Guvernul intentioneaza sa modi­fice legislatia fiscala care regle­men­teaza aceste majorari, publicand - la o luna si jumatate de la articolul nostru - o propu­nere de ordonanta de urgenta (pentru modificarea OG 92/2002) care, cel putin aparent, isi propune sa „relaxeze“ politica fiscala in acest domeniu.

La jumatatea lunii februarie a.c., „Sapta­mana Financiara” publica un articol - pe baza unui studiu independent al specialistilor in taxe si impozite de la Contexpert - din care reiesea ca Romania are de departe cel mai mare nivel din Europa al majorarilor si penalitatilor pentru plata taxelor, care nu sunt corelate in niciun fel - asa cum se intampla in alte tari europene - cu nivelul dobanzii de referinta al Bancii Nationale si nici cu alti indici macroeconomici de referinta.

Raspunzand problemelor indicate de noi, guvernul intentioneaza sa modifice legislatia fisca­la care reglementeaza aceste majorari, publicand - la o luna si jumatate de la articolul nostru - o propunere de ordonanta de urgenta (pentru modificarea OG 92/2002) care, cel putin aparent, intentioneaza sa „relaxeze“ politica fiscala in acest domeniu.

In nota de funda­men­tare a ordonantei se declara chiar ca aceasta are menirea de a usura „nivelul fiscal impo­vara­tor si care reprezinta o povara fiscala excesiva pentru contribuabili“ (sursa: www.mfinante.ro).

Cu ajutorul specialistilor Contexpert am calculat insa modificarile aduse de noua ordo­nanta si am constatat cu surprindere ca, desi isi doreste sa „usureze povara fiscala“ a doban­zilor, noua si originala „solutie” romaneasca reuseste sa dubleze in fapt majorarile pentru contribuabilul care intarzie platile cu perioade cuprinse intre 90 si 300 de zile.

Singurii beneficiari reali ai „diminuarii“ dobanzilor sunt cei care intarzie cu mai putin de 30 de zile sau cu mai mult de 300 de zile, diferentele de dobanzi in favoarea contribua­bililor crescand in timp din ce in ce mai mult, odata cu depasirea celor 300 de zile.

In opinia mea, este vorba de o masura coercitiva care nu numai ca nu va imbunatati compor­tamentul de plata al contribuabilului, ci dimpotriva, mai ales in cazul in care firma ajunge sa aiba intarzieri mai mari de 90 de zile. Desi in mod normal procentele de penalitati ar trebui sa creasca odata cu trecerea timpului, ele scad, justificand astfel din partea contri­buabilului o cat mai mare intarziere a platii.

Guvernul justifica aceasta masura - in nota sa de fundamentare - indicand misiunea tehnica de asistenta a FMI ca si initiator al acestei propuneri, insa nu precizeaza daca FMI speci­fica in indicatiile sale doar diminuarea doban­zilor sau include si „solutia“ penalitatilor.

In timp ce contribuabilii sunt tratati ca niste potentiali raufacatori, inducandu-se premisa ca nu-si platesc la timp datoriile catre stat, statul insusi este in situatia de a fi penalizat pentru dato­riile pe care nu le plateste catre contri­buabili, datorii aferente bunurilor sau serviciilor livrate. Dar aici, surpriza, nu exista dobanzi si nici penalitati - chiar daca exista contribuabili care nu si-au primit drepturile de la stat de peste doi ani.

Reamintim ca estimarea Bancii Nationale pentru anul 2010 este de 3,5% la inflatie, iar doban­da de referinta a BNR - 6,5% pe an. Com­pa­rand aceste cifre cu procentul anual al doban­zilor - de 33,25% - si cu echivalentul anual de 78% (in cazul intarzierii cu 91 de zile), ajungem la o singura concluzie, demna de un Terminator: „Marele Camatar s-a intors si e de doua ori mai urat”.