Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Actualitate  18 Martie 2010, 10:55, Oleg Cojocaru

Vanzari in scadere cu 17,5% pentru Metro Cash&Carry Romania

Compania Metro Cash&Carry Romania, controlata de grupul german de retail Metro, a raportat vanzari pentru anul trecut in valoare de 1,228 miliarde de euro, in scadere cu 17,5% fata de nivelul anului 2008, cand acestea au fost de 1,49 miliarde de euro. Grupul german mai detine in Romania reteaua de hipermarketuri Real, care a avut in 2008 o cifra de afaceri de peste 600 de milioane de euro.

Numarul total al angajatilor Metro a scazut anul trecut la 14.844, de la 15.619 la finele lui 2008. Dintre cei ramasi, aproximativ 5.700 sunt angajati ai diviziei Cash&Carry, iar alti 8.700 la hipermarketurile Real. Anul trecut, Grupul Metro a deschis patru noi hipermarketuri Real in Romania, nu­ma­rul acestora ur­cand astfel de la 20 la 24 de unitati. Alaturi de cele 24 de ma­ga­zi­ne Cash&Carry, retea­ua Metro in Romania a crescut de la 44 la 48 de locatii. Criza finan­cia­ra si economica a afectat puternic aface­ri­le Metro in Europa de Est, Romania numarandu-se printre tarile unde grupul a observat cele mai abrupte scaderi ale cererii, alaturi de Ungaria, Rusia si Ucraina.

Romania, Bulgaria si Slovacia au consemnat, potrivit Metro, cele mai puternice contractii ale sectorului de retail, insa vanzarile Real in Romania si Rusia au contribuit pozitiv la rezultatele diviziei de hipermarketuri a grupului german, cu cresteri procentuale de doua cifre, se mentioneaza in raportul pentru 2009.

Grupul Metro este prezent in 32 de tari din Europa, Asia si Africa si a avut anul trecut afaceri in valoare totala de peste 65,5 miliarde de  euro, in scadere cu circa 3,6% fata de 2008, generate de o retea de peste 2.100 de magazine Cash&Carry, Real, Media Markt and Saturn si Galeria Kaufhof.

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro