Un francez, un german si un roman stateau pe o banca. Pri­mii doi se certau violent. „Eu sunt trimisul lui Dumnezeu pe Pamant!”, striga francezul. „Ba eu sunt!”, nu se lasa ger­ma­nul. Cat pe ce sa se ia la bataie, asa ca romanul simte nevoia sa intervina: „Ia incetati bai, sunteti nebuni? Ca doar nu am tri­mis pe nimeni!”.

M-a infiorat bancul asta. E foarte bun, dar iti da frisoane. De ce? Pentru ca am impresia ca romanul in cauza este acum mare politician pe la noi. Un model pentru ceilalti. Ba unii sunt chiar convinsi ca se trag din el, se cred… descendenti. Poate nici nu stiu ce inseamna cu adevarat cu­van­tul, dar ce mai conteaza?

In tot acest timp, muritorii chiar asta fac - mor. Pe capete, cu zile. La locul de munca, in carnagii rutiere, pe holurile spi­ta­lelor, unde pot si ei. Se imputineaza vazand cu ochii. In plus, cei care scapa cu viata incearca disperati sa obtina un loc de munca pe alte meleaguri. Nu are importanta unde. Apoi, tinerii vor sa studieze in facultati de la Viena, Paris sau Lon­dra, dar se multumesc si cu institutii de peste Ocean. Corect, ati putea spune ca ni s-a rapit pana si dreptul de a ne parasi tara. Nu ne vrea nimeni, nici macar OZN-urile nu ne mai survoleaza. Au si martienii standardele lor.

Sfarsitul lumii in varianta mayasa nu se poate compara cu stingerea luminii mioritice. Sau exista o raza de speranta? Pen­tru ca El a trimis totusi pe cineva pe Pamant - este mi­nis­tru si are ca obsesie viata de dupa moarte. A cui? A pen­sio­na­rilor, a cui altcuiva? „Daca vreti pensii mari, atunci investiti in fondurile de pensii private!”, zice el gingas, precum cau­ta­tu­ra unui bucurestean la vederea unei borduri nou-noute apa­rute pe trotuarul favorit. Uau! Destept sfat.

Sa zicem ca mi­lioane de romani care au un salariu de 1.400 de lei lunar vor da buzna. Ce mare lucru sa-l asculte pe Trimis? Intre­ti­ne­rea ii costa iarna 500 de lei. Simt un gol in stomac atunci cand mai cheltuiesc lunar inca 500 de lei pe mancare (asta daca-i in post). Peste 200 de lei „investesc” in facturile lu­na­re, raman 200 de lei. 100 de lei transportul la serviciu, co­pi­lul da-l incolo, doar a jurat sa creasca mare si voinic fara sa manance nimic. Deci, sa zicem ca un individ oarecare va baga 100 de lei in pensia privata.

Dupa 20 de ani o sa fie tare fericit cand fondul privat il va anunta ca are o pensie lunara de 400 de lei. O sa-l caute pe Trimis, dar nu-l va gasi. S-a pen­sionat intre timp si a plecat sa-si petreaca in Insulele Ca­na­re zilele care i-au mai ramas. Si omul nostru ce va face? Ni­mic. Si-a dat seama prea tarziu ca ar fi fost bune de investit in pensia privata si contributiile lunare pe care le „dona” sta­tu­lui. Da, ma refer la alea 60 de procente de la angajator si an­gajat catre buget.

Bani, nu gluma, pe care guvernul ii ia ca sa NU asigure un trai decent, chiar daca tocmai asta scrie in Constitutie. Intre timp mai apare un Trimis, si inca unul, si inca unul. Fiecare vrea sa ramana in istorie. De exemplu, pe unul il intereseaza libertatea presei. Infiinteaza o fundatie care sa elibereze ziaristii de moguli cu banii castigati prin procese menite sa inchida gura ziaristilor care critica. Adica e ca si cum te-ai lauda cu rachete nucleare ecologice, ale caror motoare nu afecteaza mediul inconjurator. Si tot asa, tupeul fiecarui Trimis ii va ului, nauci, adormi si omori pe muritori. Cum spuneam, asta le e menirea, nu-i asa? Nu exista regrete, nu exista limite. „Dupa ce ai renuntat la integritate, restul e simplu”, spune una dintre legile lui Murphy.