Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS

Viitura

Cristian Ionita

La inundatie e ca-n politica. Afara ploua. O data la patru ani. De fiecare data guvernantii ridica din umeri, promit ajutoare si dau vina pe ceilalti politicieni. Care nu au facut nimic pentru a preveni catastrofa. 

Impaduriri, indiguiri sau curatarea albiei raurilor sunt probleme de care trebuia sa se ocupe ceilalti. Totusi, ceva s-a schimbat. Au apus vremurile in care presedintele mergea in vizita  la inundatii sa tune si sa fulgere impo­triva guvernului. Nu mai are impotriva cui.

Micul Boc a primit sarcina sa stea de vorba cu sinistratii la fata locului. Iar sinistratii l-au tratat sec, cu huiduieli. Pe nedrept, as spune. Ce treaba au inundatiile cu seria de masuri antieconomice pe care le-a impus in ultimul an si jumatate? Nu e ca si cum Boc ar reprezenta o garantie a competentei guvernamentale, ba, din contra. Dar nu-i poti imputa faptul ca afara ploua.

Exista totusi o legatura directa intre inundatii si inflatie. Boc a tinut neaparat sa creasca TVA, chiar im­po­triva sfaturilor ministrului de Finante, impotriva orga­ni­za­tiilor oamenilor de afaceri si impotriva corului analistilor economici.  Ploile abundente din ultima perioada vor scadea productia agricola. Rezultatul: importul de alimente va pune presiune pe inflatie, inflamata de cresterea cu cinci procente a taxei pe valoare adaugata.

Cursul euro doboara record dupa record, depasind la un moment dat 4,4 lei. In trei zile de la anuntarea intentiilor belicoase ale lui Boc, Bursa a pierdut 1,5 miliarde de euro.

Pana si americanii sunt disperati de joaca guvernului de-a anticriza. AmCham a recomandat ieri autoritatilor romane sa revina asupra deciziei de crestere a TVA si sa transparentizeze sistemul de achizitii publice daca vor sa depaseasca vreodata criza.

Sebastian Vladescu declara saptamana aceasta ca impozitul minim ar trebui eliminat. Dupa ce anul trecut s-au inchis 200.000 de firme, in primele cinci luni din 2010 au tras obloanele 120.000. Asa devreme, domnu’ ministru? Mai lasati-l vreo doi ani, poate scapati si de cele 640.000 de societati care au supravietuit masurilor anticriza.


Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro