Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Burse  17 Martie 2010, 11:44, Matei Balan 1

Parintele pietelor emergente spune ca acestea vor lua o pauza dupa cresterile fabuloase din 2009

Bursele in curs de dezvoltare au sanse minime sa repete evolutiile spectaculoase din 2009, crede administratorul unor fonduri de 13 mld. $

Antoine van Agtmael, economistul american care a lansat notiunea de „piata emergenta” la inceputul anilor ’80, crede ca bursele din tarile in curs de dezvoltare nu mai sunt suficient de ieftine dupa raliul istoric din 2009 si prin urmare au nevoie „sa-si traga rasuflarea”. El vede o evolutie mult aplatizata anul acesta, intr-un interval de plus/minus 20%. Bursa de la Bucuresti a castigat deja 23% in 2010 si se afla pe maxime nemaiatinse din august 2008.

Indicele MSCI, care inglobeaza acti­uni tranzactionate pe 22 dintre cele mai reprezentative burse emergente, va inre­gistra cel mai probabil fluctuatii de plus/minus 20% in acest an, dupa ce in 2009 a castigat 75%.

  • Parintele pietelor emergente spune ca acestea vor lua o pauza dupa cresterile fabuloase din 2009
  • Parintele pietelor emergente spune ca acestea vor lua o pauza dupa cresterile fabuloase din 2009

Van Agtmael este de parere ca dis­countul oferit in prezent de pietele in curs de dezvoltare in ceea ce priveste mul­tiplii de evaluare nu mai este sufi­cient de atractiv astfel incat cresterile istorice de anul trecut sa se repete. „Toc­mai am avut parte de cele mai mari cresteri din istoria pietelor emergente, care au nevoie acum sa-si traga rasu­flarea. Nu vom mai vedea panica din 2008, dar nici evolutiile fabuloase de anul trecut”, a spus economistul intr-un interviu pentru Bloomberg.

Van Agtmael a definit termenul de „economie emergenta” in 1981 intr-o lu­crare numita „The Emerging Markets Century” („Secolul pietelor emergente”), scrisa pe cand lucra ca director in cadrul International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii private a Bancii Mondiale. Pana la acel moment, astfel de tari erau cunoscute sub termenul de state din „lumea a treia”. In prezent, ame­ricanul gestioneaza active de 13 miliarde de dolari in calitate de prese­dinte al companiei de consultanta si investitii Emerging Markets Manage­ment LLC, pe care a si fondat-o.


Dintre gigantii BRIC, doar Rusia mai are potential


Indicele MSCI Emerging Markets, care afiseaza o scadere de 0,6% de la ince­putul anului, a ajuns sa fie tranzactionat la de 12,8 ori profiturile estimate pentru 2010, peste media de 12,1 a ultimilor pa­tru ani si foarte aproape de PER-ul de 14,9 al indicelui MSCI World, cel care ur­mareste evolutiile din tarile dezvoltate.

Van Agtmael pariaza in acest an pe actiunile unor companii mai mici si mai putin cunoscute listate pe bursele dez­voltate, care au ajuns la fel de ieftine ca emitentii tranzactionati pe pietele emer­gente. „Companiile mici din tarile mari au demonstrat anul trecut ca pot fi foarte atractive. Ele sunt cele spre care inves­titorii isi vor indrepta atentia pe viitor”, a afirmat economistul.

Grupul pietelor BRIC, din care fac parte Brazilia, Rusia, India si China si care are o pondere importanta in in­dicele MSCI, si-a epuizat in mare parte potentialul de crestere, dupa ce fiecare dintre aceste burse a urcat cu cel putin 80 de procente anul trecut. „Brazilia, India si China nu vor mai fi printre per­formere anul acesta. Rusia este singura tara BRIC care ar putea evolua peste asteptari in 2010”, a mai spus Van Agt­mael. Economistul a atras, de altfel, aten­tia inca din octombrie anul trecut ca multiplii de evaluare ai burselor emer­gente au devenit insuficient de atractivi incat sa poata sustine continuarea ra­­liului.

China, care a fost in ulti­mul an spe­ranta revenirii eco­nomiei globale, a avut in 2010 cea mai slaba evolutie din grupul celor patru tari, Bursa din Shanghai afi­sand o pierdere de aproape 10%, pe fon­dul unor masuri dure luate de guvern, in special in ceea ce priveste restric­tio­narea dreptului de pro­prie­tate. Van Agt­mael ex­clude totusi probabilitatea unei „aterizari dure” a economiei chi­neze si spune totodata ca nici bursa nu se afla intr-un „bubble”.


Grecia si Dubai alunga capitalurile inapoi pe bursele mari


Din grupul celor 22 de state care compun indicele MSCI al burselor emer­gente fac parte si Polonia, Cehia si Unga­ria, tari central si est europene alaturi de care Romania este nu de putine ori in­clusa in aceleasi strategii de investitii ale fon­durilor straine. Potrivit unei alte cla­sificari, realizata de grupul britanic FTSE, Ro­mania face parte si ea din categoria a doua a unui cos de 23 de state emergente, ala­turi de tari ca India, Ru­sia, Cehia sau Turcia.

Acestea sunt bursele care au urcat cel mai mult in ulti­mul an, de la minimele atin­se pe pietele globale in martie 2009. La nivel mondial, nu mai putin de opt din cele 14 burse care au returnat o cres­tere de cel putin 100% in ultimul an fac parte din grupul celor 23 de tari clasi­ficate drept emergente de FTSE. Bursa de la Bucuresti este performera, dupa ce a re­turnat un randament de 182%, care prac­tic a triplat banii investitorilor in de­curs de numai 12 luni. BVB a fost depa­sita la nivel global doar de Bursa din Ucrai­na, care insa nu este incadrata ca emergenta.

Analistii de la noi subscriu si ei ipo­tezei privind incetinirea dinamicii pe bur­sele emergente, explicand ca proble­mele recente din Grecia sau Dubai incep sa redirectioneze fluxurile de capital de la periferii inapoi catre centru, adica spre pietele mari. „Desi consensul inter­national indica faptul ca bursele emer­gente vor conti­nua in 2010 sa performeze semnificativ mai bine decat cele dezvol­tate, inves­titorii nu ofera inca un vot de incredere in acest sens. Una dintre ex­plicatii ar fi ca amenintarile recente nu au fost «ame­ricane». Ma refer aici la si­tuatia din Du­bai, la criza de credibilitate afisata de Grecia si de alte verigi slabe ale zonei euro si la actiunile agresive de nor­malizare a politicii monetare chineze, momente care au determinat intoar­cerea capitalurilor de la periferii inapoi catre centru”, spune Mihai Nichisoiu, analist pe piete internationale la casa de bro­keraj Tradeville. „Aprecierile remar­ca­bile ale burselor emergente au fost con­ditionate anul trecut nu doar de premise fundamentale optimiste, ci si de o lichiditate disponibila in exces si la costuri exceptional de mici. Daca inten­tiile privind retragerea excesului de lichiditate se materializeaza, atunci bur­sele emergente de actiuni, si in sens larg pietele emergente de capital, se vor afla intr-o postura vulnerabila”, a incheiat analistul Tradeville.

Daca inten­tiile de retragere a excesului de lichiditate se materiali­zeaza, atunci bur­sele emergente se vor afla intr-o postura vulnerabila, cred si analistii de la Bucuresti.

Articole similare

1 Comentarii

Comenteaza si tu Comentarii 1 Afisate 1-10 Pagini 2
marinaru, pe 17.03.2010, ora 10:00 Raporteaza abuz

asta cand spune emergente nici prin cap nu-i trece romania cu capitala budapesta

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro
 

Cele mai citite din Finante