Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Fonduri UE  24 Februarie 2010, 20:09, Liliana Popa 1

Bancile anunta dezghetarea creditarii pe componenta finantarilor europene

Peste 500 de milioane de euro oferite prin Programul Operational Sectorial, cele mai vanate de antreprenori

Sistemul bancar se reimprieteneste cu IMM-urile in cursa pentru acce­sarea fondurilor europene. Desi in 2009 rata absorbtiei a fost sub asteptari, bancherii si autoritatile sustin ca 2010 va fi un an bun pentru IMM-uri.

Intreprinzatorii finantati de Uniunea Europeana au cheltuit, anul trecut, doar 300.000 de euro din suma de 80 de mili­oa­ne de euro pentru care au semnat con­tracte cu Ministerul pentru Intre­prin­deri Mici si Mijlocii, Comert si Mediul de Afaceri, iar Romania a reusit „perfor­man­ta” de a absorbi doar 3% din fon­du­rile structurale disponibile, printre codasi numarandu-se IMM-urile pentru care banii comunitari raman doar un vis frumos in lipsa resurselor financiare necesare acoperirii cotei de cofinantare. Pentru 2010, UE pune, din nou, la bataie sume impresionante de bani pe mai multe scheme de finantare, dar ramane de vazut cine va reusi sa ii acceseze in conditiile crizei economice. Vestea buna este ca, in 2010, UE a lansat noi scheme de finantare, iar mediul bancar a anun­tat ca vrea sa reinnoade prietenia cu IMM-urile pe care le-a vitregit de credite in primul an de recesiune.   Oferta este urmatoarea: 1,35 mi­liar­de de euro, bani pusi la dispozitia secto­rului agricol si antreprenorilor din mediul rural prin Programul National de Dezvoltare Rurala, la care se adauga 506 milioane de euro destinati secto­ru­lui IMM-urilor si intreprinderilor mari, pentru cres­terea competitivitatii prin Pro­gra­mul Operational Sectorial Cres­te­rea Com­pe­ti­tivitatii Economice si inca 36 de mi­lioane de euro pentru dez­vol­tarea sectorului piscicol prin Programul Operational de Pescuit. Toti acesti bani sunt pusi la bataie de Uniunea Euro­pea­na in 2010 pentru sprijinirea si dezvol­ta­rea domeniului privat al economiei nationale, o buna parte din aceste sume urmand sa fie acordate, cu dedicatie, IMM-urilor, categoria de beneficiari care, in 2009, a fost codasa la capitolul absorb­tiei fondurilor euro­pe­ne. Motivul: micii antreprenori sunt inca sceptici in ceea ce priveste reusita unui proiect euro­pean, nu au sus­ti­ne­rea necesara elaborarii proiec­tului si, nu in ultimul rand, nu dispun, mai ales in vremuri de criza, de banii necesari acoperirii cotei de co­fi­nan­tare. Nu este de mirare ca e asa daca luam in calcul faptul ca, pe axele de­di­cate IMM-urilor, contributiile proprii sunt de peste 50% din valoarea proiec­telor. In plus, an­tre­prenorii se confrunta cu un timp foarte mare de asteptare, de peste patru luni, din momentul depu­ne­rii proiec­tului pana la aflarea ver­dic­tului. O alta problema cu care s-au confruntat IMM-urile in accesarea fon­du­rilor europene a fost deprecierea con­tinua a leului in raport cu euro, fapt care le-a incurcat serios socotelile in ceea ce priveste achi­zi­tiile. Specialistii afirma ca, la prima vedere, 99% dintre cei interesati de fondurile nerambursabile sunt eli­gibili, dar ca, in timp, acestia ies din cursa din cauza conditiilor stricte im­pu­se de UE. Asa se face ca, anul trecut, in­tre­prin­za­torii finantati de Uniunea Eu­ropeana au cheltuit doar 300.000 de euro din suma de 80 de milioane de euro pen­tru care au sem­nat contracte cu Ministerul pen­tru Intre­prinderi Mici si Mijlocii, pe mo­tiv ca nu se as­tep­tau ca proiec­te­le lor sa fie aprobate. In plus, managerii au fost reticenti atunci cand a venit vorba de demararea investitiilor cu bani din fonduri proprii.

  • Bancile anunta dezghetarea creditarii pe componenta finantarilor europene
  • Bancile anunta dezghetarea creditarii pe componenta finantarilor europene

Vestea buna este ca, si in acest an, mediul de afaceri privat are la dispozitie sume insemnate de bani pentru dez­vol­tarea activitatii.


Scheme noi pentru 2010


De exemplu, Programul Operational Sectorial are un buget de peste 500 de milioane de euro si intro­du­ce patru noi scheme de finantare. Banii pot fi accesati de IMM-urile, intre­prin­derile mari si autoritatile publice locale care vor sa isi extinda capacitatea de productie, sa isi modernizeze infra­struc­tura, sa se conec­teze la internet si/sau la alte servicii de telecomunicatii si sa achizitioneze calcu­la­toare si software. Programul este impar­tit pe cinci axe, fiecare dintre ele cu­prinzand mai multe scheme de finan­tare, multe dintre ele reprezentand o premiera pentru Roma­nia. Printre nou­tati amintim schemele: sprijin pentru dezvoltarea fondurilor de garantare, spri­jin pentru infiintarea de firme de capital de risc, dezvoltarea struc­turilor de sprijin al afacerilor de interes natio­nal si international si sprijin pentru inte­grarea intreprinderilor in lanturi de fur­nizori si proiecte de afaceri.

In plus, in 2010 vor fi mentinute si scheme deja con­sacrate ale POS: sprijin pentru inves­titii mari, in valoare de 1.075.001-6.450.000 de lei, sprijin pentru investitii mici, de pana la 1.075.000 de lei, sprijin pen­tru imple­men­tarea stan­dardelor in­ter­nationale si sprijin pentru accesul pe piete noi si in­ternatio­na­li­zare. Pro­gra­mul Opera­tio­nal Sectorial - Cres­terea Com­petitivitatii Economice a avut, in 2008, un buget de 80 de mi­lioane de euro, iar pentru 2009 sumele alo­cate de la Uniunea Europeana s-au dublat.

Bancherii spun ca sunt prietenii companiilor

O alta veste buna este ca, in acest an, si problema cotei de cofinantare pentru mediul privat ar putea fi rezolvata pen­tru ca mediul ban­car a anuntat deja reluarea creditarii, pentru a pune in mis­­care un sector eco­nomic blocat de recesiune.

Aproape toate bancile au in­ce­put noul an cu o atitudine pro-bu­si­ness menita sa re­in­noa­de prietenia dintre mediul de afaceri si cel bancar. „Avem o intreaga plat­forma anticriza, cu solutii pentru dife­rite segmente de business. Pe langa credite si facilitati, oferim IMM-urilor si numeroase servicii de consultanta”, a declarat Robert C. Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania. In portofoliile bancilor co­merciale din Romania se afla, incepand cu luna ianuarie, credite garantate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, abo­na­mentul bancar, care permite reducerea chel­tuielilor cu comisioanele bancare lunare, facilitatile de restructurare a creditelor, sesiunile de training organizate de Clubul Intre­prin­zatorului Roman si serviciile de con­siliere la accesarea fondurilor europene. In plus, Banca Comerciala Romana a anuntat ca a contractat un imprumut de 75 de milioane de euro de la Banca Europeana de Investitii pentru finan­tarea proiectelor IMM-urilor. BEI a aprobat un imprumut in valoare de 50 de milioane de euro si pentru Piraeus Bank Romania, pentru finantarea inves­titiilor de capital si a proiectelor intre­prinderilor mici si mijlocii din industrie si servicii, precum turismul, agricultura, sanatatea sau energia. Finantarile au scopul de a reduce impactul crizei economice prin cresterea accesului la fonduri pe termen mediu si lung al firmelor. Peste 75% din fondurile BEI au fost alocate clientilor care au realizat proiecte cu fonduri europene in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala, Programului Opera­tional Sectorial si Progra­mului Opera­tional Re­gional.

In plus, Exim­Bank a lansat mai mul­te produse pen­tru fir­me­le si auto­ritatile publice care au proiecte finan­tate din fon­duri struc­tu­rale, banca oferind posibilitati de cofi­nan­tare si pre­fi­nan­tare.

De asemenea, EximBank ofera scri­sori de intentie prin care isi exprima dispo­nibilitatea de a acorda companiilor fondurile necesare derularii proiec­tului, in conditiile in care proiectele benefi­ciarilor sunt aprobate. Pe de alta parte, majoritatea bancilor au anuntat ca au redus dobanzile la credite cu 0,5% si 2%, in functie de moneda in care este con­trac­­tat imprumutul.

Articole similare

1 Comentarii

Comenteaza si tu Comentarii 1 Afisate 1-10 Pagini 2
Maria, pe 28.02.2010, ora 11:49 Raporteaza abuz

"Bancherii spun ca sunt prietenii companiilor" Cine poate sa creada asa ceva? Am un proiect a carei valoare este de 550000 euro, din care 200000 euro urmeaza a fi fonduri nerambursabile. Diferenta de 350000 euro urmeaza sa fie cofinantarea (adica partea mea pe care o voi obtine prin imprumut de la una din bancile atat de darnice la fatada). Daca as avea suma de 350000 euro, as construi pe acelasi proiect si mult mai repede. Daca solicit un imprumut la banca (la oricare), pentru suma de 350000 euro pentru acelasi proiect, nici una din banci nu aproba. Daca depun proiectul pentru fonduri nerambursabile, si acesta va fi eligibil si selectat, toate bancile te vor ruga sa te cofinanteze cu suma de 350000 euro. Cum iti sunt bancile prietene? Matematic, daca in regie proprie imi ajunge suma de 350000 euro sa construiesc acelasi proiect, de ce nici o banca nu aproba acest imprumut? Caci nu aproba, eu sunt un exemplu real. Pentru ce bancile vor sa obtin fonduri nerambursabile (adica suma de 200000 euro), daca mie nu-mi trebuie? Aceasta suma este peste cei 350000 euro, cu care eu m-as descurca, deci eu nu as avea nevoie de fonduri nerambursabile, daca bancile mi-ar imprumuta suma de cofinantare, suma fiind aceeasi si cu fonduri si fara fonduri. Asa prietenie nu cred ca-si doreste nimeni. Prietenia bancilor este numai pe reclama.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro