Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Actualitate  15 Martie 2010, 12:02, Ioana Sora

Investitiile straine directe au scazut de 3,7 ori, in ianuarie

Importurile au crescut pentru prima oara dupa noiembrie 2008

Investitiile straine directe au scazut de 3,7 ori in ianuarie, la 302 milioane de euro, acesta fiind cel mai mic nivel din ultimii patru ani. Finantat integral prin investitiile directe straine, deficitul contului curent al balantei de plati s-a diminuat cu 73,2%, potrivit BNR. In acelasi timp, deficitul comercial s-a redus cu 38,4%, insa importurile au crescut pentru prima oara dupa 14 luni de scadere.

In prima luna a anului, investitiile straine directe (ISD) au fost de numai 302 milioane de euro, in scadere de apro­ximativ 3,7 ori fata de nivelul de 1,12 miliarde de euro din ianuarie 2009, po­tri­vit datelor publicate la sfarsitul sap­ta­manii trecute de BNR. ISD din ianua­rie 2010 sunt cele mai mici din ulti­mii patru ani, in 2007 investitiile straine directe insumand 394 de milioane de euro, iar in 2008, 603 milioane.

  • Investitiile straine directe au scazut de 3,7 ori, in ianuarie
  • Investitiile straine directe au scazut de 3,7 ori, in ianuarie

Ca ur­ma­re a reducerii deficitului balantei co­mer­­ciale, deficitul contului curent a sca­zut in ianuarie cu 73,2% fata de aceeasi luna a anului anterior, la 123 de mili­oane de euro, si a fost finantat inte­gral prin inves­titii directe ale nerezi­den­tilor in Roma­nia.

„Influenta deter­­­minanta asu­pra reducerii soldului con­tului curent a avut-o deficitul balantei comerciale, care a insumat 217 milioane de euro, in sca­dere cu 55,8% fata de luna ianuarie 2009“, a aratat banca centrala. Ser­viciile au avut in ianuarie 2010 o con­tributie nega­tiva la deficitul de cont curent, de 65 de milioane de euro, fata de un sur­plus de 10 milioane de euro in perioada similara din 2009.

Veniturile au avut un deficit de 173 de milioane de euro, cu 11,7% mai mic fata de deze­ch­i­librul de 196 de milioane de euro inre­gistrat in ianuarie 2009. Totalul datoriei externe a Romaniei a scazut in ianuarie cu 1% comparativ cu decembrie 2009, la 11,86 miliarde de euro. Datoria externa pe termen mediu si lung a fost la sfarsitul lui ianuarie de 64,2 miliarde de euro (82,5% din total datorie externa), inre­gis­trand aproximativ acelasi nivel de la sfar­situl anului trecut. Pe de alta parte, dato­ria externa pe termen scurt s-a redus in ianuarie cu 5,5% fata de de­cembrie, la 13,65 miliarde de euro (17,5% din total datorie externa).


Deficitul comercial s-a redus cu 38,4%


Deficitul comercial al Romaniei a coborat in ianuarie cu 38,4%, la 426,8 mili­oane de euro, in contextul cresterii impor­turilor pentru prima data dupa noiem­brie 2008, cu 4,4%, si majorarii expor­turilor cu 19,8%, potrivit datelor publi­cate la sfarsitul saptamanii trecute de Institutul National de Statistica (INS).

Deficitul comercial s-a plasat in ianuarie la 1,78 miliarde de lei, cu 1,1 miliarde de lei sub nivelul din prima luna a anului trecut. Ultima crestere anuala a impor­tu­rilor a fost inregistrata in octombrie 2008, de 3,6% la valori exprimate in euro si 15,5% pentru sumele in lei. Impor­turile CIF au insumat in ianuarie 11,36 miliarde de lei (2,73 miliarde de euro), in urcare cu 3,5% la valori exprimate in lei (4,4% la sume in euro).

Pe de alta parte, exporturile FOB au crescut in pri­ma luna din 2010 cu 18,4% la valori expri­­mate in lei (19,8% in euro), la 9,58 mili­­arde de lei (2,3 miliarde de euro). Fata de decembrie, exporturile au sca­zut in ianuarie cu 3,5% in lei (1,5% in euro), iar importurile cu 17,1% in lei (15,5% in euro). Valoarea schimburilor intra­comu­nitare de bunuri in ianuarie a fost de 7,2 miliarde de lei (1,74 mili­ar­de de euro) la expedieri si de 7,96 miliar­de de lei (1,9 miliarde de euro) la intro­duceri, repre­zen­tand 75,3% din total exporturi si 70,1% din total impor­turi.

Ponderi importante in structura expor­turilor si a impor­turi­lor sunt deti­nute de urmatoarele gru­pe de produse: masini si echipamente de transport (43,1% la export si 35,2% la im­port) si alte pro­du­se manufacturate (34,7% la export si 29,9% la import). Comi­sia Nationala de Prog­noza estimeaza ca deficitul co­mercial al Romaniei se va situa in acest an la 8,4% din PIB (10,43 miliarde de euro).


Productia industriala a urcat cu 7,1%


Romania a avut in ianuarie a patra cres­tere anuala din UE a productiei in­dustriale, de peste patru ori mai puter­nica decat media celor 27 de state mem­bre, potrivit datelor prezentate de Eurostat. Productia industriala a Roma­niei a cres­cut cu 6,8% in ianuarie 2010 fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce media UE se plaseaza la 1,5%. In zona euro, indicatorul s-a majorat cu 1,4%.

Po­tri­­vit INS, in Romania productia indus­triala serie ajustata a crescut in ianua­rie cu 7,1% fata de aceeasi luna din 2009, ca ur­mare a majo­rarilor din in­dus­­tria pre­lucratoare si din sectorul ener­giei elec­tri­ce, termice si gaze. In UE, cele mai pu­ternice cresteri au fost inre­gistrate in Mal­ta (14,3%), Polonia (11%), Cehia (8%) si Ro­­mania, iar la polul opus se situeaza Da­ne­marca (-9,8%), Litua­nia (-5,5%), Gre­cia (-4,4%) si Spania (-2,5%), a ara­tat Euro­stat.

Cele mai puternice avan­suri lunare au fost consemnate in Irlanda (15,3%), Bulg­a­ria (4,9%) si Estonia (4,5%), iar cele mai abrupte scaderi in Portu­galia si Finlanda (-2,2% fiecare), Letonia (-1,6%) si Spania (-1,1%). Roma­nia a avut o cres­tere, de 0,1%, plasandu-se pe locul al 13-lea in UE.

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro