In cadrul campaniei initiate de gru­pul Intact, „Lupta impotriva evaziunii fiscale”, va prezentam astazi acest feno­men infractional din perspectiva politistului „de economic”, cum se spu­nea inainte. Am cantarit atent abordarea materialului de fata si am decis ca va­rianta cea mai corecta este sa prezentam adevarul nefardat, chiar daca este incomod. Sau chiar daca unele voci ne-ar putea acuza ca prezentam in ziar retete de a ocoli darile catre Bugetul de stat. Pana la urma, este vorba despre un secret pe care il stie toata lumea, dar despre care nu vorbeste nimeni. Cei care fac evaziune sunt mult mai specializati decat noi, iar cei care si-au propus asta au in fata o legislatie atat de permisiva, incat asa-zisa „consultanta” oferita prin acest material este inutila. Dovada stau si statisticile privind fenomenul: sunt in crestere.

Articolul de fata a fost scris in urma discutiilor cu mai multi politisti de la „Investigarea Fraudelor”, urmasa Poli­tiei Economice. Odata cu redenumirea structurii (2005) s-au schimbat si atri­butiile politistilor, cei care instru­men­teaza cele mai multe dosare de evaziune. Daca inainte de modificare aveau drept de control la firme, pentru a instru­menta eventuale cazuri de evaziune, acum nu-l mai au. Au doar drept de verificare, nu pot actiona decat in echipa cu organele fiscale desemnate de Codul Fiscal ca avand drept de control, adica Garda Financiara, Vama etc. Nu se pot autosesiza, nici macar cand e vorba despre un flagrant.

Ce inseamna acest lucru? Ne poves­teste unul dintre politisti. Inainte: „Daca aveam indicii ca o societate face eva­ziune, puteam merge la sediul firmei, puteam cere documente, chitante, fac­turi, puteam verifica marfa pe loc. Puteam chiar sa deschidem un sertar, sa ne uitam prin incaperi, pentru ca se mai intampla ca firmele sa aiba bani nede­clarati si, cand veneam noi in control inopinat, patronul ii arunca pur si simplu la cos si ii acoperea cu niste hartii”.

Legiuitorii au considerat insa, si in multe cazuri pe buna dreptate, ca atata libertate din partea organelor de control poate duce la abuz. Au taiat dreptul de control al politistilor si s-a ajuns in situatia de acum: „Am gasit un depozit de tigari de contrabanda intr-un grajd, pe camp. Erau acolo, le vedeam pe geam si nu puteam intra, nu puteam face nimic. Era lacat pe usa, nu aveam voie sa-l rupem. Inauntru nu era nimeni. Mandat de perchezitie fara sa fie inceputa urmarirea penala nu puteam obtine. Suntem legati de maini si de picioare”.

Retele internationale

Legislatia a fost modificata si ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. A fost aliniata, au fost adop­tate directive europene etc. Numai ca, se plang politistii, spiritul nostru nu a fost si el aliniat la cel european. Unde altii au vazut in legislatie debirocratizare, liber­tate in a-si derula afacerile fara multa bataie de cap din partea autoritatilor de control, romanii au vazut portite de ocolit legea, oportunitati de a incasa si mai multi bani fara sa plateasca nimic statului.

Si aici, ca si in alte ipostaze situate in afara legii, ne dovedim inepuizabili. Se fac firme fantoma. Cand politistii ajung la sediul declarat al unei firme care a derulat afaceri de milioane de euro, fara sa plateasca TVA sau impozit pe profit, gasesc casa unor batrani care au contract de inchiriere cu o societate comerciala pe care o gazduiesc. Legea permite astfel de lucruri. Singura conditie este ca intr-o camera sa existe o singura firma. Politistii au gasit adevar 0ate „centre de business” pe ulite de tara, unde la fiecare numar erau inregistrate atatea firme cate incaperi avea casa respectiva.

