Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS

Extraterestrii exista

Cristian Ionita

Nu inteleg nici in ruptul capului de ce mor patronatele de grija pensionarilor. De ce mor sindicatele de grija angajatilor la stat e usor de inteles. Exista un potential de 1,5 milioane de membri. Sindicatul angajatilor la privat nu exista. Nu am vazut niciun angajat la privat sa strige in strada: taiati salariile nesimtite ale bugetarilor si nu ne mai impozitati din toate pozitiile. Am vazut doar sindicalisti angajati la stat care tipa sa nu li se micsoreze salariul.

Asta cu salariile si pensiile nesimtite o striga doar politicienii din zona PD-L, dupa ce guvernele Boc nu au reusit timp de un an si jumatate sa nu taie nicio cheltuiala bugetara.

In fine, alianta patronatelor propune guvernului un set de masuri de stimulare a economiei si de crestere a incasarilor bugetare, astfel incat pensiile mai mici de 1.000 de lei sa nu fie reduse. Adica scopul final al masurilor anticriza propuse de patronate ar trebui sa fie protectia sociala a pensionarilor?

Si eu care credeam ca scopul patronatelor ar trebui sa fie iesirea din spirala scaderii consumului. Desi guvernul a reusit sa produca doar masuri de subminare a economiei, prezen­tate drept pachete de masuri anticriza.

Altfel, pachetul de masuri anticriza propus de patronate are sens. Consumul poate fi redus dramatic prin doua sce­narii: cresterea impozitelor si a taxelor sau taierea cu barda a veniturilor tuturor bugetarilor si pensionarilor. Cum poti evita prabusirea consumului? Prin masuri de stimulare economica sau prin eficientizarea incasarilor la buget.

Din pacate, guvernul nu mai are bani sa stimuleze nimic dupa doi ani consecutivi de pomeni electorale si incom­petenta marca Boc. Ce mai ramane? Cresterea incasarilor bugetare prin reducerea evaziunii  fiscale si a contrabandei, prin cresterea gradului de absorbtie a fondurilor UE si apoi reducerea treptata a cheltuielilor bugetare in favoarea inves­titiilor bugetare, astfel incat angajatii la stat sa fie absorbiti treptat de mediul privat.

Cu toate ca vorbim despre criza de la sfarsitul anului 2008, guvernantii nostri ghidonati de presedinte au reusit sa trateze criza cu pomeni, apoi au tratat-o prin cresterea taxelor pentru micii intreprinzatori, acum o trateaza prin taierea salariilor si a pensiilor. Masurile cel mai putin potrivite aplicate fix la momentul nepotrivit.

Gary McKinnon este un englez care s-a plimbat prin retelele Pentagonului si NASA ca prin propriul LAN. A fost prins in 2002, fiind considerat raspunzator pentru cel mai eficient atac informatic impotriva Armatei SUA. Din cauza asta nu mai are voie sa intre pe internet din 2005, iar americanii inca mai incearca sa-l „extradeze” dupa opt ani. In ultimul interviu acor­dat presei engleze, povesteste ca a gasit dovezi in com­puterele armatei despre existenta unei nave extraterestre, dar ca faptul cel mai socant i s-a parut lipsa masurilor de secu­ritate din reteaua informatica a celei mai tehnologizate armate din lume.

Acum, McKinnon ii invidiaza pe romani. Am ajuns prima tara europeana condusa de extraterestri. Iar efectele se vad chiar si din satelit.


Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro