Romanii, victimele colaterale ale relansarii economiei
Recesiunea s-a cam terminat in Europa Occidentala, concluzie ce urmeaza a fi anuntata in mod oficial maine, la intalnirea ministrilor de Finante din statele membre ale Uniunii Europene. Asa ca tarile zonei euro pun punct programelor anticriza, generos subventionate de la bugetele publice, considerand ca cetatenii si companiile se pot descurca fara sprijinul statului. O trecere in revista a indicatorilor macroeconomici ai vechilor state membre, mai putin Grecia, arata ca situatia s-a ameliorat vizibil si ca marele dezghet al pietei muncii a inceput de ceva vreme. De altfel, asa cum o arata sondajele, tonusul vest-europenilor este bun, iar expectatiile angajatorilor privind dezvoltarea afacerilor pe termen scurt si mediu se inscriu sub semnul optimismului.
Optimista, chiar foarte, este si dispozitia oficialilor romani, care nu au insa certitudinile omologilor din vechile state membre ale Uniunii Europene. Astfel, dupa ce presedintele tarii a dezvaluit japonezilor reteta relansarii economice a Romaniei - cresterea productivitatii muncii prin disponibilizarea masiva a angajatilor din economia nationala - fara a le mai impartasi insa si cum crede domnia sa ca se va sustine sistemul asigurarilor sociale in conditiile in care nimeni nu mai contribuie (nemaiavand job), dar toti il dreneaza de bani, iata, ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri vine si el cu un anunt.Adriean Videanu spune sutelor de mii de romani ramasi fara locuri de munca, multi dintre ei pe cale sa fie evacuati din casele cumparate pe credit, ca in urmatoarele luni economia se va relansa. Semnele bune dupa care se ia ministrul atunci cand profeteste sfarsitul marasmului sunt cresterea din ultimele patru luni a productiei industriale si a sectorului energetic.
Nimeni insa nu a avut inspiratia sa-l intrebe pe Adriean Videanu, si nici el nu a deschis subiectul, cum se face ca acest adevarat record, respectiv cresterea productiei industriale, a avut loc in exact acelasi timp in care disponibilizarile din economia nationala au atins cea mai mare rata. Si daca asa stau lucrurile, adica iesirea din criza se face nu prin crearea de locuri de munca si sprijinirea mediului privat prin programe de investitii finantate de stat, ci trimitand romanii in somaj, atunci cui si la ce i-ar mai folosi relansarea economiei? Si inca ceva. Cine si cu ce bani pune tara in miscare, de vreme ce asistam la scaderea dramatica a capitalului strain investit in economie, iar intreprizatorii autohtoni sunt, majoritatea, in pragul falimentului?
Nu trebuie sa fii vreun guru intr-ale economiei ca sa realizezi ca toata vorbaraia oficiala nu are niciun fundament real, ca oamenii acestia au un singur obiectiv si ca aceasta, din pacate pentru noi toti, nu este nici pe departe scoaterea tarii din criza, cu orice pret, chiar si cu cel al pierderii puterii. Este o simpla chestiune de supravietuire politica de la o luna la alta, timp in care afacerile firmelor de casa ale politicienilor duduie, iar putinii bani de investitii din bugetul public sunt deturnati in interesul personal si de grup al celor ce conduc Romania. Finalul este previzibil. Cand si ultima transa de la FMI se va fi terminat, toate aceste personaje, fabulos de bogate, isi vor anunta iesirea din scena invocand criza mondiala, greaua mostenire, criza din Grecia si incalzirea globala.
Articole similare
- Romania, tot la sfanta lopata!
- Saptamana smereniei si efectul apei sfintite
- Vass ramane doamna Paul
- UTC-ul din capul Guvernului
- Minunatii ani ai premierului Boc
- Premierul insanjabil
- Doamna Paul, energizantul economiei(ieftine)
- Jeffrey Franks a vrut( !?) sa joace cu coruptia pe masa
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Cele mai citite din Editoriale
Recomandari editori
- Farma: Exporturile paralele de medicamente, 25% din totalul pietei
- Sef peste avioane cu frica de zbor? Ce fel de oameni compun noul guvern
- Sefa diviziei companii mici si PFA de la Bancpost: Peste jumatate din sectorul privat lucreaza in microintreprinderi, o piata de 6 mld. euro pentru banci. Daca statul si bancherii nu sustin acest sector, vom vedea un efect de domino
- Tinerii talibani ai PDL si mostenirea guvernarii Boc. Afla urgentele noii echipe guvernamentale
- Jeffrey Franks: Nu este loc in buget pentru majorari de salarii
- Gerul ar putea scumpi factura la energia electrica
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA



Ultima ora


2 Comentarii
Excelent ati descris ceea ce gandesc si eu. Conducatorii nostri de ieri si de azi sunt niste "maidanezi" foarte bogati,vii si nevatamati.Ei cred ca sunt oameni,eu cred ca sunt niste barbati "foarte mici" lipsiti de profesionalism si patriotism si nedemni sa ne conduca.Problema noastra ca popor-este ca i-am legitimat atata vreme cat i-am votat si ieri si azi.
EXCELENTA scriere...si din pacate, FFF ADEVARATA !