Romania nu a ilustrat niciodata mai bine decat zilele acestea tabloul unui vapor aflat in deriva, pe care echipajul este intr-o continua revolta impotriva ofiterilor de bord, iar car­maciul mai invarte timona, sa nu intre prea multa apa sa scufunde vasul. De sus, din elicopter, niste salvatori cu papion la gat evalueaza situatia si fac estimari daca mai merita sal­vat vaporul, cu tot cu oameni.

Ofiterii navei si-au dat seama tarziu ca au angajat prea multi marinari la bord, pentru cati pasageri platitori de bilet aveau pe punte. Multi membri ai echipajului si-au luat si rudele in voiaj, sa­larii bunicele, munca putina, o invarteala mica pe banii ar­ma­torului in vreun port... Ca pe vapor. Cat a fost vreme fru­moa­sa si vantul a batut din spate, toate bune si frumoase. Echipajul se purta ca-ntr-o croaziera: mai mult plaja decat frecat puntea. Cand au aparut insa probleme pe mare, viata la bord s-a schimbat brusc.

Intr-o zi frumoasa de septembrie, s-a dus la fund un vapor mare-mare, gigantic, un Titanic, ce mai. Valurile provocate de scu­fundarea megavasului au traversat tot oceanul si au ma­turat in calea lor si vaporul nostru, mult mai mic prin com­pa­ra­tie, un fel de bric cu panze. Primii aruncati peste bord de forta izbiturii au fost pasagerii, care plateau salariile echi­pa­ju­lui. Lor nu le-a dat nimeni nici centuri sa se lege de ba­lus­tra­da vasului, nici veste de salvare. Cine stie sa inoate sau se agata de vreun butoi gol norocul lui.

Vaporul nostru incepuse sa ia apa. Capitanul si ofiterii au incercat sa carpeasca gaurile bricului - abia acum se vedea ca, de fapt, era o vechitura spoita -, n-au reusit si s-au vazut obli­gati sa bata SOS in alfabetul morse. Au venit salvatorii cu eli­copterul si, din inaltul cerului, au spus ca nava consuma prea multe provizii pe echipaj si ca ar fi bine sa mai urce din ma­teloti in barci, sa-i trimita la mal. Sau macar rudele lor, care oricum nu faceau nimic. Imediat s-a infiintat sindicatul ma­rinarilor, care a amenintat cu greve si marsuri de protest pe punte daca li se umbla la tain sau daca vreunul dintre ei este pus sa paraseasca vasul.

Au urmat negocieri intre ofiterii de bord si salvatori, intre sin­­dicatul marinarilor si salvatori, intre ofiteri si sindicat, film de groaza turnat pe o nava aflata in deriva. Greva a fost ama­na­ta in cele din urma, ofiterii reusind sa adoarma echipajul cu un rachiu de promisiuni. Nu va dura mult somnul acesta, insa pana atunci poate conducerea navei va mai obtine niste provizii de la salvatori. Viata a demonstrat ca ofiterii de punte stiu sa transforme orice ajutor intr-o solutie care se evapora ca alcoolul si ameteste echipajul si pasagerii. In tot acest haos de pe micul vas din oceanul imens, carmaciul sta in ca­bi­na sa inalta de pe punte si mai schimba cursul cu o ju­ma­tate de cart, cu un sfert de cart, cat sa strecoare vaporul prin­tre valuri fara sa-l scufunde. Pentru el, agitatia marii este mai importanta decat vanzoleala de pe pun­te.

P.S. Ministrul Transporturilor Radu Berceanu declara acum doua zile in presa, ca solutie de atragere de bani la bu­get, ca ar trebui impozite mai mari pe masinile cu motoare de peste 2.000 cmc, precum si taxe pe a doua pro­prie­tate, pe a treia proprietate. „O sa geama toti astia cu Q7”, si-a ar­gu­mentat ministrul teoria. Cine se uita in de­cla­ratia de avere a lui Radu Berceanu constata ca acesta va fi printre primii ca­re vor icni la eventuala introducere a unor ast­fel de taxe: are trei apartamente in proprietate, dintre care unul in Spania, si patru masini, printre care un Mercedes S500 cu motor de 5.000 cmc. Sa fie acest geamat dovada ca axioma potrivit ca­reia „prostia nu doare” este falsa?