Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Interviu  9 Iunie 2010, 11:35, Arabela Boboc

Ronnie Smith, BPP: Toti angajatii de la ghiseele bancare au nevoie de training

Exista o nevoie imensa de instruire, insa in circumstantele actuale bugetele pentru pregatire sunt printre primele pe care firmele le taie sau la care renunta

Ronnie Smith, Business Developer Consultant la BPP Romania, vorbeste in ex­clu­si­vitate pentru „Financiarul” despre piata de training financiar-bancar din Ro­ma­nia si despre raportul dintre nevoie si cerere in acest domeniu. BPP Professional Edu­cation este cel mai mare furnizor european de educatie si training pro­fe­sional pentru industria legala si cea de finante, avand o experienta de peste 30 de ani la nivel global si de peste 12 ani in Romania.

„Financiarul”: Exista cerere de training in Romania, mai ales acum, in contextul crizei economice?

Ronnie Smith: Este o intrebare com­pli­cata pentru ca piata de training s-a re­dus cu 50% anul trecut fata de 2008. „Ce­rerea” este un concept interesant deoarece exista o imensa nevoie de training din motive diverse, iar nevoia nu este acelasi lucru cu cererea. Oamenii care lucreaza in sectorul financiar si in diverse domenii economice nu stiu de multe ori si in multe cazuri ce fac, cu exceptia unor zone in care sunt prezente companii internationale care au lucrat cu colegi din alte tari, din Europa sau Statele Unite. Dar, de cele mai multe ori, oamenii care lucreaza in com­pa­nii locale din domeniul financiar, ban­car, al asigurarilor nu inteleg sectorul fi­nanciar, nu inteleg cum ar trebui sa func­tioneze sistemul financiar corporativ in circumstante internationale normale. Romania este mult in urma in ceea ce priveste standardele de raportare fi­nan­ciara internationala, dar si in pregatirea continua a specialistilor din audit, ma­na­ge­mentul financiar al unei companii, stra­tegia financiara.

Deci este o nevoie imensa de training, insa pentru moment, in circumstantele actuale, bugetele pentru pregatire sunt printre primele pe care firmele le reduc sau la care renunta. Exista nevoie, insa nu exista buget. De exemplu, in urma cu cateva zile, Diverta a intrat in insolventa, am inteles ca are pierderi de 10 milioane de euro. Ei bine, asta nu inseamna foarte multi bani. Desi nu cunosc detaliile situatiei, pot spune totusi ca este o pro­ble­ma care poate fi rezolvata. Este o com­pa­nie de di­men­siuni rezonabile...

Vreti sa spuneti ca daca ar fi avut oameni instruiti insolventa ar fi putut fi evitata?

 Situatia lor nu este un dezastru, se putea gestiona mai bine. Dar nu am prea multe informatii. Ceea ce vreau sa subli­niez insa este ca produsele noastre de trai­ning in finante internationale pot salva companii prin informatiile si cunostintele pe care le ofera. Avem informatii ca totusi companiile si-au alocat bugete pentru trai­ning pentru semestrul II al acestui an. Cred ca vom vedea o imbunatatire, nu masiva, poate o crestere de 10%-20%  a ce­re­rii fata de primul semestru pe toata piata de training.

Cat este piata de training din Romania?

Unii actori din piata vorbesc despre 75 de milioane de euro pana la 100 de mi­li­oa­ne de euro in total, iar pentru segmentul de training financiar este vorba despre maximum 15-20 de milioane de euro.

Ce inseamna exact un training in sectorul bancar?
In primul rand, este nevoie de o in­te­le­gere la nivel de baza a procesului fi­nan­ciar, deci pentru sectorul bancar speram sa se deblocheze fonduri pentru training pentru doua directii: cursuri de baza in fi­nan­te, dar si de customer service (servicii pentru clienti - n.r.).

Poti vedea usor diferenta dintre oa­me­nii care au fost pregatiti prin training. Unele banci din Romania se prezinta mult mai bine cand te duci sa vorbesti cu oa­me­nii lor decat altele, care sunt inca foarte comuniste. De exemplu, la Raiffeisen, oa­me­nii par mai pregatiti, cred ca isi spe­cia­lizeaza angajatii in customer service.

Pe deasupra, stim ca BNR le-a trans­mis bancilor sa nu mai dea credite atat de usor. Astfel, pe langa cursuri de baza in finante pentru toti cei care lucreaza in banci, oferim si cursuri speciale privind ana­liza riscului de credit sau de strategie de management financiar pentru spe­cia­listi.

Cursurile de contabilitate si management financiar, cele mai cautate


Care este cel mai cerut program de training, care se vinde cel mai bine?

