se stie inca la ce brand s-au gandit cele trei firme desemnate pentru gramada de bani primita in acest scop, dar am o banuiala ca nu va fi cel corect.

Tot ce a lasat pana acum sa „transpire” ministrul Elena Udrea a fost ca brandul va fi legat de natura si de frumusetile Romaniei, pe ideea principala ca, din vreo opt tari analizate cu care am putea concura, a noastra are acest mare avantaj: natura a ramas neatinsa. Uitandu-ne la muntii intregi defrisati in ultimii ani prin Moldova si „Tinutul Secuiesc”, ai putea spune ca Elena Udrea n-a nimerit-o. Daca insa stam si analizam mai bine problema, in sensul ca, spre deosebire de altii, la noi natura nu este brazdata in lung si-n lat de autostrazi, si ca mare parte a populatiei traieste cam la fel ca si acum 100 de ani, tind sa-i dau dreptate ministrului Turismului.

Dar poate ca, de fapt, cel mai bun brand care ar prinde la turistii straini ar fi unul de genul „Inapoi in trecut”. E natura neatinsa in mare parte, dar la fel sunt si drumurile. O deplasare cu masina spre o zona de munte, cu viteza unei trasuri, poate crea strainilor o impresie de neuitat. Straini care se pot caza in case traditionale romanesti, in care baia este o groapa in fundul curtii, comunele neavand apa curenta sau canalizare.

Ce sa mai vorbim de „mofturi” de genul retea de gaze, care ar „mutila” in ultimul hal natura. Sau unde ar mai putea vedea turistii straini comune intregi in care retelele de iluminat, daca exista, sunt mai mult pe post de decor, deoarece noaptea trebuie facuta economie pentru bugetul prea mic al primariei? Tot in spiritul naturii neatinse nu s-au construit nici diguri.

Astfel, natura navaleste prin sate, doar pentru a da ocazia turistilor straini sa traiasca pe viu o evacuare in forta, cu barca. Sincer, venetienii ne-ar invidia pentru o asemenea gaselnita. Si unde in alta parte ar mai putea vedea turistul strain un voda care se rasteste la iobagii buni platitori de biruri ca cer prea multe de la stapanire? Plus bonusul suprem, in care „principesa Elena” imparte ciocolata prin geamul fumuriu abia intre­deschis al „calestii” trase de 200 de cai putere. O Romanie cat se poate de naturala. Doar turistii straini lipsesc.



Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro