Revin la citatul celebru lansat de americani acum multi, multi ani - „nu va mai intrebati ce face tara pentru voi, ci ganditi-va la ce puteti face voi pentru tara”. Foarte frumos pentru tara tuturor posibilitatilor. Dar pentru noi, astia, care traim in tara „in care se poate orice”? Inca un slogan demagogic. De fapt, as merge chiar mai departe, este o scuza jalnica pentru niste conducatori care habar nu au de ce sunt acolo, sus. Poate din cand in cand ar trebui sa se intrebe ce vor oamenii de rand, ce asteptari au? Nu sunt doar o masa de manevra sau carne de tun prin toate teatrele de razboi din lume. De exemplu, ce-mi doresc eu, mie, dulce Romanie? Nu e chiar asa simplu.  Daca lucrurile vor merge in aceeasi „antidirectie”, macar sa apuc o ultima tigara, cea a condamnatului la trait pe aceste meleaguri. Vreau totusi sa sper ca la un moment dat va exista bun-simt. Ca incrancenarea se va transfera din strada in efortul de a ne ridica din genunchi. Imi doresc sa ma uit in jurul meu si sa vad ca dialogul este un motiv de progres, nu de dusmanie. Si asa mai departe. Avem nevoie de prieteni, de colegi, de aprecieri sau de critici justificate, dupa caz. Imi doresc sa construim, nu sa demolam fara discernamant. M-am saturat de false probleme, de pseudoinvestitii, de tot ceea ce este comod si ieftin. Am fi cei mai fericiti oameni din lume daca normalitatea si-ar face loc si pe meleagurile mioritice.

Altfel, ne va fi extrem de greu. Nu putem continua cu discursuri „impotriva”. Nu este normal ca la bilantul „Apararii” sa vorbim despre ziaristii si analistii vinovati de producerea si perpetuarea crizei. Nu putem transfera la nesfarsit costurile unor decizii politice proaste in facturile la intretinere. Nu putem cere soldatilor din secolul XXI sa lupte in Afganistan cu arcuri si sageti doar pentru ca e recesiune. Sa-i retragem atunci, pe ei nu ar trebui sa ii intereseze apasarile existentiale ale conducatorilor.

Nu este cinstit sa acuzi romanii ca si-au cumparat televizoare, frigidere si masini. E ca si cum i-ai pune la zid pentru ca au vrut sa traiasca mai bine. E vina lor ca au avut la indemana in acest scop doar „creditul cu buletinul”? Ori „sporul de zambet” inventat la ceas electoral tot de unii politicieni? Nu poti reprosa „maselor” ca au crezut in tara asta, ca nu au inteles ceea ce nimeni nu le-a explicat vreodata.

Imi doresc ca unii oameni sa nu se mai simta „trimisii lui Dumnezeu pe pamant” pentru ca e un fapt dovedit -  El nu a trimis pe nimeni. Mi-ar placea sa nu mai aud vreodata de antivalori, sa dam sens unor zicale de genul „omul potrivit la locul potrivit”.

Este nevoie de educatie, as vrea si asta, desi pare incompatibila cu „goana dupa aur” care ne macina de 20 de ani. Lipsa de moralitate in afaceri nu e o scuza. Si nu ar trebui sa fie nici model.

Revin la bilantul de la „Aparare”. Tipic pentru ceea ce ni se intampla, cautam mereu vinovati, dar nu solutii adevarate. Bietii militari vor continua sa traga cu prastia si sa se deplaseze cu roaba. Sa faca aplicatii pe harta in birou la „domnu’ general”.

Sunt aratati cu degetul analistii, dar nimeni nu se uita pe geamul care trebuie. Ne-am amanetat viitorul cu lozinca „cea mai ieftina forta de munca” fara ca macar sa calculam ce inseamna sa strangi cureaua timp de doua generatii.

Este doar o mica parte din ceea ce-mi doresc. Poate ar fi bine ca politicienii sa se mai gandeasca uneori ca e ca-n dragoste - primesti numai daca oferi. Restul sunt doar povesti bune de manevrat electoratul.