Cursurile profesionale de con­ta­bi­li­tate sunt cele mai cerute - ACCA (Asso­ciation of Chartered Certified Accoun­tants) -, dar si calificarea CIMA (Chartered Institute of Management Accounting). CIMA a intrat in Romania anul acesta si avem o crestere usoara, dar sustinuta, a numarului celor care vor sa obtina aceasta calificare. Com­pa­niile ar trebui sa fie foarte interesate de aceasta calificare, oamenii din domeniul co­mercial, deoa­re­ce se refera la ma­na­ge­men­tul de zi cu zi al unei companii. Tot­oda­ta, avem cerere de la companii pentru cursuri per­so­nalizate, ceea ce este foarte important deoarece unele firme, chiar in con­textul crizei, recunosc ca au nevoie de trai­ning, ne spun ce nevoi au si noi le cream cursuri. Cred ca pe acest segment va creste cererea in urmatoarele 10-12 luni. Nu multe com­panii investesc in trai­ning international pen­tru ca acesta im­pli­ca un angajament mare si costuri ridicate, insa cand vine vorba de cursuri per­so­na­li­zate pentru nevoi particulare, pentru anumite gru­puri de personal, care sunt si mai efi­cien­te, firmele sunt mai interesate.

Cate banci au apelat la seviciile companiei BPP?

In ultimul an, in jur de zece banci. Am efectuat cursuri scurte, personalizate pentru diferite banci. De exemplu, Uni­cre­dit Bank - calificari ACCA si cursuri personalizate.

In sectorul bancar lucreaza aproximativ 70.000 de persoane, din care 20.000 in front office. In opinia dvs., cate dintre acestea au nevoie de cursuri de training?
Depinde, pentru ca ar trebui sa stim cate banci ofera training intern acestor oameni. Raiffeisen, de exemplu, le-a oferit angajatilor training intern si se observa cand mergi la ghiseu la ei, insa este loc de mai bine.

Deci, o cifra cuprinzatoare ar fi  20.000 de angajati. Toti au nevoie de training, ar trebui sa fie pregatiti pentru a lucra in acest domeniu, ar trebui sa aiba, in primul rand, o pregatire de baza in fi­nante, astfel incat sa inteleaga produsele pe care le ofera compania lor clientilor de retail si ar trebui sa aiba training de cus­to­mer service pentru a putea trata clientii intr-un mod profesional.

Credeti ca managerii romani nu ofera training angajatilor deoarece se tem ca acestia ar putea pleca pentru salarii mai bune la concurenta?
Este posibil, insa este un risc pe care trebuie sa si-l asume. Daca altcineva le poa­te oferi oamenilor tai un salariu mai bun, inseamna ca tu dai un salariu prost. Daca strategia ta este sa-ti tii salariatii pe un salariu mic si sa nu le asiguri training, in final oricum ii vei pierde. Dar daca nu ii pierzi si tii oameni slab pregatiti, ser­vi­ciile oferite clientilor tai sunt de amator, inac­ceptabile si vei pierde clienti. Deci, in opi­nia mea, nu este un risc, este o alegere co­merciala, trebuie sa ai curajul sa in­ves­testi in oameni, astfel vei avea mai multi clienti, mai multe venituri si vei putea plati oamenii mai bine.

Cat costa un program de training? Puteti detalia?

Un curs personalizat poate costa, in functie de cat dureaza, de cata nevoie este pentru a-l pregati si de locul de unde vine profesorul, intre 1.500 si 2.000 de euro pe zi. Cursul dureaza, de obicei, intre una si trei zile, iar la el participa o echipa din com­panie, nu facem cursuri personalizate pentru o singura persoana.

Ca­lificarea ACCA, la care cursurile du­rea­za un an, costa, pentru o companie ma­re, 700-1.500 de lire sterline de persoana si include taxe de inregistrare, de predare si de examen (trei) si materialele de curs. Pentru o persoana care vrea sa studieze in­dividual, inregistrarea, cursul, ma­te­ria­le­le si taxa de examen (un singur examen) costa 700 de lire sterline. Este intr-adevar un angajament costisitor, insa, odata ce ai obtinut acea calificare, poti merge cu ea oriunde in lume, este recunoscuta oriun­de, poti castiga un salariu de 100.000 de lire pe an.

Care credeti ca este cea mai grava problema cu care se confrunta sectorul de training in Romania?

Cred ca cea mai mare problema este ca aceia care iau decizii in companii nu inteleg ca nevoia si cererea de training tre­buie aduse mai aproape una de cea­lal­ta, desi este in interesul lor. Daca sunt se­riosi in legatura cu afacerile lor si daca vor sa treaca de criza economica, atunci ar tre­bui sa vada cursurile ca fiind o parte foar­te importanta a strategiei lor. Problema este ca firmele nu au strategii financiare, nu au oameni pregatiti, care sa stie ce fac. Nevoia este uriasa, prapastia dintre nevoie si cerere trebuie redusa.


Carte de vizita

Ronnie Smith este specialist in training profesional, a lucrat 16 ani pentru ACCA din Glasgow, Scotia, ocupandu-se de fiecare aspect al gestionarii si livrarii examenelor ACCA globale, de dezvoltarea si implementarea politicii de scutire a taxelor si de managementul proiectelor educationale speciale. A mai lucrat pentru ATC International ca specialist in formare internationala profesionala. Incepand cu acest an, s-a alaturat echipei BPP Romania ca Business Development Consultant.

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro