Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Opinii  19 Februarie 2010, Andrei Puscaragiu

Salvarea Greciei - intre dorinta si putinta

Andrei Puscaragiu

Liderii Uniunii Europene s-au aratat dispusi sa intervina, din dorinta de a preveni intrarea in faliment a statului grec. Cu toate acestea, nu s-a ajuns inca la un plan concret de salvare, existand inca divergente de opinie.

In ultima perioada au aparut informatii noi in legatura cu situatia Greciei, „oaia neagra” a Uniunii Europene, care se confrunta cu mari dificultati din cauza deficitului bugetar si a gradului de inda­torare, care au crescut sem­nificativ in ultimii ani, aparand riscul ca statul elen sa intre in inca­pacitate de plata, eveniment periculos mai ales prin prisma riscului de contagiune si a posibilului efect de domino pe care l-ar putea produce asupra altor state membre ce se con­frun­ta cu probleme similare: Spania, Portugalia, Irlanda.

Liderii Uniunii Europene s-au aratat dispusi sa intervina, din dorinta de a preveni intrarea in faliment a statului grec. Cu toate acestea, nu s-a ajuns inca la un plan concret de salvare, existand inca divergente de opinie intre reprezentantii diferitelor state membre. Pe de o parte, unii lideri agreeaza ideea unei interventii externe (a Fondului Monetar International), pe de alta parte exista opinii potrivit carora salvarea ar trebui sa apara din interiorul UE. Exista divergente chiar si in ceea ce priveste moda­litatile de ajutorare a Greciei in situatia unei interventii interne. Nu in ultimul rand, se fac presiuni mari asupra Greciei pentru a lua masuri clare prin care sa reduca deficitul bugetar.

Concluzia? La nivel declarativ, toate bune si frumoase: se doreste ajutarea Greciei. Situatia nu este insa tocmai roz atunci cand incep discutiile concrete: cum anume va fi ajutat statul elen?

Pietele internationale de actiuni au avut o perioada de respiro in ultimele sedinte de tranzactionare. Indicele bursei americane Dow Jones Industrial Average (DJIA) a retestat zona de 10.300 de puncte in sedinta din 17 februarie, nivel la care se gaseste o rezistenta locala. O evolutie usor pozitiva a inregistrat si indicele bursei spaniole - IBEX, care a suferit o corectie puternica de la inceputul anului, pe fondul temerilor investitorilor ca agravarea situatiei Greciei ar putea determina o criza si in statul iberic, care se con­frunta cu probleme similare, insa de o amplitudine ceva mai redusa. De la inceputul lunii ianuarie pana in data de 4 februarie, indicele IBEX a inregistrat o scadere de aproximativ 18 procente, cunoscand ulterior o usoara crestere de cinci-sase procente. In ceea ce priveste evolutia euro-dolar, dupa o usoara revenire a cotatiei monedei unice si o retestare a nivelului de 1,38 dolari pentru un euro, dolarul si-a reluat miscarea de apreciere, pragul de 1,36 fiind spart (la momentul redac­tarii acestui articol).

Evolutiile viitoare ale pietelor vor fi influ­entate de stirile si informatiile care vor aparea in legatura cu masurile concrete ale planului de ajutorare a statului grec. In eventualitatea in care liderii europeni nu se vor pune de acord asupra unui set clar si coerent de masuri, nu este exclus scenariul in care pesimismul si nervozitatea vor pune din nou stapanire pe investitori. In ceea ce priveste Bursa de la Bucuresti, atentia inves­titorilor continua sa se mentina asupra celor cinci societati de investitii financiare. Dupa o scurta perioada de corectie, anticipata in materialele trecute, cotatiile SIF-urilor au revenit pe crestere, in momentul de fata (momentul redactarii acestui articol) indicele BET-FI retestand pragul de rezistenta de la 30.000 de puncte. Evolutiile viitoare vor depinde atat de miscarile de pe pietele externe, cat si de zvonurile, sperantele si stirile concrete cu privire la majorarea pragului de detinere.

Notificare


Informatiile si opiniile prezentate in materialele realizate de Deltastock au scopuri exclusiv informative. Acestea nu reprezinta o recomandare de a cumpara sau a vinde un anumit instrument financiar. Datele folosite in redactarea materialelor au fost obtinute
din surse considerate de incredere, insa corec­titudinea si completitudinea lor nu pot fi garantate.

Deltastock nu isi asuma respon­sabilitatea pentru tranzactiile efectuate pe baza datelor si a opiniilor furnizate. Deltastock nu isi asuma raspunderea pentru daunele suferite, dintre care exemplificam, fara a limita insa, pierderile sau castigurile nerealizate prin utilizarea, sub orice forma, a informatiilor prezentate in material. Aceste materiale nu au fost intocmite in conformitate cu cerintele legale menite sa promoveze independenta activitatii de cercetare pentru investitii si nici nu sunt subiectul niciunei restrictii privind activitatea de diseminare a cercetarii pentru investitii.


Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro