Banii iesiti din SNP ar putea dinamiza si celelalte bluechipuri
Titlurile Petrom au fost ieri in centrul atentiei pe Bursa de Valori, dupa ce au facut un rulaj-record pentru ultimele sapte luni si au urcat agresiv, cu peste 9%. Cresterile explozive au fost cu atat mai surprinzatoare cu cat in ultimele zile nu au aparut stiri notabile care sa justifice astfel de aprecieri, ci chiar dimpotriva, Curtea Constitutionala a dat ieri castig de cauza salariatilor Petrom in procesul in care acestia cereau plata unor drepturi salariale, intr-o decizie irevocabila, potrivit HotNews. Compania constituise pentru aceasta speta provizioane de peste 350 de milioane de euro in anul 2008. Volumul de tranzactionare de aproape 25 de milioane de actiuni de ieri a fost cel mai ridicat incepand din august anul trecut, iar cresterea de peste sapte procente este cu atat mai remarcabila cu cat Petrom este cea mai mare companie romaneasca si cel mai mare emitent de la BVB, prin urmare cotatiile sale sunt foarte greu de influentat de catre investitorii speculativi. Tot ieri, analistii grupului austriac Erste au ridicat pretul tinta pe titlurile SNP, insa majorarea a fost destul de redusa, de la 0,31 la 0,32 lei, recomandarea de cumparare fiind mentinuta.
Actiunile s-au tranzactionat in a doua jumatate a sedintei de ieri peste nivelul de 0,31 lei si au atins un maxim la 0,32 lei pe unitate. Unii brokeri cred ca aprecierile puternice au avut loc independent de stirile cu privire la companie si au la baza simplul fapt ca titlurile SNP au „stat pe loc” in ultimele opt-noua luni, in timp ce restul Bursei si-a continuat cresterea, iar acum „le-a venit timpul”.
Din iulie 2009, actiunile Petrom au evoluat pana ieri in range, in intervalul 0,25-0,3 lei, ale carui extremitati le-au depasit doar accidental. Alti brokeri pun in schimb cresterile pe seama stirii privind o posibila majorare de capital, mai ales ca Ministerul Economiei a confirmat saptamana trecuta ca va participa la operatiune. Ei sunt de parere ca entuziasmul din jurul SNP si banii obtinuti de vanzatori ieri ar putea dinamiza Bursa in zilele urmatoare, angrenand si alti emitenti, in special dintre bluechipuri. „Cred ca au fost si speculatori care au profitat de aceste miscari de pe Petrom, dar s-a vazut clar interesul unor investitori mari. Banii care au iesit ieri din SNP mai mult ca sigur se vor intoarce tot in piata, de aceea cred ca si alti emitenti din BET ar putea fi atrasi in acest vartej al cresterilor”, sustine directorul de tranzactionare al casei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci. Cresterile Petrom au dus ieri indicele BET al celor mai importanti 10 emitenti de la BVB la un nou maxim multianual, de peste 5.700 de puncte, nivel nemaiatins din august 2008. Pe langa Petrom, crestere semnificative au mai inregsitrat titlurile dezvoltatorului imobiliar Impact, precum si actiunile BRD, in timp ce Transgaz a avut un rulaj triplu fata de ultimele sedinte. Desi au terminat si ele sedinta de plus, SIF-urile au ramas in conul de umbra in care au intrat de doua saptamani.
Articole similare
- Plata salariilor compensatorii pentru sefii demisi a dus Bursa pe pierdere operationala in T4
- Analistii de la Raiffeisen maresc pretul-tinta pe Transgaz inainte ca statul sa lanseze oferta de actiuni
- Dezamagire dupa dividendul anuntat de SIF Moldova. Analistii Raiffeisen reactioneaza: Nu excludem posibilitatea ca investitorii sa ceara dividende mai mari
- Seful OPSPI: Vanzarile pe Bursa merg mai departe dupa calendarul anuntat. Nu suntem afectati de schimbarea Guvernului
- EXCLUSIV Oferta de la Transelectrica, programata sa inceapa pe 29 februarie
- Bursa a deschis in crestere usoara, pe un rulaj redus
- Suedia: Actiunile Metro International, suspendate la o crestere de 24%
- Actiunile europene, cea mai mare crestere saptamanala de la sfarsitul lui decembrie
Cele mai citite din Finante
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- UE scoate la lumina piata derivativelor, estimata la peste 500 miliarde de euro
- Fitch: Ratingul UniCredit Tiriac a fost mentinut, dar perspectiva a fost inrautatita
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Analistii de la Raiffeisen maresc pretul-tinta pe Transgaz inainte ca statul sa lanseze oferta de actiuni
- Plata salariilor compensatorii pentru sefii demisi a dus Bursa pe pierdere operationala in T4
- M. Isarescu: Romania trebuie sa treaca de faza acordurilor cu FMI

Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA

Ultima ora