Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS

760 milioane de euro pe an pierdere la buget, din evaziunea la alcool

45% din piata de profil este ocupata de productia din gospodarii

Bugetul de stat pierde anual 760 de milioane de euro din comer­cia­lizarea bauturilor alcoolice, potrivit producatorilor autorizati. Aproape 50% din piata neagra este repre­zentata de bauturile produse in cazanele din gospodariile romanilor. Producatorii acuza statul ca a permis anul trecut scoa­terea in legalitate a acestei piete, inca­l­can­du-se astfel tratatul de aderare. Consumul de alcool nu a scazut pe masura cresterii accizelor si a crizei economice, insa bau­­turile legale au fost inlocuite treptat de cele ilgale.

Evaziunea fiscala in domeniul al­coolului a atins cote ingrijoratoare in opinia producatorilor, in timp ce datele ANAF arata ca fenomenul are o amploare mai mica decat in alte sectoare ale economiei. Potrivit estimarilor Asociatiei Producatorilor de Alcool si Bauturi Spirtoase din Romania Garant, anual tara noastra pierde aproximativ 360 de milioane de euro din accize, la care se adauga TVA in valoare de peste 400 de milioane de euro. Raportul ANAF pe anul 2009 arata ca valoarea prejudiciilor la alcool s-a ridicat la 45,9 milioane de lei, iar la bauturi alcoolice la 5,9 milioane de lei, adica aproximativ 12 milioane de euro in total. In afara de constatarile Garzii Financiare, prin inspectiile fiscale s-au mai stabilit obligatii suplimentare de 320,7 milioane de lei la comert cu ri­dicata nespecializat pe produse ali­men­tare, baturi si tutun, dar nu se precizeaza care este ponderea bauturilor alcoolice.

  • 760 milioane de euro pe an pierdere la buget, din evaziunea la alcool
  • 760 milioane de euro pe an pierdere la buget, din evaziunea la alcool
  • 760 milioane de euro pe an pierdere la buget, din evaziunea la alcool
  • 760 milioane de euro pe an pierdere la buget, din evaziunea la alcool

Cea mai mare parte a alcoolului ilegal din Romania, aproape 50%, este produsa in gospodarii, unde verificarile sunt greu de efectuat. Parlamentul a adoptat anul trecut Le­gea 367/20.11.2009, prin care, practic, au fost in­troduse in legalitate bauturile fa­cu­te de romani in locuin­tele proprii. Noile preve­deri ale alin. (2), art. 173 din Codul Fiscal sunt: „Tuica si rachiul de fructe destinate consu­mului propriu al gos­podariilor individuale, in limita unei cantitati echivalente de cel mult 250 de litri de produs pentru fiecare gospodarie indi­viduala/an, cu concentratia alcoolica de 100% in volum, se excepteaza de la plata accizelor“.

Din aceasta cantitate de alcool se pot produce aproximativ 750 de litri de tuica sau 500 de litri de palinca. Cum nu se precizeaza care este destinatia alcoolului din gospodariile individuale si, implicit, nu se interzice comer­ciali­zarea acestuia, targurile s-au umplut de persoane care vand tuica, palinca sau alte bauturi alcoolice. „Aceasta lege in­calca Tratatul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, capitolul 9, re­feritor la impozite si taxe, iar Romania risca procedura de infringement. In UE nu exista nicio bautura spirtoasa care sa fie scutita in totalitate de accize. Practic, a fost legalizata piata neagra. Situatia este foarte grava, daca s-a legalizat o scutire care incalca Tratatul de aderare“, spune Romulus Dascalu, presedintele Garant. Este posibil ca aceasta prevedere nor­mativa sa fie modificata de la 1 aprilie, dar nu se stie nimic sigur.


30.000 de cazane in gospodariile din tara


Romanii au facut din fabricarea in casa a tuicii si a palincii un adevarat sport national, mai ales in mediul rural. Potrivit estimarilor Garant, aici se pro­duc in jur de 110-130 de milioane de litri de bauturi alcoolice pe an, aproximativ 45% din consumul na­tio­nal. Prin sate func­tio­neaza cazanele co­mu­nale, unde isi fac tuica sau palinca puti­nii oameni care inca nu au cazan acasa. De multe ori, pro­prie­tarii acestora reusesc sa fe­nteze legea contri­buind la bugetele de cam­panie ale prima­rilor sau la alte actiuni ale puterii locale. Foarte multi locuitori ai satelor au propriile cazane si exista numeroase comune unde nu­ma­rul acestora este comparabil cu cele cateva sute de cazane care functioneaza legal la nivel national. Garant a inven­tariat in jur de 30.000 de cazane pe teritoriul Romaniei, in special comunale, dar numarul acestora este mult mai mare daca le adaugam pe cele indivi­duale. Consumul propriu a crescut pe ma­sura majorarii accizelor la alcool, indeo­sebi dupa introducerea taxei pe viciu in 2006. La aceasta s-a adaugat si aparitia crizei economice. In aceste conditii, consumul de alcool nu s-a diminuat, insa bauturile „oficiale“ au fost inlocuite de tuica „ilegalista“.