Administratorii firmelor afla pe aceasta cale ca sunt cautati si au tot timpul sa-si ia masuri de precautie. Problema se incurca si mai mult cand acestia sunt straini. Sursele cu care am discutat spun ca cei mai multi astfel de administratori sunt cetateni irakieni sau moldoveni. Sunt adusi in Romania de fatada, se fac firme pe numele lor, dar afacerile le conduc altii. E cam la fel ca in celebrul caz al lui Sergiu Bahaian, incer­cam noi o comparatie. „Macar el se folo­sea de romani. Punea drept admi­- nistratori oameni fara capatai, dar erau romani, tot ii gaseai prin vreun canal, pe sub un pod. Asa, adminis­tratorul e din Irak, cum dai de el?”, vine replica.

Fenomenul a capatat o asemenea amploare incat in multe cazuri strainii nici nu se mai deplaseaza pana in Romania. Ii imputernicesc pe cei de aici, prin procura, sa faca actele firmei in numele lor.

Dau lovitura si dispar

Sunt si cazuri in care reprezentantii firmelor banuiti de acte de evaziune sunt romani. „Ne chinuim si, intr-un final, dam de ei si ne promit ca vin la politie cu actele firmei, cu facturi, chitante, tot, sa discutam. De unde? A doua zi isi vand firma si ne spun ca nu mai e a lor, ca au cesionat-o cu documente cu tot si ca nu mai au nimic”.

Aceasta este cea mai intalnita metoda „de lucru”. O firma deruleaza afaceri cat mai banoase pentru o perioada scurta, dupa care dispare. Pentru a-i lua urma, autoritatile au nevoie de mult mai mult timp, suficient pentru evazionisti sa puna intre ei si urmaritori bariere si obstacole birocratice de netrecut.

Una din sursele cele mai profitabile de evaziune sunt tranzactiile intraco­munitare. O firma din Romania cum­para marfa dintr-un stat UE, urmand ca intr-un interval de timp sa plateasca TVA aferenta si impozitul pe profit. Pe care, evident, nu le plateste. Tranzactia apare intr-o baza de date europeana si, cand expira termenul pana la care trebuia platita TVA, este instiintata autoritatea fiscala din Romania (ANAF). Aceasta face mai departe o sesizare catre Parchetul de pe raza localitatii unde este inregistrata firma respectiva. Dupa analiza dosa­rului, Parchetul il inainteaza Serviciului local de Investigare a Fraudelor (politia). Fiecare din acesti pasi cere timp, fie ca e vorba de birocratie, fie ca e vorba de gradul de incarcare cu dosare al procu­rorilor, astfel ca intre sesizarea initiala si momentul in care soseste la politie pot trece luni, chiar si jumatate de an. Timp suficient pentru admini­stratori sa dis­para si cu firma, si cu banii.

Unde se poate ajunge cu nivelul evaziunii? Un sigur exemplu: o firma care nu mai exista a derulat anul trecut, in doar doua luni, tranzactii intraco­munitare cu legume si fructe care au condus la un prejudiciu de 18 milioane de lei numai din TVA si impozit pe profit neplatite. Cazul a ajuns acum in atentia politiei.

Problema si mai mare care decurge din astfel de situatii este ca statul roman are obligatia si oricum vireaza la bugetul Uniunii Europene sumele reprezentand TVA pe toate tranzactiile intraco­mu­nitare cu firme autohtone, indiferent daca ele au fost platite in tara sau nu. Mai departe, tot statul incearca sa-si recupereze prejudiciile de la evazionisti, cu rezultate mai mult sau mai putin spectaculoase.

Legislatia in domeniu, asadar, ramane cea mai mare problema a politistilor, care se plang ca sunt legati de maini si de picioare, desi sunt solicitati sa instrumenteze cea mai mare parte a dosarelor.

Varful aisbergului

Numarul cazurilor de evaziune fiscala identificate de politie creste in fiecare an, ajungand la 9.293 in 2009. Aceasta inseamna cu 1.586 mai mult decat in 2008, cand au fost constatate 7.707 infractiuni de evaziune. Si numarul persoanelor cercetate pentru evaziune a crescut: 7.514 in 2009, fata de 6.082 in 2008. Datele provin din statisticile Politiei Romane.

