Excedentul de birouri din nordul Capitalei determina o rata mica de ocupare
Cartierul Militari nu agreeaza imobile de clasa B Doar 61% din cladirile de calitate din Baneasa si Pipera si-au gasit chiriasi 63% din stocul total de spatii de office se afla in zona de centru-nord a Bucurestiului Estul nu a reusit sa se recomande ca o zona de afaceri
Cladirile de birouri din nordul si estul Bucurestiului au in prezent cel mai mic grad de ocupare, doar 64%, respectiv 51% din spatiile existente fiind inchirate de companii, se arata intr-o analiza realizata de firma RealTime din Bucuresti. Distributia pe tipuri efectuata de aceeasi firma ne arata ca 61% din cladirile de clasa A din zona de nord, care cuprinde perimetrul format de cartierele Pipera, Baneasa, de-a lungul DN1 si Dimitrie Pompeiu sunt in prezent ocupate. Situatia este ceva mai buna la capitolul cladiri de clasa B, unde rata de ocupare este in prezent de 75%.
In zona de est a orasului, unde cea mai mare cladire finalizata este RAMS Business Park (11.800 mp) - urmata de Belvedere BC (4.000 mp) - rata de ocupare reprezinta un procent de 58% in cazul imobilelor de clasa A si 52% la cladirile de clasa B. Totusi, din cauza ponderii reduse a estului in totalul suprafetelor inchiriabile din Bucuresti, de numai 1,4%, aceasta zona este putin relevanta pentru mersul pietei de profil. Nu acelasi lucru se poate spune despre zona de nord a Capitalei, care detine o cota de 42% din totalul suprafetelor inchiriabile. Acest aspect se explica prin faptul ca, gratie disponibilitatii suprafetelor mari de teren, zona de nord a permis dezvoltarea de parcuri de afaceri de mari dimensiuni, ajungand chiar la 100.000 mp inchiriabili. Succesele inregistrate de centrele de afaceri din zona de nord in perioada 2006-2007 au fost premisele pentru cresterea interesului pentru mai multi dezvoltatori de cladiri de birouri. Astfel, in 2009 si 2010 aici s-au mai livrat peste 260.000 mp de spatii inchiriabile in cladiri de birouri.
Adunam la acest stoc si cele finalizate in 2008, aproximativ 110.000 mp inchiriabili, si ne explicam de ce nordul are cel mai mare grad de neocupare pe piata de birouri din Bucuresti: 39% la cladirile de clasa A, 25% la cladirile de clasa B si 36% mixt. Potrivit lui Ion Catutoiu, directorul RealTime, distributia pe zone este dezechilibrata in favoarea zonelor de nord si central nordice care cuprind aproximativ 1,13 milioane de metri patrati, respectiv 500.000 mp. Celelalte zone insumeaza circa 170.000 mp, din care 136.000 mp in zona de vest, 24.000 mp in est si 12.000 mp in zona de sud. Stocul total de spatii in cladiri de birouri in Bucuresti este in acest moment de 1,8 milioane de metri patrati.
Iesirea spre nord, cele mai ocupate cladiri
Cladirile de birouri cele mai cautate sunt cele aflate in proximitatea metroului, fapt care explica succesul zonelor centru, centru-nord si vest, mult mai bine asigurate cu legaturi de metrou. Centru-nord, o adevarata vedeta imobiliara, inglobeaza artere si cartiere dintre cele mai prestigioase din Bucuresti, cum ar fi Aviatiei, Herastrau, Barbu Vacarescu, Aviatorilor si Casa Presei Libere. Printre avantajele zonei este accesul facil la cele doua aeroporturi, dar si spre centru. Aceasta zona detine aproximativ 20% din totalul suprafetelor inchiriabile la nivelul Capitalei si o rata de neocupare de 18,2%, cea mai mica la nivelul pietei din Bucuresti. Totodata, din punctul de vedere al calitatii si functionalitatii cladirilor de birouri, zona centru-nord este mult superioara deoarece majoritatea spatiilor de birouri au fost livrate in ultimii trei ani.
In centru se prefera clasa B
O caracteristica importanta a segmentului pietei de birouri reprezentat de zona centrala este „preferinta” pentru spatiile de clasa B. Din cauza conditiilor istorice, in zona centrala a Capitalei cladirile de clasa B au acum o cota mai mare comparativ cu alte zone din Bucuresti. Potrivit datelor RealTime, aproximativ 40% din stocul de birouri din aceasta parte a orasului este reprezentat de cladiri de clasa B. Practic, cu cat ne apropiem de centrul Capitalei suprafetele de teren se micsoreaza si nu mai permit dezvoltarea de mari parcuri de afaceri, media unei cladiri de birouri situandu-se in jurul a 6.300 mp inchiriabili. De aceea si ponderea cladirilor de clasa A in zona centrala este de 61% comparativ cu 81% in zona central-nordica.
Gradul de neocupare este mai scazut comparativ cu zona de nord, de numai 24% fata de 36% in nord, situatie datorata in principal posibilitatii inchirierii de suprafete mici, de 150-250 mp. Acesta a fost de altfel trendul principal al sfarsitului de an, fiind si acum segmentul cel mai activ. Totusi, gradul de neocupare este mai mare comparativ cu alte zone, central-nordica si de vest.
Din cauza lipsei terenurilor cu suprafete mari, majoritatea cladirilor de birouri de aici sunt mici si medii, unele dintre ele imobile vechi, de peste 50 de ani. Exceptia de la regula este zona Piata Victoriei - Buzesti, unde s-au construit cateva cladiri de bioruri cu suprafete mari - America House, Europe House, Bucharest Corporate Center, Premium Point. Reperele cele mai importante sunt Piata Victoriei, Romana, Universitatii, Unirii, Cotroceni cuprinzand Piata Muncii si Iancului.
Unde se inchiriaza clasa A
Vestul orasului, cartierul Militari in principal, se evidentiaza pe piata spatiilor de birouri din cauza polarizarii celor doua segmente de piata: cea mai mare rata de ocupare la cladirile de clasa A si cea mai slaba ocupare la cele de clasa B. Astfel, potrivit datelor RealTime, imobilele de birouri de clasa A sunt inchirate in aceasta zona in proportie de 92%, cel mai mare procent din Bucuresti, in schimb, spatiile de clasa B au un grad de ocupare de numai 34%. Zona de vest include spatiile de birouri existente pe Splaiul Independentei si artere precum Virtutii, Timisoara si Iuliu Maniu. In anii 2006-2008 aici au fost livrate doua parcuri de afaceri mari - West Gate Business Park si Sema Park, dar si cladirea de birouri Anchor Plaza de langa Plaza Romania.
Ratingul zonei este sporit de elemente precum rata mare a profitabilitatii, gratie costurilor cu terenul mai mici, dar si atractivitatii mai mari pentru angajati. Zona beneficiaza de o infrastructura de transport mai dezvoltata fata de nordul orasului si de o densitate mai mare a locuirii. Totusi, la nivelul pietei birourilor, zona de vest reprezinta o pondere de numai 7,5%.
Birouri putine, chirii mici
Zonele cel mai slab reprezentate pe piata cladirilor de birouri sunt cele de sud si est, unde chiriile medii sunt 11,27 euro/mp pe luna (plus TVA), respectiv 13,09 euro/mp. Cladirile de birouri din sudul Capitalei reprezinta doar 0,7% din stocul total existent la nivelul orasului, iar cele din est 1,4%.
In zona de est cea mai mare cladire finalizata este Rasmus Business Park care are 11.800 mp, urmata de Belvedere BC (4.000 mp). In zona de sud se gasesc doar cateva cladiri de dimensiuni mai mici.
Chiria minima porneste la nivelul Bucurestiului de la 7 euro/mp in zona de sud si urca pana la 20-23 euro/ mp in Piata Victoriei. Marja chiriilor in zona centrala variaza de la 10 pana la 23 euro/ mp/luna. De mentionat numarul mare de cladiri clasa B prezente in centru, ceea ce scade media zonei. In Bucuresti, media este situata la 14,45 euro/mp pe luna (+TVA).
