Cu cata verva infiera premierul Emil Boc pensiile si sa­la­riile nesimtite ale unor fosti sau actuali angajati ai statului! Cu cata manie condamna salariile clientelei politice a fostelor guvernari, rasplatita pe linie de partid cu functii la stat, in fel de fel de consilii de administratie si adunari ge­nerale!

Cu cata ura ii para poporului la televizor pe pen­sio­narii si an­ga­ja­tii „de lux” ai statului! Si asta inca de la in­­cepu­tul mandatului sau anterior, adica acum mai bine de un an. Multi dintre vitregitii care nu aveau parte de asemenea ve­nituri banoase se aratau chiar convinsi ca premierul Emil Boc va declansa „razboiul sfant” cu „nesimtitii” de la stat. Altii aveau senzatia ca inversunarea prim-ministrului este legata doar de invidia acestuia, generata de faptul ca el are un sa­lariu cam de doi lei (de fapt de vreo 2.000 de euro), urmand sa aiba o pensie aproape de nimic, comparativ cu cei infierati din doua in doua discursuri de premier.

Realitatea a demonstrat insa altceva: totul a fost doar un discurs politic, ca sa nu zic demagog. Unele salarii de la stat continua sa fie la fel de nesimtite, de ordinul a mii sau zeci de mii de euro pe luna, functiile respective fiind ocupate tot de clientela politica, de data aceasta a PD-L, aflat la gu­ver­nare. Degeaba s-a tot vorbit despre ideea ca salariile de la stat sa nu fie mai mari decat cel al presedintelui, degeaba au fost pusi la coltul rusinii membrii de partid din fostele guvernari, recompensati cu functii si venituri „nesimtite”.

Acest gen de nesimtire continua si sub guvernarea Boc si va continua, dincolo de discursurile pompieristice ale pre­mie­rului. De fapt, la capitolul „salarii nesimtite la stat”, singurul nesimtit este de fapt Guvernul si nimeni altcineva. Pana la urma, Guvernul numeste clientela politica in functii, Guvernul le da indemnizatiile uriase de mii sau zeci de mii de euro si tot Guvernul mentine si propaga acest comportament. Emil Boc nu este vreun haiduc al sistemului, ci doar un continuator si un complice al acestuia. Dar unul cu gura mare, care con­dam­na, de ochii lumii, situatia.

In privinta pensiilor speciale, situatia este insa ceva mai complicata. Ca este anormal ca unii sa aiba o cu totul alta pensie, mult mai mare, la contributii mult mai mici decat ale majoritatii angajatilor, asta e cu totul altceva. Ca nu exista egalitate intre diferitele categorii de angajati, atunci cand se iau in calcul metodele de stabilire a pensiilor, iar este un lucru anormal. Sistemul acesta a fost unul incorect de la bun in­ce­put, iar schimbarea lui si aplicarea, in cazul tuturor pen­sio­na­rilor, a acelorasi criterii de calcul a pensiilor ar fi trebuit facut mai demult. Dar nu cred ca este prea corect nici sa arunci anatema asupra beneficiarilor de pensii uriase, pentru ca acestia nu si-au acordat singuri veniturile respective, ci le-au fost acordate tot de Guvern.

La urma urmei, multi si-au ales meseriile „speciale” tocmai pentru ca urmau sa be­ne­fi­cieze de pensii pe masura, stabilite de statul roman, in cu­nos­tinta de cauza. Pensiile speciale au fost promovate si mentinute, discriminatoriu, de Guvern, iar primul pe care ar fi trebuit sa-l condamne premierul Emil Boc ar trebui sa fie chiar el insusi.

In plus, ar mai fi o intrebare la care actualul sef al Exe­cu­tivului ar trebui sa raspunda la fel de inversunat: cat de „sim­tite” vor fi pensiile pe care le vor incasa cei care au fost pos­tati acum de Guvern in functii pentru care salariul este de zeci de mii de euro?