Pe la sfarsitul anului 2008, premierul de atunci, acelasi ca si cel de acum, Emil Boc, anunta, preluand discursul fostului prim-ministru Calin Popescu-Tariceanu, ca romanii nu au de ce se teme de criza economica si financiara, ca aceasta nu va lovi Romania, decat poate intr-o mult mai mica masura fata de statele de la care a pornit, ca putem sta linistiti, ca economia romaneasca va continua sa mearga foarte bine si ca vor avea el si guvernul condus de el grija de asta. Cei care atrageau atentia asupra pericolelor crizei erau considerati alarmisti sau pur si simplu nu erau luati in seama. In acelasi mod ne dadea asigurari si presedintele, care spunea ca nu avem de ce sa ne facem griji in privinta crizei. Cateva luni mai tarziu, realitatea a demonstrat ca ambii s-au inselat amarnic si ca economia romaneasca a fost afectata din ce in ce mai serios de criza. A aparut apoi ideea unui imprumut de la Fondul Monetar International. Acelasi premier si acelasi presedinte ne dadeau asigurari ca Romania nici nu are nevoie, de fapt, de acei bani, ca este mai mult o masura preventiva, „o centura de siguranta”, si sa stam din nou linistiti, guvernul se va descurca, va lua masuri anticriza si va evita efectele majore ale acesteia. Au mai trecut cateva luni si realitatea a demonstrat ca din nou cei doi s-au inselat - sau ne-au mintit in ochi: banii de la FMI au devenit vitali pentru Romania, nu doar pentru a evita - sau a amana - un dezastru economic, ci si pentru a reusi sa plateasca niste amarate de pensii si salarii.

S-a dovedit ca, in lipsa banilor de la FMI si de la celelalte institutii de credit internationale, tara noastra ar fi fost la un pas de colaps si nu ar fi avut bani nici macar pentru plati curente, nicidecum pentru a mai finanta deficitul bugetar sau pentru a asigura un minim de investitii.

Dar premierul si presedintele nu au incetat sa contrazica evidentele: anuntau o crestere - chiar si de cateva zecimi de procent - a economiei in trimestrul IV din 2009, dar in reali­tate scaderea PIB a continuat. Si exemplele ar putea fi mai multe.

Este clar ca Guvernul este in foame de bani, ca situatia economica nu este deloc una roz si ca premierul - ca sef al Executivului - nu gaseste solutii de redresare a tarii. Oricat ar incerca sa ne induca sentimentul ca stie ce face, guvernul demonstreaza, de fapt, contrariul. Ultimele idei vehiculate privind scaderea alocatiilor in cazul copiilor cu parinti bogati si impozitarea tuturor pensiilor reprezinta noi dovezi ca statul cauta cu disperare solutii sa atraga mai multi bani la buget. Nu stie cum sa o faca prin stimularea mediului de afaceri si incearca prin metode simpliste si usor de aplicat sa creasca incasarile bugetare.

Evident, din nou, premierul a tinut sa sublinieze ca in niciun caz cele doua propuneri nu se vor pune in aplicare, ba chiar ca nici macar nu au fost luate in discutie. Din nou, prim-ministrul tine sa ne asigure ca nu se pune problema majorarii taxelor si a impozitelor, dar ca nici numarul acestora nu va creste. Din nou, Emil Boc garanteaza ca nici impozitul pe profit si nici valoarea TVA nu vor fi majorate. Aproape ca se jura ca asa ceva nu se va intampla, ca TVA va ramane la 19%, iar cota unica la 16%. Tinde chiar sa fie credibil cand spune asta. Dar dupa ce s-a (ne-a) inselat in atat de multe alte privinte, de ce ar mai putea crede cineva ca de data aceasta chiar va avea dreptate?