Produ­catorii sustin ca vanzarile pe care le au in mediul rural s-au prabusit cu 90% in ultimii sapte-opt ani.

Contrabandistii cumpara alcool ieftin din Ungaria

Bauturile contrafacute in fabrici fura cam 15%-20% din piata din tara noastra, deoarece autoritatile reusesc sa verifice doar o parte dintre afaceristii care se im­bogatesc rapid pacalind statul. Alcoolul la negru, obtinut prin diverse modalitati, este transportat in cantitati mici, in Dacii papuc de exemplu, pentru a fi greu de urmarit pentru autoritati, pana la fa­bricile unde este transformat in diverse bauturi. Si in acest domeniu a aparut fenomenul, la moda in aceasta perioada, al fraudei la livrarile intracomunitare, unde agentii economici beneficiaza de taxare inversa. In general, cei implicati in acest gen de afaceri cumpara alcool din Ungaria, unde preturile sunt mult mai mici decat in Romania, iar pana cand can­titatile achizitionate ajung la desti­natie, firma care a facut comanda se evapora. Astfel, nu se mai platesc accize si TVA, iar castigurile evazionistilor sunt foarte mari. Un exemplu, dat de presedintele Garant, Romulus Dascalu, este al unei cisterne de 20.000 de litri. La o acciza de 7,5 euro/litru, pierderile statu­lui sunt de 150.000 de euro, iar daca adaugam TVA se ajunge la aproximativ 180.000 de euro. „Potentialul de frauda este de 90%“, arata Romulus Dascalu. Toate aceste pierderi sunt la un singur transport si la o singura cisterna, dar trebuie tinut cont de faptul ca afaceristii aduc cantitati mult mai mari, iar locul unei firme care dispare este luat imediat de alta. In zona frontierelor functioneaza si traficul cu bauturi mai ieftine aduse din Ucraina sau din Moldova. Produ­catorii sunt ingrijorati acum de efectele pe care le-ar putea avea tratatul privind traficul de frontiera incheiat recent de Romania cu Republica Moldova.

Aperitivele si BFL-urile lasa bugetul fara 100 mil. €


O alta modalitate prin care bugetul statului este pagubit cu mari sume de bani este comercializarea produselor inter­mediare (aperitive) si a bauturilor fermentate linistite (BFL). Producatorii acestor tipuri de baturi pacalesc statul nerespectand legislatia in privinta nor­melor de productie. In cazul bauturilor intermediare, unde limita este de 22 de grade, ar trebui ca 10 grade alcoolice sa provina din materii prime, iar 10 grade din adaosul de alcool sau distilat de vin. „Multi fac bauturi de 21-22 de grade, dar adauga mai mult alcool decat vin“, atra­ge atentia Romulus Dascalu, prese­dintele Garant.

Accizele pentru acest tip de bauturi sunt de 65 de euro/hectolitru. La bauturile fermentate linistite nu se plateste nicio acciza. Potrivit normelor legislative in vigoare, aceste bauturi trebuie sa rezulte din simpla fermentare a unui suc sau a mai multor sucuri de fructe, fiind interzisa adaugarea altor componente. „Se adauga zahar, glucoza si alte produse si se creste gradatia pana la 15 grade, cat este permis. Se fabrica zeci de milioane de litri de BFL intr-un an“, spune presedintele Garant. Potrivit lui Romulus Dascalu, bugetul statului este prejudiciat cu aproximativ 100 de milioane de euro prin comercializarea acestor bauturi fabricate fara respectarea normelor legale.

Numarul producatorilor autorizati s-a redus de 14 ori


In anul 2001, in Romania functionau, potrivit Garant, 141 de producatori auto­ri­zati de alcool. In prezent, numarul ace­stora e in jur de 10, ca urmare a scaderii vanzarilor, iar firmele se plang ca trebuie sa-si trimita angajatii acasa deoarece nu au de lucru. Romulus Dascalu spune ca procentul de 15%-20% din piata repre­zen­tat de bauturi alcoolice comercializate ilegal de fabricile clandestine este com­parabil cu cel din alte tari. Diferenta este facuta de cazanele din gospodariile romanilor. Daca in alte tari ale UE au fost luate masuri drastice pentru limi­tarea acestei practici, in Romania feno­menul a luat amploare. ANAF a derulat anul trecut mai multe actiuni prin care a incercat sa tina sub control fraudele la produsele accizabile, dar si alte bunuri. De asemenea, Garda Financiara a primit in anul 2009 atributia de a pune se­che­stru la firmele cu nereguli, pentru a recu­pera prejudiciile inainte ca proprietarii lor sa dispara. La aceasta se adauga moni­torizarea la granita a achizitiilor intraco­munitare si verificarea lor ulterioara, pe baza analizei de risc. In timp ce produ­ca­torii se plang de o scadere drastica a vanzarilor, reprezentantii ANAF spun ca romanii au evoluat si prefera bauturile legale celor contrafacute. „Eu cred ca evaziunea este in descrestere in acest seg­ment pentru ca oamenii au inceput in Romania, vrand-nevrand, sa traiasca mai bine ca in urma cu 10 ani, (...) Oamenii au inceput sa-si faca aprovi­zionarea cu bau­turi alcoolice din magazine, din marile centre comerciale, care niciodata nu ar permite distributia unor asemenea produse fara timbru, fara eticheta, fara sa se stie provenienta“, declara recent Sorin Blejnar, presedintele ANAF, intr-un inter­viu pentru „Financiarul“.

Aproape 500 de tone de bauturi confiscate


In anul 2009, Autoritatea Nationala a Vamilor a retinut o cantitate de 168.823 de litri de bauturi alcoolice, in timp ce Garda Financiara a confiscat 307.058 litri de alcool si bauturi alcoolice. Co­mi­sarii Garzii Financiare au verificat 6.181 de agenti economici, din care au sanctionat 4.071, iar in 58 de cazuri s-au facut sesizari penale. Amenzile aplicate s-au ridicat la suma de 12,832 milioane de lei, din care s-au incasat 4,610 milioane de lei.

Valoarea prejudiciilor din impozite si taxe s-a ridicat la 6,945 milioane de lei. De exemplu, in cadrul actiunii „Carausul“, cand au fost verificate 19.000 de masini in trafic, a fost confiscata cantitatea de 35.000 de litri de alcool sau bau­turi alcoolice.

DIICOT a desfiinTat o reTea IntinsA In 10 judeTe


Un exemplu de cum se pune la punct o afacere de contrabanda cu alcool este al unei retele desfiintate anul trecut. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), impreuna cu angajatii ANAF, au destructurat o retea importanta de contrafacere si vanzare de bauturi alcoolice. Potrivit informatiilor date publicitatii in octombrie 2009, 61 de persoane sunt cercetate pentru constituirea unui grup de criminalitate organizata in materie de contrafacere de bauturi alcoolice. Politistii au efectuat nu mai putin de 114 perchezitii in Bucuresti, Brasov, Mures, Giurgiu, Dolj, Valcea, Prahova, Arges, Iasi, Bacau si Bistrita-Nasaud, pentru a da de urma retelei constituite la inceputul anului 2008. O parte din activitatea retelei se desfasura sub paravanul unor societati legal constituite, prin care se achizitionau cantitati mari de cereale, care erau apoi procesate in alcool brut. Acesta era transformat in produse contrafacute, similare cu cele originale de pe piata. Produsele erau imbuteliate in ambalaje care purtau marci identice sau similare cu marci inregistrate si cu renume pe piata si erau prevazute cu marcaje fiscale false.

Un alt exemplu de evaziune in domeniul bau­tu­rilor alcoolice este cazul unei firme din Prahova, care nu a putut dovedi provenienta produselor detinute.

Garda Financiara, impreuna cu lucratori din cadrul IPJ Prahova, a depistat intr-o locatie cantitatea de154 de tone de vin, care apartinea unei firme c­e inchiriase sediul. In urma verificarilor la firma respectiva s-au mai gasit 7,5 tone de vin, dar si 4,5 tone de rachiu de tescovina. Pentru ca reprezentantii firmei nu au putut dovedi cu documente legale provenienta bauturilor, acestea au fost confiscate si, de asemenea, s-au aplicat amenzi de 20.000 de lei.

95% din bauturile alcoolice sunt toxice


Producatorii din cadrul Garant au analizat 300 de tipuri de bauturi alcoolice comercializate in Romania si au ajuns la concluzia ca 95% din acestea sunt toxice. Problemele constatate au fost:
  •      cazanele nu sunt confectionate din cupru electrolitic sau din inox
  •      cazanele din tabla neagra sau din aluminiu sunt un adevarat atentat la sanatate
  •      distilarea se face cu lemne de foc si nu se face o separatie a alcoolului bun de alcoolul rau
  •      concentratie mult mai mare a unor compusi decat limita admisa.
Un exemplu este analiza efectuata la o palinca de 50,7 grade. Aceasta a aratat ca la metanol concentratia este de 4083,7 mg/litru, iar la alcooli superiori de 2077,4 mg/litru, in conditiile in care limita admisa in ambele cazuri este de 50 mg/litru.

Articole similare

1 Comentarii

Comenteaza si tu Comentarii 1 Afisate 1-10 Pagini 2
ion, pe 13.03.2010, ora 13:16 Raporteaza abuz

Daca vreti sa vedeti cea mai mare mafie a alcoolului din tara, sau din Europa veniti pe valea Carcinovului de la TOPOLOVENI, LA priboieni, botesti, beleti unde se fabrica zilnic milioane de litrii de alcool care e carat spreBucuresti si spre alte orase dar nimeni nui vede .Culmea a ca cei care ar trebui sai prinda pe hoti ii apara sii pazeste.Acolo e raiul jafului di ROMANIA.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro