Criza economica a determinat mediul de afaceri sa apeleze tot mai mult la insolventa, ca o solutie pentru recuperarea datoriilor sau protejarea de creditori. Intrarea in insolventa, urmata de aprobarea unui plan de reorganizare judiciara, poate duce la salvarea afacerii si la plata datoriilor. Procedura a fost luata mult mai serios in calcul in 2009, deoarece disparitia unui agent economic prin faliment poate afecta serios piata in conditiile actuale.

Intrarea in insolventa a devenit o practica la care apeleaza foarte des creditorii si debitorii de cand a inceput criza economica. Numarul dosarelor cu acest obiect aflate pe rolul instantelor de judecata a crescut de cateva ori fata de anii precedenti. Cererile adresate in­stan­t­elor sunt fie o incercare de recu­pe­rare a datoriilor sau de punere sub protectie impotriva creditorilor, fie o metoda de presiune folosita si de creditori, si de debitori. „Insolventa este o solutie co­rec­ta, practicata de mult timp in tarile dezvoltate. O firma care are momentan dificultati poate solicita intrarea in insolventa pentru a trece de perioada dificila. Problema este ca pot aparea si unele abuzuri, de aceea trebuie atentie, pentru ca abuzurile unor firme pot perturba activitatea altor firme”, a de­cla­rat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.

Pe scurt, la insolventa se ajunge atunci cand un agent economic se afla in incapacitate de a-si plati datoriile, iar din aceasta situatie se poate salva printr-un plan de reorganizare judiciara, daca este aprobat de instanta, sau pot intra in fa­li­ment. Aceasta procedura este regle­mentata de Legea 85/2006, care a suferit ulterior cateva modificari importante, printre care si cele aduse de Legea 277/2009. Astfel, pentru intrarea in in­solventa trebuie indeplinite trei conditii, si anume ca datoriile sa fie certe, lichide si exigibile, nu doar mai vechi de 30 de zile asa cum era inainte. Exista cateva diferente de tratament in ceea ce pri­veste partile care solicita insolventa in instanta, iar procedura are avantaje, dar si dezavantaje atat pentru creditori, cat si pentru debitori. Acestea sunt date in special de durata cu care sunt recuperate datoriile.

Timpul de recuperare a datoriilor conteaza

Creditorii apeleaza la instanta atunci cand unul dintre debitori nu se achita de obligatiile sale, iar actiunile se introduc la sectiile de insolventa ale tribunalelor pe raza carora isi are domiciliul de­bi­torul. Datoriile trebuie sa fie mai mari de 30.000 de lei, fata de 10.000 de lei cat era pana acum, pentru a cere declan­sarea insolventei. Salariatii pot cere si ei insolventa agentului economic la care lucreaza pentru o suma mai mare de sase salarii medii pe economie. Cre­di­torii au de ales atunci cand apeleaza la instanta intre a cere direct falimentul debitorului sau a accepta o reorganizare a activitatii acestuia. In prima situatie, acestia risca sa piarda un partener de afaceri, in a doua situatie il pot salva de la disparitie, dar isi vor recupera da­to­riile „mai tarziu”, potrivit planului apro­bat de judecatori.

Practic, timpul de re­cuperare a datoriilor este cel care con­teaza pentru creditori. In cazul in care se ajunge direct la faliment si se trece la lichidarea debitorului, timpul de recuperare a creantei poate fi mai scurt. Dar, in acest caz, la masa credala se in­scriu toti creditorii debitorului respectiv care ar putea avea de recuperat sume de bani mai mari. Cuvantul celui care a ce­rut falimentul s-ar putea sa nu mai aiba nicio relevanta si exista riscul sa nu-si recupereze decat o mica parte din da­to­rie. Activele unui agent economic pot sa nu aiba clienti atunci cand sunt scoase la licitatie si, de asemenea, acesta ar putea sa-si instraineze bunurile inainte de a se ajunge la faliment. 

Reorganizarea poate salva afacerea

Creditorul, daca este de acord cu pla­nul de reorganizare a activitatii debi­to­rului, poate salva un partener de afaceri si sa-si continue in acest fel relatia co­mer­ciala cu el. Dezavantajul in aceas­ta situatie este faptul ca recuperarea da­toriei se face intr-un timp mai in­de­­lungat, potrivit planului de reor­ganizare aprobat si supravegheat de instanta. Pana la declansarea crizei economice, creditorii din Romania nu aveau incre­dere in reorganizarea acti­vitatii debi­torilor din cauza numarului mic de planuri care au fost finalizate cu succes.  Situatia s-a schimbat in 2009, deoarece foarte multi agenti economici au ajuns intr-o asemenea postura. In aceste con­ditii, eventuala disparitie a unuia din­tre ei starneste mult mai multa ingrijorare pe piata decat in trecut, iar reor­ga­nizarea judiciara a inceput sa fie privita ca o alternativa reala. Avantajele sunt continuarea acti­vitatii debitorului, pas­trarea acestuia ca partener co­mer­cial, la care se adauga faptul ca planul de reor­ga­nizare aprobat de instanta pre­ve­de modalitatile in care debitorul isi con­tinua activitatea si un calendar riguros stabilit de achitare a datoriilor. Deru­la­rea planului prezinta incredere si da­to­rita faptului ca se deruleaza sub su­pra­vegherea unui administrator judi­ciar in toate etapele sale. Astfel, pe ter­men lung, avantajele reorganizarii acti­­vitatii sunt mai mari decat cele ale lichidarii debi­torului, in situatia in care da rezultate.

Insolventa poate fi „un balon de oxigen” pentru firme

Ovidiu Nicolescu, presedintele Con­siliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), spune ca numarul mare al falimentelor inregistrate de la inceputul crizei economice s-a datorat si faptului ca Guvernul nu a luat masuri de aju­to­rare a firmelor aflate in dificultate.

„In­solventa reprezinta pentru o firma un balon de oxigen, in speranta ca piata isi va reveni si ca va gasi niste resurse. Este o chestiune temporara, care nu rezolva problema si care arata situatia dificila in care se afla foarte multe firme din Romania”, a decla­rat Ovidiu Nicolescu.

Prevederile Legii 85/2006 au fost folo­site de multe ori si ca mijloc de pre­siune pentru recuperarea unor datorii. Pe masa judecatorilor au ajuns nu­me­roase dosare in care sumele datorate erau foarte mici in raport cu afacerea derulata de debitorul caruia i se cerea intrarea in insol­ven­ta. De asemenea, le­gea poate fi utilizata si pentru ca unii oameni de afaceri rau inten­tio­nati sa scape de plata da­toriilor. Astfel, acestia isi trec mai intai afacerile pe o alta firma, nou infiintata. Dupa aceea, fir­mei „curatate” de tot ceea ce avea de valoare i se cere intrarea in faliment, de regula chiar de catre un prieten al patronului, pentru a evita suspiciunile. In aceste conditii, creditorii nu-si mai recupereaza datoriile, deoarece instanta nu mai are ce lichida.

Debitorii se pot apara prin insolventa

Agentii economici care nu-si mai pot plati datoriile pot apela, la randul lor, la insolventa pentru a se pune la adapost de creditori si pen­tru a-si con­tinua acti­vi­ta­tea. Acestia au cateva avan­taje in raport cu cre­di­torii la de­pu­nerea actiu­nilor in in­stan­ta prin faptul ca nu exis­ta un cuan­tum mi­nim al dato­rii­lor, iar cererile le sunt judecate in re­gim de ur­genta. In acest mod, de­bitorul o ia inaintea cre­­di­to­rilor si se pu­ne la adapost de even­tualele ce­reri de fali­ment ale aces­tora. Da­ca planul de reorga­nizare ii este aprobat, acti­vi­ta­tea sa va continua in con­ditii clar sta­bi­lite, iar dato­riile vor fi platite in functie de castigurile obti­nu­te. Se poate spune ca in acest fel debi­torul are con­trolul asupra modului in care isi achita obligatiile. Un exem­plu de in­sol­venta cerut de debitor este cel al retailerului de incaltaminte Leonardo, cel mai mare din tara, care a solicitat intrarea in reor­ga­nizare judiciara din cauza unor datorii de 100 de milioane de euro. Reor­ga­ni­zarea nu garanteaza insa salvarea unei afaceri si, in cazul in care conditiile nu sunt respectate, se declan­seaza fali­mentul.

De asemenea, un alt dezavantaj tine de faptul ca oamenii de afaceri care solicita intrarea in aceasta procedura ar putea sa nu mai prezinte incredere in fata partenerilor de afaceri. Intrarea in insolventa este utilizata pe post de spe­rie­toare de clientii bancilor care au pro­bleme cu rambursarea creditelor. In general, bancile se tem de insolventa deoa­rece isi vor incasa cu intarziere banii, in timp ce la faliment se tem ca nu-si vor recupera datoriile. In Roma­nia, nu exista o lege a falimentului per­so­nal, care in alte tari permite unei persoane fizice sa se puna sub protectia credi­torilor. Un asemenea proiect a fost realizat de avocatul Gheorghe Piperea, insa nu se stie cand va fi luat in discutie de Parlament.

Trei cai de a evita insolventa

La inceputul acestui an au intrat in vigoare prevederile Legii 381/2009 privind concordatul preventiv si mandatul ad-hoc, prin care firmele pot evita intrarea in insolventa, prin gasirea unor solutii de comun acord cu creditorii. In cazul concordatului preventiv, debitorul trebuie sa ajunga la o intelegere cu doua treimi dintre creditorii sai, carora le propune un plan de redresare si de plata a datoriilor. Termenul-limita pentru achitarea creantelor este de 18 luni, perioada in care nu se mai aplica dobanzi si penalitati. Concordatul preventiv este constatat de judecatorul sindic, care vegheaza la respectarea lui. Mandatul ad-hoc este o procedura declansata la cererea debitorului. Instanta desemneaza un mandatar ad-hoc, care negociaza cu creditorii pentru a se ajunge la o intelegere privind plata datoriilor. Termenul de indeplinire a mandatului ad-hoc este de 90 de zile. De asemenea, atat debitorii, cat si creditorii pot apela la un mediator autorizat pentru a gasi o solutie de comun acord.

Insolventa poate salva de la disparitie firmele care nu-si mai pot onora obligatiile, daca judecatorii sunt de acord cu planul de reorganizare. Aceasta procedura este privita mult mai serios ca o alternativa a falimentului, deoarece disparitia unei companii poate afecta serios piata in conditiile economice actuale.