„Baronii“ Puterii sau unde se duc banii dumneavoastra
Peste 90% din Biroul Permanent National al PDL este format din actionari ai unor firme care au afaceri cu statul Politicienii portocalii aflati in fruntea tarii, stapanii afacerilor cu bani publici, pun bazele unei noi burghezii de partid
De la inaltimea functiilor detinute si desprinsi de dramele sociale care au cuprins Romania, politicienii PDL se intrec in afaceri conectate la banul public fara a tine cont de perioada tulbure pe care o traverseaza economia nationala. Ca o mare familie de partid, toate afacerile se deruleaza prin mecanismul politic asa cum se intampla odinioara cu PDSR-ul. Acestea se fac la limita de jos a legalitatii, depasind de multe ori pragul maxim al bunului-simt. Ideea renuntarii la veniturile din functiile ocupate nu mai incalzeste pe nimeni, ba, dimpotriva, arata ca banii adevarati nu vin din remuneratia pe post, ci din afacerile cu statul obtinute de cele mai multe ori prin influenta detinuta de politicienii aflati la putere. Azi este prima parte din prezentarea afacerilor cu bani publici derulate de baronii portocalii. In editiile urmatoare urmeaza sa dezvaluim detalii despre marile tunuri ale rudelor acestora.
Berceanu „ALL INCLUSIVE“
Radu Berceanu este furnizor de nadejde al societatilor care lucreaza cu firmele din subordinea Ministerului Transporturilor, iar familia ministrului Radu Berceanu a fost ani buni actionara la companii care efectuau lucrari de infrastructura in judetul Dolj. Berceanu mai este asociat la AVI SRL din Craiova (80%), care are ca obiect principal de activitate fabricarea fibrelor de sticla. Compania la care este actionar ministrul Transporturilor are contracte mai generoase la export decat pentru piata interna. Mai precis, firma AVI este furnizor de elemente din fibra de sticla pentru firmele Bombardier, Alstom si Siemens-Astra. Aceste firme furnizeaza trenuri, automotoare si rame de metrou societatilor subordonate Ministerului Transporturilor. Radu Berceanu mai este asociat si la firma Parky SRL, care are ca obiect de activitate administrarea de parcari, dar afacerea este in dizolvare. Familia acestuia are, de asemenea, afaceri controversate prin firma Tecond, de la care s-a retras in urma cu un an, dupa ce a derulat afaceri cu bani publici, in special cu primariile din judet, dar si cu Apele Romane.
De la parcari la spitale cu familia Elenei Udrea
Ministrul Elena Udrea subliniaza, de cate ori are ocazia, ca firma Dalli International nu este societatea care se ocupa de administrarea parcarilor, dupa ce sotul sau Dorin Cocos a instrainat pachetul majoritar de actiuni al societatii catre Radu Viorel Jianu si Cerga Nastase, care au devenit actionari majoritari. Mai mult decat atat, aceasta le da lectii colegilor despre cum sa renunte la afaceri... sau, mai bine zis, cum sa paseze aceasta sarcina rudelor... de ochii lumii.
Firma Clamari Trading Impex SRL din Bucuresti, detinuta de omul de afaceri Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, a obtinut contracte pe banda rulanta cu spitalele bucurestene. Va suna cunoscuta sintagma „justificarea alegerii procedurii de negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare: situatie de urgenta extrema survenita in urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute de autoritatea contractanta, in conformitate cu conditiile stricte stabilite in directiva”? Este un tertip pentru ocolirea procedurilor de achizitie. Asa au procedat autoritatile contractante, iar printre firmele castigatoare a fost societatea Clamari Trading Impex. In luna iulie 2009, Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila” a contractat prin procedura de urgenta servicii de furnizare de reactivi de laborator, pe care le-a impartit in sase loturi. Pentru fiecare lot s-au prezentat tot sase societati, astfel ca, in final, fiecare s-a ales cu cate un contract. Tot prin procedura de urgenta societatea Clamari Trading Impex SRL a mai castigat la Spitalul Clinic de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila” un alt contract in 2008 in valoare de 125.823 de lei, la care a fost singura ofertanta.
Clamari Trading a mai furnizat si Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti (Floreasca) reactivi in valoare de 23.868.592 de lei (fara TVA), contract incheiat in luna noiembrie 2008 pentru o perioada de 36 de luni. Si la licitatia derulata de Institutul Clinic Fundeni societatea lui Dorin Cocos a castigat 8.664.105 lei, fiind singurul ofertant, iar celalalt lot a ajuns la o alta firma infiintata de Dorin Cocos, Meditest Global 2002 SRL, la care omul de afaceri a renuntat in documente inca din 2006. Cum nu era de ajuns o singura coincidenta, celelalte loturi sunt castigate de firma Medist SA, la care actionar este Carmen Vladescu, fosta sotie a ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu. Mai mult, ministrul a detinut din 2001 si pana in 2005 atat calitatea de actionar, cat si de director al companiei.
Invataturile lui Stolojan
Fostul premier Theodor Stolojan ne da lectii din invataturile sale politice cu care pastoreste tinerii din partid. Pe site-ul PDL prim-vicepresedintele Theodor Stolojan transmite sub titlul „Gand catre Romania“: „Cele mai bune lucruri din Romania sunt gratis”. Se explica si de ce. Theodor Stolojan a fost actionar de-a lungul timpului la Banca Romaneasca, Strategic Consulting, Unipan SA, Tofan Corporate Finance si, in prezent, este actionar la Tofan Agro, alaturi de Gheorghe Tofan, fiul lui Gelu Tofan. Theodor Stolojan a fost angajat al lui Gelu Tofan la societatea Tofan Grup si, ulterior, asociat la Tofan Agro. In calitate de prim-ministru, Theodor Stolojan i-a pasat printr-o hotarare de guvern un teren de 160 de hectare prin intermediul fabricii Danubiana. Chiar Traian Basescu declara intr-o conferinta de presa din data de 16 noiembrie 2000 ca, „daca Teodor Stolojan va ajunge presedintele Romaniei, acesta va determina guvernul ca, pana in februarie 2001, sa acorde garantii guvernamentale grupului Tofan, aflat in „mare
dificultate financiara”.
Sotia lui Theodor Stolojan, Elena Stolojan, a dovedit de asemenea mari veleitati economice, avand actiuni de-a lungul vremii in peste opt societati: Strategic Consulting SRL, Tomex Sel SRL, Kronospan Sepal SA, Biroul de Turism pentru Tineret SA, Kronospan Sebes SA, Ropan Sel SA si IT&International Trade&Investment Co SRL, Dragon Medical Complex SA.
Eoliene cu fata lui Frunzaverde...
Nici vicepresedintele Sorin Frunzaverde nu este usa de biserica atunci cand vine vorba de afaceri. In anul 2000 Sorin Frunzaverde era acuzat ca a acordat un contract dubios grupului de firme Tofan, care se referea la furnizare de anvelope, iar in schimb primea autovehicule uzate. Cum acestea sunt istorie, pentru ca nimeni nu a mai fost gasit responsabil pentru pagubirea statului, Sorin Frunzaverde si-a vazut de afaceri si de politica. Firmele la care mai este actionar sunt Restar International SRL si Camercons Trading SRL, iar Restruc Auto SA, Ital-Agmoforest SA si Socarom SA au fost radiate. Doina Frunzaverde este actionara la Telestar SRL si la Restar International, dar a mai avut participatii si la Restruc Auto, Mat-Construct Trading si Nabla SRL, care au fost radiate sau se afla in dizolvare. Afacerile sunt mai prospere la fiica lui Sorin Frunzaverde, asa se face ca Sorana Monica Frunzaverde este actionar la Mabuz SRL, Best Moments SRL, Centrala Aeroelectrica Semenic si Aqua Energie Regenerabila SRL. Ultimele doua firme au ca obiect de activitate energia eoliana, aspect legat direct de preocuparea lui Sorin Frunzaverde, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin, pentru dezvoltarea de parcuri eoliene pe muntii Siminicului.
William Branza, la metrou
Presedintele organizatiei PDL din diaspora, deputatul William Branza, calatoreste mult in strainatate si nu prea mai are timp de afaceri, fiind actionar doar la Spito Impex SRL, firma aflata in lichidare. In schimb, fratele sau, Daniel Branza, este liber de sarcini politice si conectat la afacerile cu dezinsectii si deratizari. Prin intermediul firmei Alrod Consult, fratele lui William Branza a primit contracte de zeci de milioane cu societatile de stat.
Daniel Branza a iesit din firma, in schimb, a intrat un offshore din Delaware, Nouvel Investment, dar societatea este administrata de un alt asociat al afacerilor lui William Branza, Ciprian Deleanu. Asa ca, oricat s-a straduit sa ascunda adevaratii beneficiari, europarlamentarul PDL nu a reusit.
Contractele care au speriat „sobolanii” sunt in domeniul deratizarii. Firma Alrod Consult a incheiat contracte de 13,4 milioane de lei, fara TVA, in decembrie 2009 cu Metrorex, dupa ce inainte cu doua luni a mai beneficiat de un contract prin incredintare directa de la Metrorex in valoare de 1,7 milioane de lei. Justificarea Metrorex pentru aceste contracte directe este ca, „din motive imprevizibile independente de Metrorex, bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2009 a fost aprobat cu intarziere si nu a fost posibila initierea unei proceduri de licitatie deschisa pentru atribuirea unui contract ferm de achizitie a serviciilor aferente anului 2009 si a trebuit sa se faca achizitionarea acestor servicii strict necesare desfasurarii activitatii pe o perioada de doua luni”, arata conducerea Metrorex.
„Resursele“ familiei Videanu
Ministrul Economiei este omul de care se leaga bordurile Capitalei si, la randul sau, este indirect legat de banii institutiei pe care o controla, Primaria Bucuresti, prin contractele cu firmele care executau lucrari in Bucuresti. Din calitatea de actionar majoritar la societatea Titan Mar, Adriean Videanu nu are de ce sa-si faca griji, mai ales ca detine terenul societatii Titan Mar din Calea 13 Septembrie, unde consilierii i-au aprobat in vremea cand era primar construirea de blocuri cu inaltimea de 20 de etaje. Pe de alta parte, Adriean Videanu este actionar la Marmosim, societatea care exploateaza carierele de marmura aflate in subordinea primului-ministru prin Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. De mentionat ca societatile sunt administrate de sotia sa Miorita Videanu, dupa ce mai multi ani a fost administrator firma lui Gheorghe Pogea, GP Management. Adriean Videanu mai figura ca actionar si la ADA Promotion Development SA si Equity Invest, societati care nu s-au remarcat prin afaceri cu banul public, desi au, de asemenea, alti asociati care deruleaza afaceri cu institutii de stat.
Familia Videanu s-a mai remarcat prin faptul ca a construit un adevarat imperiu al afacerilor cu societatile austriece, bazat in special pe intalnirile „primarului” Adriean Videanu din Austria. Firma austriaca Strabag, care are ca actionar Banca Raiffeisen, de la care firma familiei Videanu a imprumutat un milion de euro in urma cu trei ani, este in stransa legatura de afaceri cu firma Omya Calcita SRL, filiala a companiei Omya Gmbh din Austria, care cumpara roci rezultate in exploatarea si fasonarea marmurei din carierele de la Bucova si Rusca Montana, apartinand firmei actualului ministru al Economiei. Nu in ultimul rand, Adriean Videanu impreuna cu sotia au pus gaj 75% din actiunile Titan Mar in favoarea Omya Calcita SRL pentru un imprumut de aproximativ cinci milioane, pe care familia Videanu a reusit sa-l stinga in numai doi ani.
Tanar, nelinistit, contro-„versat”
Cristian Boureanu este una dintre tinerele sperante ale PDL, care se integreaza perfect in viata de partid rivalizand in afacerile cu statul cu greii partidului.De-a lungul vremii, Cristian Boureanu a trecut ca actionar printr-o pleiada de firme, jumatate dintre ele fiind radiate sau vandute unor cetateni straini dupa ce au acumulat datorii.
Afacerile tanarului politician sunt controversate, astfel ca „Financiarul” a dezvaluit cum firma lui Cristian Boureanu si a fratelui acestuia a furnizat Companiei Nationale de Investitii panouri in valoare de aproximativ 2,9 milioane de lei (720.000 de euro pentru 12 sali de sport) care i-au adus aproape 50% din cifra de afaceri a Ramplast Distributie Profile. Aceasta avea datorii de 2,8 milioane de lei catre compania de stat Oltchim Ramnicu-Valcea, de unde a beneficiat de pasuire la plata. In treacat fie spus, Oltchim este in subordinea colegului de partid, ministrul Economiei si Comertului, Adriean Videanu.
Copiii lui Pinalti, afaceri cu energie Si cu „Stefan cel Mare”
Gheorghe Stefan a renuntat la postura de actionar de firme... dar ramane implicat in afacerile cu bani publici. Cei doi copii sunt afaceristi de succes, in special cu energie. Gabriel Stefan s-a facut remarcat prin prezenta la firma Green Energy, o firma care lua energie ieftina de la stat si o vindea mai scump la firmele private. Dupa ce presa a facut scandal pe aceasta tema, baiatul lui Gheorghe Stefan a iesit din actionariat. Cu toate acestea, Gabriel a mai pastrat participatii la alte cinci firme conectate la afaceri imobiliare sau de constructii: Stone Real Imobiliare SRL, Tehnoutilaj SA, Silvex SA, Biotermoenerg SA, Euromedia TV SRL. Fiica lui Gheorghe Stefan are actiuni la Stone Real Imobiliare, Tehnoutilaj SA, Silvex SA si Auto Milan SRL.
Este lesne de inteles ca la baza stau tot afacerile cu bani publici, iar contractele se leaga unul de altul, in special in judetul Neamt. Firma Tehnoutilaj a castigat lucrari la drumuri in comunele din judet, cea mai recenta realizare fiind un pachet de lucrari in comuna Brusturi din judetul Neamt, care a facut o licitatie in care a comasat lucrari la drumuri cu proiecte de canalizare si cu infiintarea unui centru de zi pentru copii sau realizarea unui punct turistic. Un fleac, 1,5 milioane de euro. Firma Tehnoutilaj a mai luat contracte de un milion de euro si de la Stefan cel Mare, nu domnitorul, ci comuna. In trecere prin contractele firmei ar mai fi de amintit si contractele cu Consiliul Judetean Neamt din 2006 in valoare de 3,4 milioane de lei si cu CET Bacau din 2004 de 1,2 milioane de lei. Tot ca un amanunt, societatea Silvex SA, care apartine familiei lui Gheorghe Stefan, tocmai a primit anul trecut o finantare de la Fondul de Mediu in valoare de 26,96 milioane de lei pentru „dezvoltarea unei centrale termice de biomasa in comuna Vanatori, judetul Neamt”, cu care se anunta revenirea firmei in afacerile cu energie.
Articole similare
- Un teren concesionat de primarul Traian Basescu a ajuns in folosinta firmei lui Dorin Cocos
- Acordul de asistenta tehnica si financiara pentru Republica Moldova – un esec temporar
- Noii baieti destepti din energie
- Cornul abundentei pentru finantatorii de partid
- Cele mai tari afaceri cu fonduri comunitare
- Cum a castigat seful CNSC 2 mil. lei dupa ce a inceput sa solutioneze contestatii
- Sefa ANRMAP: ”Nu ma aflu in vreo incompatibilitate in asfaltarile de la Cluj”
- Sotul avocat vs sotia sefa la ANRMAP intr-o afacere de 600 mil. lei, bani publici
Cele mai citite din Dosar
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Real Madrid, cel mai bogat club din lume.Vezi Top 20 mondial
- Cele mai valoroase branduri sportive
- Miliardari care au investit in fotbal, sportul rege GALERIE FOTO
- Fotbal: “Echipa de vis” a lumii ar costa 83 mil. euro pe an. Vezi componenta
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA










Ultima ora

