Ca in orice analiza financiara care se respecta, Guvernul Romaniei este nevoit sa lu­cre­ze in cadrul programului de convergenta prezentat in fata UE cu un scenariu „de baza” si unul „de risc”. Scenariul de baza este cel caruia oficialii romani ii atribuie cea mai mare probabilitate de materializare in perioada de referinta. Plecand de la acest scenariu se construieste Bugetul de stat si se calculeaza prognozele principalilor indicatori macroeconomici ai tarii respective - care in mod necesar trebuie sa conduca la convergenta tarii membre a UE catre media Uniunii, intr-o perioada de timp agreata.

Scenariul de risc este unul pesimist, in cadrul caruia se testeaza ipotezele cele mai nefavorabile privind evolutia economica a tarii. Pe baza acestei „poze” guvernantii pot calcula nevoile de finantare externa, impactul asupra nivelului de trai al populatiei si al principalilor indicatori ai evolutiei nefericite a economiei in perioada de studiu. Sunt detaliate elementele de risc pentru economie, adica acele conditii interne sau internationale ce determina  un parcurs economic negativ al tarii. In final, sunt identificate masurile (ideal, cele mai bune) de contracarare a acestor evolutii, in masura posi­bi­litatilor.

Nu stiu exact cum a fost calculata varianta de baza privind economia romaneasca. Suntem intoxicati cu informatia ca aceasta are „girul” FMI - ca si cum oficialii Fondului ar detine un glob de cristal magic prin care sa vada valorile indicatorilor economici cu exactitate. Adevarul este ca orice scenariu privind Romania trebuie sa aiba la baza evolutia economiei din UE in perioada urmatoare, iar aceasta este in sine o mare necunoscuta... sau mai degraba o expresie a sperantelor de relansare ale liderilor mondiali. In momentul de fata, optimismul „de fatada” afisat in iesirile publice de inaltii demnitari europeni au foarte putina susti­nere in datele concrete privind evolutia „din teren” a tarilor membre. Cosmetizarea datelor oficiale, exagerarea oricaror mici semne de relansare sunt trucurile folosite de guvernantii Europei pentru a determina o reluare a consumului din zona euro in special, dar si din tarile nou-membre ale Uniunii.

Se spera ca prin relansarea consumului se va relua ciclul de crestere economica si, poate, va fi restabilita sanatatea pietelor financiare. In realitate insa avem parte de un mediu economic deosebit de volatil si foarte expus la riscurile de a se prabusi la cel mai mic semn de slabiciune venit de oriunde: din SUA, China, tarile emergente sau chiar de la una dintre tarile membre ale Uniunii...

Care sunt atunci sansele Romaniei de a reveni pe crestere (in varianta de baza se estimeaza ca PIB-ul se va majora cu 1,3% in anul 2010 si cu 2,4% in 2011)? Putine, cred eu, cel putin pentru anul acesta si probabil unele suficient de mari de indeplinire pentru anul viitor. Adevarul este ca atat FMI, cat si reprezentantii Finantelor sau cei ai bancii centrale de la Bucuresti nu au date suficiente pentru a estima cu acuratete impactul evolutiilor urmatoare din economia mondiala: ne aflam inca in mijlocul unei crize profunde, care a afectat pietele financiare din intreaga lume prin contagiune, dar si economiile tuturor tarilor in mod direct. Guvernele si bancile centrale au luat masuri exceptionale pentru a reduce impactul crizei financiare (o combinatie a politicilor care se estimeaza ca ar fi salvat lumea de la criza din anii ’30 cu politicile adoptate in mare masura pentru atenuarea recesiunilor economice de dupa 1970).

Mai mult, guvernele s-au amestecat direct in gestionarea marilor corporatii financiare ale lumii si au aruncat pe piata lichiditati care pun in mare primejdie evolutia inflatiei la nivel mondial in urmatorul deceniu. O situatie cu totul noua, care nu lasa loc sigurantei in estimari, mai ales in tarile care nu au ceva de spus cu adevarat la nivel global, asa cum este Romania. Scenariul „de baza” propus de guvernul roman si imbratisat de organismele financiare internationale este in realitate unul optimist, o raza de speranta pentru comunitatea internationala si eventual pentru consumatorii romani. In mod similar, scenariul „de risc” este departe de a prezenta riscurile reale pe care le are de infruntat Romania in anul 2010: cheltuieli salariale rigide, amplificate de miscari sindicale si presiune poli­tica, o structura deficitara a economiei, intoar­ce­rea romanilor care au lucrat in strainatate (si care in loc sa aduca bani acasa ca in trecut vor deveni o povara pentru sistemele de asistenta sociala), o piata interna ineficienta si marcata puternic de coruptie si evaziune fiscala. In aceste conditii, as eticheta in cel mai bun caz scenariul de risc privind Romania ca fiind unul realist-optimist, cu sanse de indeplinire daca toti factorii internationali ne sunt favorabili, iar politicile interne sunt suficient de coerente - o ipoteza cu probabilitate destul de redusa de materializare.