Asa am fost si asa vom ramane: sub robia cuiva. De exem­plu, sub cea a statului. Indiferent ce-am face, depindem de el. Nu are niciun interes sa ne „dezlege” - ii trebuie voturile noastre, iar acest lucru nu ar fi posibil daca am vorbi de oameni liberi. Cum sa votezi un politician fara bun-simt daca nu esti sarac? Numai in aceste conditii poti pleca urechea la mesajele populiste care au impanzit tara de cativa ani incoace. Culmea, raspandite de asa-zisa „dreapta roma­neasca”.

Cine nu a auzit de pensiile nesimtite, de salariile nesimtite? Ce conteaza ca nimeni nu stie care ar fi suma minima pentru ca un venit sa fie nesimtit... Nici nu are vreo relevanta. Inflatia este cat casa, afirma guvernantii si ban­cherii, la unison. Un indicator foarte bun pentru a te sili sa stai in banca ta, sa te vinzi in continuare drept „cea mai ieftina ma­na de lucru din Univers”. Intr-o tara bazata inainte de criza pe trei segmente economice (servicii financiare, comert si imobiliare, ultimele doua foarte riscante dupa cum s-a vazut) nu ai nicio sansa. Observati cumva vreo miscare noua in politica economica? Ati sesizat o umbra de reforma in administratie, in serviciile in care milioane de romani pom­peaza bani cu nemiluita prin taxe si impozite? 

Dimpotriva, se demonstreaza ca fiscalitatea nu este niciodata prea mica atunci cand este vorba ca statul sa inventeze alte si alte taxe. Nimic nu este mai inrobitor (a se citi injositor) decat sa-ti petreci sute de ore pe an ca sa-ti onorezi obligatiile fata de buget.  Vei afla apoi ca tot nu a fost suficient, mai trebuie sa te sacrifici si ca persoana... fizica, nu numai juridica. E ca si cum te-ai sinucide si pe tine si pe Julieta. Cei mai in varsta isi aduc aminte celebrele cuvinte ale presedintelui SUA, JF Kennedy:

„Ce puteti face voi pentru tara?”. Nu de alta, dar vorbele acelea au schimbat o lume intreaga. Bun, ce mai putem face noi pentru tara in afara de sacrificiul suprem? De exemplu, ce mai au de aratat „alesilor” veteranii de razboi? Ii punem la zid pentru ca profita de biletele gratuite pe CFR fara sa ne intrebam cu ce au ramas dupa cinci ani de razboi, in medie. 

Cum calculam pensia unuia care a cotizat inainte de 1989, astfel incat sa respectam cu adevarat principiul „fiecare dupa cat a contribuit”? Si de parca toate acestea nu sunt de ajuns, mai suntem si sclavii modului de viata „de tip nou” - nu mai avem voie sa respiram ca ne imbolnavim, sa nu bei sucuri, sa nu vorbesti la telefonul mobil pentru ca ti se strica jumatate din creier, sa nu mananci de la fast-food altfel risti sa mori pe loc, sa nu bei apa minerala ca-ti strici rinichii, sa nu pierzi noptile ca-ti risti si zilele, sa nu te enervezi ca iti crapa capul, sa nu... sa nu... etc. etc.

Suntem tot vechii sclavi, de data asta ai unor vremuri noi, robii unui stil de viata care nu ne va aduce niciun strop de multumire. Despre morala, cinste, adevar sau fericire nu mai spune nimeni nici macar un cuvant. Totul este marketing, target si, in final, profit. Traim intr-o lume in care ai la dispozitie doar o zi pe an sa iubesti. La urma urmei, si dragostea asta iti poate provoca dureri de cap, poate fatale.