Creste TVA, scad salariile, creste cota unica, scad pensiile, se majoreaza contributiile sociale, se diminueaza ajutoarele sociale. Sunt informatii despre care se vorbeste inca de la instalarea primului guvern Boc. Nu public, asa cum ar trebui, si cu cifrele pe masa, ci „pe surse”. Tot ceea ce se intampla in tara asta e „pe surse”. De la numirea prim-ministrului pana la refuzul Comisiei Europene de a-i da fonduri neram­bursabile ministrului Videanu.

Scenariul este urmatorul: apare o informatie „pe surse”, este preluata de presa, tocata marunt, cel mai adesea negata de premier si ai lui, iar in scurt timp este anuntata ca o decizie oficiala. La o prima impresie, o astfel de guvernare arata clar lipsa de siguranta a unui guvern care prefera sa testeze si apoi sa-si asume. Am putea crede si ca echipa de la Palatul Victoria nu trage in aceeasi directie si ca sunt scurgeri de informatii. Sau ca aceia care ne conduc nu mai au rabdare si vor sa comunice poporului tot ceea ce fac. Oricare ar fi varianta aleasa, realitatea este ca actualului executiv putin ii pasa de ce crede poporul, iar atunci cand arunca informatii „pe surse” o face din oricare alte zeci de motive fara legatura cu omul de rand.

Sa facem o trecere in revista a oamenilor care se ocupa de comunicare la stat. Guvernul: o echipa numeroasa in frunte cu Ioana Muntean. Platiti bine si cu statut de angajati elitisti, comunicatorii de la guvern vorbesc, dar nu spun niciodata nimic. Recunosc senin ca nu detin informatiile ori documentele solicitate si tot ceea ce poti scoate de la ei este „adresati-va lui x sau y”. Nici sefa lor nu face nota aparte: vreun an nu a iesit mai deloc in fata presei, iar acum cand o face este ironica, acida si vesnic neinformata. Nu mai departe de acum doua zile, pe un ton pe care probabil nu i-ar fi placut sa-l auda cand era ziarist, a tinut-o tot intr-o „nu va pot spune nimic”, subliniind totusi ca, in fiecare sedinta, echipa lui Boc vorbeste de masuri de austeritate.

De la guvern trecem la cele 15 ministere si zeci de agentii si autoritati. Fiecare are depar­tament de comunicare, iar insumat numarul angajatilor de aici este impresionant. Cu ce se ocupa acesti oameni? Logic ar fi sa comunice cu ziaristii, sa le raspunda la informatii, sa transmita romanilor tot ceea ce se intampla in institutia respectiva. Dar nici vorba de asa ceva. Personal am trimis acum cateva luni o solicitare la Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca. Voiam sa aflu care este bugetul alocat pentru reconversia profesionala, in conditiile dublarii numarului de someri. Raspunsul nu l-am primit nici azi, desi am confir­marea inregistrarii solicitarii, si a fost nevoie, evident, sa apelez la surse.

Acum o saptamana am trimis o alta solicitare la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Voiam sa aflu de ce unui atasat comercial i s-a interzis sa vor­beasca cu presa si alte detalii despre activitatea acestor asa-zisi consilieri economici. Credeti ca am primit vreun raspuns? Doar unul verbal, incomplet si care trecea elegant pe langa subiect. Iar astfel de exemple sunt cu zecile. Zilnic, colegii din presa se plang ca nu au cu cine dialoga la un minister sau altul, la o institutie a statului sau alta.

Astfel ca „sursele” au ramas singura modalitate de a face rost de informatii. In aceste conditii, poate le dam o idee celor de la Palatul Victoria de redu­cere de costuri: desfiintarea tuturor departamentelor de co­municare si a posturilor de consilieri de tot felul. S-ar face o eco­­nomie serioasa. Iar „comunicatorii” ar scapa de eticheta „ha­bar n-am” pe care singuri si-o lipesc cu seninatate in fieca­re zi.