Udrea, Elena Udrea. Ministrul care „din gura” face orice. Isi poate rebrandui zona de actiune sub denumirea de „mi­nis­terul universal” care se ocupa de tot ce misca in tara asta. In vremuri de criza, cand fiecare banut trebuie dramuit, poate fi singurul membru al Guvernului, pentru ca oricum se subs­ti­tuie ori de cate ori are ocazia fiecarui ministru. Construieste case pentru specialisti (de partid, se-ntelege) sau le vinde pe cele existente in proprietatea statului pe te miri ce, relanseaza turismul - chiar si vizual prin muschii sal­va­marilor, inventeaza si desfiinteaza taxe, iar mai nou face dru­muri. Evi­dent, tot declarativ. Promite sume exorbitante - un miliard de eu­ro numai pentru drumurile tarii, desi intregul sau buget este la jumatate si, ceea ce este cel mai important, uita foarte re­pe­de de promisiunile trecute, ca asa-i sta bine unei femei de cariera… politica, sa priveasca doar in viitor. Este suficient sa ne amintim de baile termale din Capitala si un domeniu schiabil de 70 de milioane de euro, de care au ra­mas numai spusele. In ritmul asta, mai mult ca sigur ca mi­nistrul Udrea va amaneta „din vorbe” tot bugetul Romaniei, imprumutul de la FMI, CE si Banca Mondiala, fondurile structurale, banii bancilor si chiar propria avere. Daca ar fi sa analizez fiecare pas pe care-l face de la declaratii publice, bai de multime si si­guranta de sine afisata in orice situatie as crede ca, in anu­mi­te momente, elevul isi depaseste pro­fe­sorul. La nivel de per­cep­tie publica. Pentru ca aici re­zul­ta­te­le conteaza mai putin. Spre exemplu turismul: in 2009, an in care a fost pastorit de ministrul universal, declinul a fost de­zastruos.  Anul trecut a fost cel mai slab din punct de ve­de­re turistic din 2006 in­coa­ce. Aceasta in pofida cheltuielilor-record de promovare efec­tua­te de ministerul condus de Elena Udrea - 5,5 milioane de euro. In loc „sa-si puna cenusa in cap”, asa cum s-ar intampla in orice companie privata unde raportul investitii/rezultate nu este cel asteptat, Elena Udrea explica declinul prin evaziunea fiscala tot mai mare pe care o fac mai ales cei care au o pen­siu­ne in varf de munte. Nu o contrazic pe doamna ministru, insa vreau sa-i relatez o in­tamplare. Zilele trecute am nimerit, cautand un loc de re­la­xare, la o pensiune-pastravarie de langa Campulung (Arges).  Aflata la cativa kilometri de oras si la numai 2,4 ki­lo­metri de cea mai apropiata localitate, intr-un peisaj de vis, pensiunea cu pricina, in care trei persoane au in­vestit pana acum aproape un milion de euro, nu are curent elec­tric. Se alimenteaza cu generatoare si o micro­hidro­cen­tra­la care este in­suficienta si, de cinci ani, cei trei investitori fac demersuri pen­tru a convinge autoritatile locale si centrale sa ii ajute cu acest proiect pe care vor sa-l finanteze chiar ei. Evi­dent ca, in pofida „ospitalitatii si a bunavointei” de care au dat do­va­da, nu au reusit sa rezolve aceasta problema. Re­cu­nosc insa ca poate nu au fost indeajuns de receptivi la sem­na­le. Acum insa au o speranta, singura de altfel.  Aceea ca Ele­na Udrea le va calca pragul (i-au adresat invitatii oficiale pe mai multe cai) si astfel, inainte ca aceasta sa ajunga acolo, subalternii pe linie de partid vor rezolva repede problema ca sa nu stea se­fa pe intuneric. Vazand cu cata speranta ex­pu­neau in­ves­ti­­torii acel scenariu, nu m-a lasat inima sa-i de­za­ma­gesc si sa le spun ca Elena Udrea merge numai acolo unde are doar ea sau ai ei de castigat, nu si altii. Dar nu am putut sa nu ma intreb de ce ar dori un astfel de investitor sa de­cla­re fiecare leut la stat si sa plateasca impozit. Variantele de raspuns sunt multe. O aleg insa pe cea mai usor de expus.  Poa­te doar daca are impresia ca traieste intr-o alta tara unde cei care investesc au si drepturi, nu numai obligatia de a plati taxe peste taxe.