Adoptarea pachetului de masuri ce vizeaza diminuarea dramatica a veniturilor romanilor, respectiv a nivelului de trai si de protectie sociala sub pretextul cotracararii crizei a fost precedata si insotita de consacrarea, de catre guvern, a unor false mituri: salarii si pensii nesimtite, aparat bugetar supradimensionat, atotputernicia raportarilor statistice ca argument al unor decizii politice incredibile.  Specialisti de marca in economie si sociologie din cadrul Academiei Romane le demonteaza pe rand, confirmand lipsa unei viziuni adecvate momentului la nivel guvernamental.

Constantin Ciutacu, directorul Institutului de Economie Nationala apartinand Academiei Romane, apreciaza ca modul de raportare a  Produsului Intern Brut ridica semne de intrebare

• Mitul PIB, ca principala referinta pentru politicile macroeconomice
Contraargument: Una dintre necuno­scutele economiei autohtone - care isi mai pastreaza eticheta de economie nationala numai prin bugetul public si datorii - o reprezinta PIB, ca principala referinta pentru politicile macroeco­nomice. Daca PIB este incorect calculat, masurat si estimat, este usor de inteles ce se intampla cu politicile care utilizeaza aceasta referinta plina de erori si incertitudini. Asa cum se cunoaste, PIB se compune din salarii, pensii, ajutoare sociale, profit, consum de capital si ex­port net. Salariile, pensiile si ajutoarele sociale acopera in total 24% din PIB si, im­preuna cu deficitul comercial, se ajunge la aproximativ 40% din PIB. Ce reprezinta restul de 60%? In principal, aceasta parte ar trebui sa fie profitul si consumul de capital, ceea ce este greu de acceptat. Daca profitul ar fi asa mare, inseamna ca problema majora in Romania o repre­zinta inregistrarea contabila a acestuia si respectiv fiscalizarea. Daca aceste date sunt contestate, inseamna ca PIB inre­gistrat statistic nu este corect. Si daca s-ar spune ca o parte ii revine economiei subterane inseamna ca trebuie facut ceva ca aceasta sa fie scoasa la suprafata.

•Mitul conform caruia Romania a intrat in criza pentru ca produce mai putin decat consuma
Contraargument: Pentru a consuma mai mult decat produci inseamna ca ori obtii bunurile gratuit sau prin mijloace ilegale, ori dispui de bani nemunciti. Con­su­mul mai mare decat productia este generat de practica creditelor de consum. Stimularea consumului ca me­toda toxica de obtinere a profiturilor bancare si de provocare ulterioara a cri­zei a fost tolerata de statul roman si de BNR pentru creditele de consum acor­date de catre bancile comerciale. Daca acest mit ar fi adevarat, atunci guvernul ar fi necesar sa promoveze politici care sa asigure cresterea productiei, nu redu­ce­rea consumului.

Secondat de o echipa de cercetatori, Catalin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii din cadrul Academiei Romane, desfiinteaza justificarile actualei guvernari privind curba de sacrificiu impusa poporului roman

• Mitul statului (sectorul public) prea mare, consumand  prea mult din resursele produse de „economia reala“
Contraargument: In spatiul public se dezbate ideologic in sensul unui stat mai redus, desi avem deja un stat redus, chiar cel mai redus din Europa. In aceasta di­s­cu­tie trebuie sa pornim de la un adevar istoric comun, anume ca statul nu este un simplu consumator al bunastarii, ci si un producator de bunastare: educatie, sa­natate, stiinta, securitate publica si so­ciala. Presupunand ca toate acestea nu ar fi servicii publice, ele ar trebui cum­parate de pe piata libera. De altfel, si in prezent exi­sta, de exemplu, spitale, clinici, licee si universitati private. Se ajunge la un punct de vedere contra­dictoriu: servi­ciile respec­tive fac parte din „economia reala“ daca sunt private, pe cand, cata vreme sunt pu­blice li se pune eticheta de consumatoare de resurse.

Pentru a-si indeplini functia de pro­ducator de bunastare, statul are nevoie de bani. Date arata ca in Romania anilor 1998-2009, ponderea veniturilor publice s-a aflat, in medie, la 32,8% din PIB, iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din PIB. Aceasta ne plaseaza pe ultimul, respectiv penultimul loc in Europa (dupa Irlanda). Romania nu este un stat prea mare, raportat la marimea economiei, ci, dim­potriva, este statul cel mai mic din Europa, la mare distanta de media statelor euro­pene. Statele care reusesc sa colecteze resurse la buget sunt statele puternice, cu economii dezvoltate (vezi tabelul). Daca Romania doreste sa se apropie de modelul de dezvoltare vest-european, va trebui sa creasca veniturile publice, iar primul pas ramane eficienta colectarii.

• Mitul protectiei sociale excesive din Romania
Contraargument: Ponderea in PIB a cheltuielilor sociale publice este indica­torul sintetic al asumarii responsabi­li­ta­tii statului in producerea si echilibrarea bunastarii. In domeniul social a dominat o viziune politica negativa, cheltuielile so­ciale fiind tinute mereu la un nivel sca­zut, cel mai scazut din Europa, cu ex­ceptia Estoniei. Tarile dezvoltate inve­stesc peste 30% din PIB in sfera politicilor sociale. Romania investeste mai putin de jumatate din media UE, 16,4%, sub toate tarile europene in tranzitie mem­bre ale blocului comunitar. Statul roman chel­tuieste pentru domeniul social pro­portia cea mai mica, nu numai in raport cu PIB, dar si ca pondere din buget: 36,5% fata de 55,9% media UE. Este, comparativ, o politica de distributie a bugetului in defavoarea sectorului social. In aceste con­ditii, guvernul recurge la masive re­du­ceri tocmai din sfera cea mai vitregita, respectiv pensii, educatie si sanatate. 

In perioadele de criza aproape toate statele duc o politica de protectie sociala sporita, pentru a oferi o compensare minima a costurilor suportate de ceta­teni. In Romania, in perioadele de criza/ restructurare sectorul social pare sa fi fost primul sacrificat. Reactia guvernarii actuale este din nou inversa, incercand sa echilibreze bugetul prin taieri masive in zona sociala: salarii in educatie, sana­tate si asistenta sociala, pensii si alte beneficii sociale ale unor grupuri cu risc social ridicat. Cei din zona sociala su­por­­ta masiv costurile crizei. Este posibil ca aceasta politica sa continue si in 2011.

• Mitul salariilor si al pensiilor „nesimtite“
Contraargument: Salariile s-au pola­rizat. Sub limita de 65% din salariul me­diu se afla in prezent aproximativ juma­tate dintre salariati, fata de o cincime in 1989. In acelasi timp, la limita supe­ri­oara, peste dublul salariului mediu sunt 8% dintre salariati, fata de doar 2% in 1989. In ceea ce priveste pensiile, a cre­scut semni­ficativ ponderea celor mici. Si salariile s-au aglomerat pe segmentul ve­ni­turilor mici.

• Mitul apetitului pentru nemunca al romanilor si al dorintei lor de a fi asistati
Contraargument: Nu a fost o explo­zie a dorintei de nemunca, ci o politica de facilitare/motivare a iesirii la pensie in conditiile in care sectorul de stat s-a re­strans semnificativ fara ca cel privat sa ofe­­­re o compensare pe masura a opor­tunitatilor de munca salariata. Pensio­narea anticipata a fost o politica sociala de evitare a problemelor sociale ge­nerate de explozia previzibila a soma­jului. Cum pensionarea anticipata a fost posibila nu­mai in apropierea varstei legale de pen­sionare, cei care nu puteau beneficia de aceasta facilitate s-au pensionat pe caz de boala. Asa se face ca desi varsta-limita de pensionare tinde sa creasca spre 65 de ani, in realitate, in Romania anului 2009, varsta medie de pensionare era de 54 de ani.

Luminita Chivu, secretarul stiintific al IEN, considera ca nu numarul salariatilor din sectorul public greveaza preponderent bugetul

• Mitul numarului prea mare de bugetari
Contraargument: In realitate, nu sunt prea multi salariati bugetari, iar sa­la­riile din Romania sunt de mizerie com­­parativ cu cele din Europa. Pro­ble­ma este ca sunt prea putini angajati cu forme legale in sectorul privat; pe de alta parte, acest sec­tor se confrunta cu for­me ilegale de plata a muncii, majo­ritatea angajatilor fiind incadrati la nivelul salariului mi­nim, in urma ca­ruia se incaseaza con­tributii minime pentru pensii, sanatate, somaj si impo­zite pe salarii.