O caracteristica importanta a segmentului pietei de birouri din zona centrala este „preferinta“ pentru spatiile de clasa B. Din cauza conditiilor istorice, cladirile din aceasta clasa au o cota mai mare comparativ cu alte zone din Bucuresti.
Articole similare
- Cat castiga un agent imobiliar pe timp de criza. Afla aici
- CBRE: Cifre record in sectorul centrelor comerciale. Afla despre ce este vorba
- Bucuresti: Peste 170.000 mp spatii de birouri clasa A - asteptate la livrare in 2012-2013
- Vanzatorii de locuinte mai optimisti la inceput de an. Pretul mediu national a crescut in ianuarie cu 0,8%
- NEPI a cumparat complexul de birouri City Business Centre Timisoara
- Investitorii rusi cumpara Londra
- CBRE: Piata imobiliara a spatiilor comerciale, cea mai mare crestere din 2008
- Piata imobiliara: 2012 aduce o stabilizare a preturilor la apartamente
Cele mai citite din Investitii
- Ghid: taxa de succesiune
- Piata imobiliara: 2012 aduce o stabilizare a preturilor la apartamente
- Cat castiga un agent imobiliar pe timp de criza. Afla aici
- CBRE: Cifre record in sectorul centrelor comerciale. Afla despre ce este vorba
- Regii pietei imobiliare din Rusia. Afla cat castiga din inchirierea de spatii
- NEPI a cumparat complexul de birouri City Business Centre Timisoara
- Studiu: Reducerea costurilor ramane si in 2012 in topul actiunilor de ajustare strategica
- Ghid: taxa de succesiune
- Piata imobiliara: 2012 aduce o stabilizare a preturilor la apartamente
- Regii pietei imobiliare din Rusia. Afla cat castiga din inchirierea de spatii
- Azerbaidjan Tower, un zgarie-nori inalt de 1 km. va fi construit la Baku
- CBRE: Piata imobiliara a spatiilor comerciale, cea mai mare crestere din 2008
- Coca-Cola: Investitie de 1 miliard de dolari in Mexic
- Cat castiga un agent imobiliar pe timp de criza. Afla aici
- Ghid: taxa de succesiune
- Azerbaidjan Tower, un zgarie-nori inalt de 1 km. va fi construit la Baku
- Ansamblul Laguna Residence nu si-a gasit cumparatori la prima licitatie publica
- Impact si Destiny Wheel au lansat „casa din camp” cu autonomie totala
- Asmita, gradina paguboasa pentru Alpha Bank
- Prima casa a scos din piata inchirierilor din Capitala circa 3.000 de locuinte
- Proiectul MegaMall de pe fosta platforma Electroaparataj a depasit faza PUZ-ului
Recomandari editori
- Interviu cu Stere Farmache, ex-presedintele Bursei de Valori Bucuresti
- Romania a obtinut 1,5 mld. dolari din obligatiunile lansate in SUA
- SITUATIE CRITICA Presiunea gazelor a scazut sub cota de avarie!
- Vezi cate vechituri circula pe strazile din Romania
- Bancile europene au retras din Romania 11 mld. dolari in trimestrul III
- Mugur Isarescu: „Am un sentiment de repulsie fata de cuvantul criza”
- In 2011, creditarea a fost sustinuta tot de finantarile bancare in valuta
- Soseaua care danseaza. Centura inaugurata de Boc ar putea fi din nou amanata la predare
Ultima ora
- România sub nămeţi: 79 de trenuri anulate din cauza zăpezii şi patru linii de cale ferată închise
- Andre Direll: Nu merg în Canada pentru Bute. Dacă el crede că este campion, să ne luptăm pe teren neutru
- Fenomenul "freezing rain" în Bucureşti. ANM: Este posibil să apară pe o zonă mai extinsă decât se...