Fenomenul este si mai spectaculos daca privim prin prisma daunelor provocate Bugetului de stat. Totalul prejudiciului cauzat de evaziunea fiscala descoperita anul trecut depaseste 1,75 miliarde de lei (aproape 415 milioane de euro, la un curs mediu de 4,23 lei/euro raportat de BNR pentru 2009).

Daca impartim valoarea prejudiciului la numarul de cazuri identificate, ajungem la o medie de 190.000 de lei pe fiecare infractiune de evaziune. Nivelul real al evaziunii este cu siguranta mult mai mare, dar, din pacate, imposibil de stabilit, o recunosc si politistii.

Surprinzator, in 2008, desi numarul cazurilor descoperite a fost mai mic, valoarea prejudiciului a depasit-o pe cea din 2009: doua miliarde de lei.

Aceasta conduce la o medie de 260.000 de lei pe fiecare caz in parte.

Tot anul trecut, numarul infracti­unilor de evaziune solutionate (dosare inaintate la Parchet cu propunere de trimitere in judecata) a fost de 5.213, fata de 4.382 in 2008. Dintre acestea, mai mult de un sfert (27%) s-au incadrat la art. 6 din Legea 241/2005 (Legea evaziunii fiscale): „Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la trei ani sau cu amenda retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor repre­zentand impozite sau contributii cu retinere la sursa” (contributiile sociale platite din salariul angajatilor - n.r.).

Imunitatea vanzatorilor de facturi albe

Politistii spun ca nici macar in cazul celebrelor vanzatoare de chitante albe de pe marginea drumului nu au ce face. In primul rand, vanzatorii nu mai flutura facturi necompletate, ci hartii albe, semn ca au marfa. Si chiar daca ar fi luati la intrebari, legea nu are ce sa le faca, deoarece infractiunea de evaziune nu poate fi probata decat daca are intrunite toate elementele constitutive. Adica factura trebuie nu numai completata, dar si inregistrata in registrul firmei care vrea sa isi acopere marfurile cumparate ilegal. De cele mai multe ori, aceste chitante se folosesc numai ca document de insotire a marfii pana acasa, intre complexul Europa de la marginea Bucurestiului si un oras de provincie, sa spunem, unde urmeaza sa fie vanduta marfa.

Dosare anchetate de politie in 2010

­­­­­­­Administratorul unei firme din Bihor este cercetat de politie dupa ce, intre 2007 si  2009, a cumparat 75 de autoturisme second-hand din Germania, Franta, Belgia si Ungaria, toate in valoare de 1,6 milioane de euro. Masinile au fost ulterior vandute, insa achizitiile intracomunitare efectuate si veniturile realizate din vanzarea acestora nu au fost inregistrate in registrele contabile ale societatii. Suspectul a cauzat un prejudiciu Bu­getului de stat in valoare de 1,6 milioane de lei.

O femeie din Brasov este anchetata pentru neplata TVA aferenta unor tran­zactii imobiliare. Intre 2007 si 2009, ea a incheiat peste 200 de contracte de vanzare-cumparare de terenuri, dar nu a declarat TVA la Bugetul de stat. Terenurile erau cumparate de la diverse persoane, parcelate si revandute pentru construirea de imobile. Valoarea TVA nedeclarata se ridica la 1,45 milioane de lei.

Autoritatile au anihilat un grup infrac-tional format din aproape 20 de romani, moldoveni si chinezi, condus de un romano-vietnamez, Hua Le Duc. Gru­pa­rea importa produse ieftine si contra­fa­cute din China, prin firme infiintate pe numele unor straini care nu mai erau in Roma­nia. Banii din vanzarea produselor erau schimbati in dolari si scosi din tara prin Ucraina, catre China. Politistii au sta­bilit ca, numai in acest caz, sume cuprinse intre 500.000 si un milion de dolari ieseau ilegal din tara saptamanal.