In noiembrie 2008, cand criza financiara din SUA abia isi facea simtita prezenta in Europa, agentia Fitch a degradat ratingul Romaniei pentru credite pe termen lung in valuta de la „BBB” la „BB+” si pe cel pentru creditele in lei de la „BBB+” la „BBB-“. Anterior, Standard&Poor’s coborase ratingul BCR. Comentand, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a spus ca S&P ar trebui sa refaca datele privitoare la Romania. Cu cateva zile inainte ca Grecia sa lanseze, in aprilie 2010, un imprumut pe piata de 1,2 mld. euro, agentia S&P i-a modificat ratingul de tara. In cazul Portugaliei, modificarea de rating a venit dupa aprobarea unui ambitios plan de austeritate.

Sunt vinovate agentiile de notare de declansarea crizei creditelor americane cu risc ridicat (subprime) si de degene­ra­rea ei in criza financiara globala? Aproape in unanimitate, experti si politicieni ras­pund afirmativ. Exista trei agentii in­ternationale de notare: Standard&Poor’s, Moody’s si Fitch. Toate sunt americane. In 2008 au fost aspru criticate pentru ex­celentele note atribuite unor dubioase instru­men­te de investitii, fiind vorba inclusiv despre obligatiuni legate de cre­dite ipo­tecare cu un grad ridicat de risc. Acum, Standard&Poor’s este aratata cu degetul pentru ca a inflamat starea de spi­rit de pe piete, scazand succesiv nota a trei state din zona euro. Fostul presedinte al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, Jacques Attali, aminteste, de altfel, ca inca de la izbucnirea crizei glo­bale s-a repetat constant ca agentiile de notare poarta o respon­sabi­li­tate foarte mare in succesiunea evenimentelor, lasand banci si alte institutii financiare sa-si asu­me riscuri imense, fara niciun aver­tis­ment prealabil. Dar numai cand comunitatea internationala a ajuns sa-si piarda increderea in sistemul financiar, liderii politici au inteles ca este nevoie de o mai buna reglementare a agentiilor de notare, pentru a se asigura ca ele fac bine ceea ce fac. Aceasta a fost, de altfel, una dintre con­cluziile summitului G20 din aprilie anul trecut de la Londra, care a stabilit ca agentiile de notare trebuie controlate.

O industrie dificil de supravegheat

Modul de monitorizare a agentiilor de notare continua sa ramana subiect de dezbateri pe ambele maluri ale Atlan­ticului. Pe batranul continent a fost adop­tat, la mijlocul lunii septembrie 2009, un regulament european. Dar aplicarea lui lasa nelamurite o serie de chestiuni. Oricum, Moody’s, Fitch si Stan­dard&Poor’s au obligatia de a se inregistra la autoritatile bursiere ale sta­telor UE pana pe 7 septembrie 2010. Pana atunci, Comitetul de supraveghere bursiera al Celor 27 trebuie sa elaboreze liniile directoare pentru procedura de inregistrare, astfel incat respectivele a­gen­tii sa fie supuse, incepand cu 1 ia­nuarie 2011, supervizarii Autoritatii eu­ropene a pietelor financiare. In Statele Unite, Jandarmul Bursei americane, Se­curities and Exchange Commission (SEC), reclama din partea agentiilor de­talii privind metodologiile aplicate intr-un caz sau altul si asigura exercita­rea unui control mult mai strict asupra func­tionarii lor. Problema este insa alta: metodele de evaluare ale agentiilor de notare sunt deficiente, explica expertii. In orice caz, pe piata creditelor ipotecare, aceste agentii nu dispun de elemente istorice privind momentele de cumpana ale debitorilor si subestimeaza riscul de incapacitate de plata cand economiile se confrunta cu dificultati. Au existat cazuri cand produsele structurale au fost atat de complexe, incat au fost notate fara o evaluare veritabila.

Ce sunt agentiile de notare?

Piata de rating este formata din trei venerabile institutii private: Standard &Poor’s, Moody’s si Fitch. Ele deservesc structurile financiare (in special banci) de creditare si noteaza fiabilitatea obli­ga­tiunilor, a datoriilor sau a produselor structurale (faimoasele CDO, puse in cauza in cursul crizei creditelor de mare risc) atat pentru intreprinderi, cat si pen­tru state. Pe scurt, rolul acestor agen­tii este de a masura cu exactitate riscul de nerambursare a datoriilor. In acest scop, sunt examinate structura viitoare a costurilor si castigurile celui care are de restituit imprumutul. Pentru un stat suveran, aceste venituri provin din fis­calitate si depind, prin urmare, de cres­terea economica si de capacitatea de colectare a impozitelor. Pentru intre­prin­deri, este vorba de perspectivele de dez­voltare comerciale si financiare. Pe baza acestor date si prognoze, agentiile con­struiesc scenarii financiare si esti­meaza probabilitatea realizarii lor folo­sindu-se de modele financiare corespunzatoare.

De mentionat ca sursa lor de fi­nantare provine de la institutiile private care do­resc sa fie notate. Pentru state, serviciul este gratuit. Oricum, se creeaza un con­flict de interese. Fiecare agentie de no­tare financiara poseda propriul sau sis­tem. Schematic, notele sunt sta­bilite de la A la D, cu esaloane inter­mediare. Care este impactul aces­tor note? In cazul in care o intreprindere cauta finantare, ratingul atribuit este determinant pen­tru conditiile de de­rulare a operatiunii, inclusiv dobanzile per­cepute, accep­tabile in cazul unor note bune si ri­dicate in caz contrar. In alta ordine de idei, degradarea notelor afecteaza valoa­rea pe termen scurt a actiunilor com­paniei ana­lizate si a obli­gatiunilor de stat, o crestere de rating scumpind aceste titluri. Inves­titorii sunt foarte atenti la toate aceste modificari sau puneri sub supraveghere a actiu­ni­lor si obliga­ti­unilor.

Senatorii americani cunosc vinovatii

Pe fondul eforturilor Administratiei Ba­rack Obama de a impune adoptarea re­for­mei sectorului bancar al SUA, se­na­­torii ameri­cani au prezentat, dupa un an si jumatate de strangere de date si do­vezi, un raport care confirma vinovatia agentiilor de ra­ting in amplificarea crizei financiare. Au­torii documentului sustin, printre altele, ca Moody’s Investors Ser­vice si Standard& Poor’s nu au avut mo­dele adecvate de evaluare a diferitelor derivate structurale, fiind, in acelasi timp, dependente de clientii lor - bancile de investitii care, in majorita­tea cazurilor, au platit pentru stabilirea de note. „Agentiile de rating au permis repre­zentantilor Wall Street sa influenteze pro­cesul independent de evaluare si  analiza in­strumentelor financiare. Acest lucru s-a facut cu bani multi, platiti agen­tiilor”, a ex­plicat seful comisiei de ancheta, Carl Levin, acelasi care s-a ocupat si de cazul Gold­man Sachs, banca de afaceri sus­pec­tata ca si-a inselat clientii.

Responsabilii europeni ofera o solutie

Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westverwelle, a propus infiintarea in cadrul Uni­unii Europene a unei agentii proprii de no­tare. O institutie de sine statatoare, chemata sa eva­lueze ratingul de credit astfel incat sa nu apara con­flicte de interese. In opinia sefului di­plomatiei de la Berlin, rostul agentiilor de notare trebuie bine delimitat, pentru ca ele nu pot sa creeze si sa pro­puna produse financiare, ocu­pandu-se totodata de evaluarea ratingurilor. Pe de alta parte, unul dintre consultantii guvernului german, Peter Bofinger, a declarat ca „nu avem dreptul sa lasam bunastarea Europei la latitu­dinea acestor agentii. Daca aceste agentii au gresit inca de la inceputul crizei, de ce Banca Centrala Europeana (BCE) trebuie sa tina in continuare cont de parerea lor?”, a intrebat retoric expertul. Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, s-a pronuntat, de ase­menea, in favoarea unei agentii europene de no­tare. De altfel, in presa germana a anilor ’80-’90 s-au vehiculat propuneri similare, dar inainte de toate a fost vorba de sugestii politice motivate de faptul ca bancile germane, obisnuite sa lu­creze cu propriile lor standarde de guvernanta, s-au vazut nevoite sa integreze o parte din „ratin­guri” printre modalitatile lor de lucru.