Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Energie  10 Martie 2010, 13:28, Marius Dobre

Eni propune fuziunea proiectelor Nabucco si South Stream

Directorul general al grupului italian Eni, Paolo Scaroni, sustine ca proiectele Nabucco si South Stream ar aduce beneficii importante daca ar fuziona. "Avem aici o situatie care ar fi denumita de bancherii de investitii o potrivire strategica. Daca toti partenerii ar decide sa fuzioneze cele doua gazoducte pentru cel putin o parte din traseu, am putea reduce investitiile, costurile operationale si am majora totodata randamentele", a aratat Scaroni, potrivit upstreamonline.com.
 
Proiectul Nabucco este sustinut de UE si Statele Unite si vizeaza transportul de gaze naturale extrase din regiunea Caspica si Asia Centrala catre Europa, tranzitand Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria. Dezvoltatorul proiectului este un consortiu format din companiile Transgaz Medias, OMV (Austria, actionarul majoritar al Petrom - SNP), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), BOTAS (Turcia) si RWE (Germania).
 
Gazoductul South Stream ar urma sa transporte gaze produse in Rusia spre Europa, pe sub Marea Neagra, si este dezvoltat de Gazprom, cel mai mare producator si exportator de gaze naturale din lume, si de grupul italian Eni.
 
Scaroni a aratat miercuri ca fuziunea Nabucco si South Stream, cel putin pentru o portiune din traseu, ar permite in continuare Europei sa-si diversifice resursele de gaze, si ar facilita totodata diversificarea rutelor de tranzit.
 
"Ar combina laolalta, pentru Europa, furnizorii importanti, actuali si potentiali, cat si consumatorii majori - gazele si piata gazelor. Si ar atinge si obiectivele strategice de diversificare a resurselor si a rutelor de tranzit", a spus seful Eni.

Sursa: Mediafax

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro