Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Afaceri in sport  30 Aprilie 2010, 12:58, Marian Stefan 1

Argentinianul Lionel Messi, cel mai bine platit fotbalist din lume

Cu un venit anual de 33 de milioane de euro, decarul catalan a devenit, mai nou, imaginea controversatului producator chinez de automobile Chery Auto

Dupa ce la inceputul lunii a avut la picioare intreaga Spanie ca urmare a meciului incantator pe care l-a facut in fata lui Arsenal (si-a pus semnatura pe toate cele patru goluri ale Barcelonei), Lionel Messi s-a bucurat de cele mai bune cronici de specialitate, ajungand sa fie comparat cu marii fotbalisti ai lumii. S-au facut tot felul de statistici, clasamente care de care mai realiste,  concluzia fiind ca Pele este singurul nume mare care la 22 de ani avea un palmares mai bogat decat al decarului catalan.

Argentinianul a revenit in prim-plan zilele trecute, atunci cand a semnat o intelegere pentru a promova ma­sini ale pro­ducatorului Chery Auto, una din­tre cele mai con­tro­versate companii chi­neze cons­truc­toare de auto­mo­bile. Acuzata ca a co­piat nume­roa­se modele, Che­ry si-a modernizat gama si ex­porta masini in nu mai putin de 70 de tari, fotbalistul ur­mand sa re­pre­zin­te imaginea Riich - automobile scum­pe. Acest nou contract, ale carui de­ta­lii fi­nan­cia­re nu au fost dezvaluite, vine sa-i ro­tun­jeasca venitu­rile anuale, apre­ciate de France Football la 33 de milioane de euro pe an, din care 19 milioane ex­clu­siv din publicitate, fiind astfel cel mai bine platit fotbalist din lume.

Gento si Maldini, recorduri neegalate in LC


Cu doua trofee ale Ligii Campionilor (LC) la activ (2006 si 2009 cu Barcelona), Lionel Messi mai are insa un drum lung de parcurs pana va atinge per­for­man­te realizate de fot­balisti pre­cum Francisco Gento (sase Cupe ale Cam­pio­nilor cu Real Madrid) sau Paolo Maldini - de cinci ori castigator al LC cu AC Milan (1989, 1990, 1994, 2003 si 2007).

  • Argentinianul Lionel Messi, cel mai bine platit fotbalist din lume
  • Argentinianul Lionel Messi, cel mai bine platit fotbalist din lume

Intr-un top rea­lizat pe seama perfor­mantelor iz­butite in com­petitia „number one“ inter­cluburi, Messi este pe picior de egalitate cu Van Basten, ambii cu doua trofee ad­judecate. Cla­rence See­dorf ar ocupa pozitia a treia, dupa Gento si Maldini, cu patru trofee Champions League (1995 - Ajax, 1998 - Real Madrid, 2003 si 2007 cu AC Milan), po­zitia a patra ar fi ocupata de Jo­han Cruyff - trei trofee (1971, 1972, 1973 cu Ajax), Frank Rij­kaard - trei trofee (1989, 1990 cu AC Milan, 1995 cu Ajax) si Raul Gonzales (cel mai bun marcator din istorie - 61 de goluri in LC) - trei trofee (1998, 2000, 2002 cu Real Madrid). Locul 5, cu doua trofee, este im­partit de mai multi fotbalisti, printre care Van Basten (1989, 1990 AC Milan) sau Miodrag Belodedici (1986 cu Steaua Bucu­resti, 1988 cu Steaua Rosie Belgrad).

Publicatia spaniola „Sport“ a facut o paralela intre performantele lui Messi pana la 22 de ani si ale altor nume mari din istoria fotbalului aflate la aceeasi varsta cu varful Barcelonei:  Pele, Johan Cruyff, Maradona, Alfredo Di Stefano, Franz Beckenbauer, Bobby Charlton sau Zidane. Doar Pele este peste decarul ca­talan in momentul de fata, cele doua titluri de campion mondial cucerite can­tarind foarte mult in acest clasament. „Messi nu va fi niciodata o legenda pana nu va inscrie 1.000 de goluri cum am facut eu. Prietenii mei argentinieni in­cearca mereu sa compare pe cineva cu mine, dar le spun de fiecare data, mai in gluma, mai in serios, ca ei trebuie sa aleaga deocamdata cel mai bun jucator argentinian din istorie. Cand Messi va ajunge la 1.000 de goluri, atunci mai stam de vorba“, a declarat Pele pentru „Daily Mail“ dupa ce a vizionat partida Barce­lona - Arsenal, cand varful catalan a fost sclipitor. Cel mai mare fotbalist din is­to­rie a mai facut cateva aprecieri: „Joaca foarte bine la FC Barcelona, dar nu isi manifesta talentul si la echipa nationala a Argentinei. Poate o va face insa la Cam­pionatul Mondial din Africa de Sud“.

Barcelona se multumeste cu 21,6 mil. euro de la UEFA


„Barcelona ramane fara finala de pe Bernabeu” si „Atata zbucium, ca sa te ineci la mal...”, au fost titlurile aparute miercuri seara in editia online a coti­dianului „Marca”, imediat dupa semi­finala Barcelona-Inter (1-0). N-a fost insa suficient, Messi&Co. pierzand la Milano cu 1-3. Briliantul catalan n-a mai stralucit asa cum o facuse o luna mai devreme, poate si din pricina respon­sabilitatii ce apasa pe umerii sai. Toata Spania spera ca Messi sa faca un miracol, insa visul s-a spulberat. Teoria ca nicio echipa care a cucerit Liga Campionilor din 1990 incoace n-a izbutit sa atinga finala in anul urmator s-a mai confirmat o data. Campioana Europei en-titre a fost eliminata din penultimul act si are de incasat exclusiv de la UEFA in acest sezon doar 21,6 milioane de euro, la care se adauga veniturile din market-pool.
  •  Lionel Messi (la 22 de ani) - are trei titluri de campion cu Barcelona, trei cupe ale Spaniei, doua supercupe ale Spaniei, doua trofee de Liga Campionilor, campion olimpic cu nationala Argentinei
  • Pele (pana la 22 de ani) - cel mai mare jucator din istorie avea deja doua Cupe Mondiale luate cu Brazilia, patru titluri de campion cu Sao Paolo
  • Johan Cruyff (la 22 de ani ) - avea patru titluri de campion cu Ajax si o Cupa a Olandei
  • Maradona (la 22 de ani) - „Butoiasul atomic” semnase cu Barcelona si avea in palmares un titlu cu Boca Juniors si un Campionat Mondial de Juniori
  • Alfredo Di Stefano  (la 22 de ani) - castigase un titlu cu River Plate si o Copa America, cu nationala Argentinei
  • Franz Beckenbauer (la 22 de ani) - doua Cupe ale Germaniei si o Cupa a Cupelor, cu Bayern Munchen
  • Bobby Charlton - doua titluri in Premier League, cu Manchester United
  • Zinedine Zidane (la 22 de ani) -  facea primii pasi spre „covorul rosu”, la Girondins Bordeaux

Sase „cvadruple“ in Liga Campionilor


Lionel Messi a marcat patru goluri in returul din „sferturile“ Ligii Campionilor, Barcelona - Arsenal Londra, scor 4-1, si a devenit golgeterul competitiei (8g). Inaintea argentinianului doar cinci fotbalisti se pot lauda ca au inscris de patru ori in acelasi meci, cu mentiunea ca Messi este primul jucator care atinge aceasta performanta intr-o faza superioara a competitiei, in eliminarile directe. De cand Cupa Campionilor Europeni a fost rebotezata (sezonul 1992-1993), nimeni n-a reusit sa marcheze cinci goluri in Liga Campionilor. Cei sase jucatori care au izbutit „cvadruple“ sunt:
  •   Marco Van Basten, 25 noiembrie 1992, AC Milan-IFK Göteborg (4-0) - in grupa
  •   Simone Inzaghi (Italia), 14 martie 2000, Lazio Roma-Olympique Marseille (5-1) - in grupa
  •   Dado Prso (Croatia), 5 noiembrie 2003,  AS Monaco-Deportivo La Coruña (8-3) - in grupe
  •   Ruud van Nistelrooy (Olanda), 3 noiembrie 2004, Manchester United-Sparta Praga (4-1) - in grupe
  •   Andrei Sevcenko (Ucraina), 23 noiembrie 2005, Fenerbahçe-AC Milan (0-4) - in grupe
  •   Lionel Messi (Argentina), 6 aprilie 2010, Barcelona-Arsenal (4-1) - in  „sferturi“

Articole similare

1 Comentarii

Comenteaza si tu Comentarii 1 Afisate 1-10 Pagini 2
Jay, pe 02.05.2010, ora 18:22 Raporteaza abuz

Baieti, vedeti ca Forbes-ul l-a clasat pe Messi pe locul 6 in topul jucatorilor cu cele mai mari venituri pe 2009. Beckham era primul, urmat de C. Ronaldo si Kaka. Verificati-va sursa!

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro