„E democratie, deci pot gandi altfel decat tine.” Aceasta fraza, pe care o rostim sau o auzim aproape zilnic, descrie cel mai bine modul in care romanii, ca indivizi, inteleg si isi asuma democratia.

Dar, in pofida aparentelor, fraza respectiva are consecinte antidemocratice. In primul rand, ea dezvaluie o anumita ostilitate a vorbitorului fata de celalalt, fata de presupusul sau partener de dialog. Celalalt este perceput ca un agresor. In consecinta, „am dreptul sa gandesc altfel decat tine” inseamna mai degraba „lasa-ma in pace”. Fraza are deci un caracter defensiv. Ea este menita sa il apere pe cel care o rosteste de cel caruia ii este adresata.

In al doilea rand, fraza in cauza apare de cele mai multe ori ca o concluzie. Atunci cand unul dintre vorbitori nu mai are suficiente argu­mente, el recurge la argumentul final: „Am drep­tul sa gandesc altfel decat tine”. Si cu asta pune capat dialogului. Dar acesta este, evident,
com­portamentul unui om care nu vrea sa dialo­gheze, ci doar sa fie aprobat. Daca fraza pe care o discut exprima cu adevarat comportamentul majoritatii romanilor, atunci nu putem vorbi de existenta in Romania a unei veritabile societati civile.

Rostul societatii civile este acela de a-i proteja pe cetateni (pe fiecare in parte si pe toti la un loc) de puterea politica reprezentata in principal de institutiile statului. Aceasta functie este indeplinita in doua moduri.

Pe de o parte, organizatiile societatii civile in­tervin ori de cate ori statul abuzeaza de pute­rea sa, folosind-o impotriva propriilor cetateni. Pe de alta parte, daca avem de-a face cu un stat de drept, societatea civila intervine si atunci cand acest stat este agresat de grupuri orga­ni­zate care, prin actiunile lor, ii pericliteaza auto­ritatea sau chiar existenta.

Statul de drept (in sensul liberal al te­r­me­nului) este singurul tip de stat care recunoaste si respecta drepturile si libertatile civile. Inter­ve­nind in favoarea sa atunci cand acesta este agresat, organizatiile societatii civile nu fac decat sa apere drepturile si libertatile pe care statul democratic le garanteaza si in absenta carora am fi cu totii sclavi.

Revin acum la intelegerea gresita a libertatii de opinie. Invocarea dreptului de a avea opinii personale si de a actiona in consecinta trebuie sa fie o premisa a dialogului, si nu un instrument de a-l reduce la tacere pe celalalt. In caz contrar, nu ne mai putem apara de cei care decid sa ne fure libertatea.

Daca dreptul de a avea opinii personale este folosit pentru a pune capat dialogului, violenta devine de neevitat. Si cum cel care recurge la violenta o face in numele opiniilor sale - deci in numele dreptului la diferenta -, el va taxa orice riposta ca antidemocratica. Confuzia creata astfel submineaza eforturile democratilor autentici de a se apara impotriva violentei.

Lucrurile stau astfel si din cauza ca noi nu traim inca intr-o societate civila, ci intr-una rurala, chiar si atunci cand traim in orase. Spre deosebire de societatea civila, abstracta si im­per­sonala, „societatea rurala” este una con­creta. Ea este o comunitate de familii, in sensul larg al cuvantului. Aceste familii au capacitatea de a-i proteja pe membrii lor impotriva agresiunii statului.

„Societatea rurala” este o comunitate apolitica (indiferenta fata de sfera puterii poli-tice). Indiferentismul deriva in acest caz din pu­te­rea familiilor de a-si proteja propriii membri. In consecinta, valorile politice in general (si cele ale democratiei in particular) au o influenta ne­sem­nificativa asupra unei astfel de societati. Colectivismul organic al mentalitatii rurale genereaza o lume inchisa, capabila sa subziste in aproape orice context politic. Si cum menta­li­tatea rurala este inca preponderenta in societatea romaneasca, influenta valorilor civice (si, prin extensie, a so­cietatii civile) nu poate fi decat redusa.

Osti­litatea fata de politicieni si dezinteresul fata de cultura politica pot fi intelese, in cazul Romaniei, si ca o reactie a „societatii rurale” impotriva unui alt model cultural care tinde sa o desfiinteze.

Democratia liberala si societatea civila nu se pot dezvolta decat intr-o cultura ­prepon­derent urbana. Pana cand aceasta cultura nu se va impune, vom continua sa practicam un civism de forma, ramanand prizonierii intransigentei noastre solitare si ai spaimelor noastre insingurate.