Inundatiile ne-au aratat adevarata fata a Romaniei - haos in Finantele Publice, haos fara margini in infra structura (de orice fel ar fi ea), haos in politica, dar, mai ales, haos in sufletele noastre. Am pierdut atat timp incercand sa ce? Sa ajungem intr-o stare de indiferenta vecina cu paralizia. Localitati intregi sunt distruse de ape, iar multi din tre noi nici macar nu se intreaba daca pot ajuta.

Altii, mai rau, la cativa kilometri de catastrofa organizeaza o mare petrecere campeneasca - „vii cu vii, mortii cu mortii”, spun cei de acolo fara nicio ezitare. Zambind chiar. „Ce, ni s-a intamplat noua?”, spun altii, grabiti sa dispara din fata camerelor de luat vederi. Despre politicieni ce sa mai pomenim? In mijlocul apelor ei vorbesc despre brandul de tara, despre cresterea nejustificata a cheltuielilor publice, de parca omul acela care si-a terminat casa sambata, iar luni i-a luat-o viitura, ar fi in vreun fel vinovat de asta.

La fiecare doi ani avem inundatii, cam in aceleasi locuri, dar niciunuia dintre guvernanti nu-i pasa. Jandarmii, pom pierii, cei de la „situatii de urgenta”, in general, au doar 75% din efective, 75% din salarii, 75% din echipa ment, dar trebuie sa faca 100% sacrificiu. Peste, daca se poate.
Oare ce-am vedea in cazul in care dimineata am zabovi mai mult in fata oglinzii? Rautatea care ne macina, orgo liile intiparite in ridurile de pe frunte? E greu sa mai spui ceva.

Asemenea catastrofe nu se pot descrie. Ele se vad. Numai ca noi, romanii, nu suntem loviti doar de inun datii sau alte dezastre naturale, ci de un cataclism moral, mult mai periculos: am devenit propriii nostri dusmani. O natiune in agonie si pare ca nimic nu ne mai poate pune pe picioare.

Ei bine, la cateva mii de kilometri distanta, o echipa de fotbal, nationala Germaniei, zdrobea Argentina. Nemtilor nu prea li s-au dat sanse, nici inainte de inceperea competitiei din Africa de Sud, nici inaintea meciului pe care l-am pomenit. Uimitor (intr-o lume in care rasismul este condamnat cu multa energie), unul dintre argumentele in acest sens era legat de faptul ca jumatate dintre jucatorii Germaniei au alte origini decat cele teutone.

Se pare insa ca a fi neamt este o stare de spirit. Nu conteaza ca ai parinti polonezi, africani sau de alta sorginte, totul e sa stii ce ai de facut, sa stii ce vrei si unde speri sa ajungi. Odata acestea stabilite nu-ti ramane decat sa muncesti. In echipa. Iar rezultatele nu vor intarzia. O adevarata lectie de germana predata lumii de Podolski, Khedira sau Ozil. Nu-mi ramane  decat sa sper ca au vazut-o si Traian, Emil ori Sebastian.