Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Interviu  8 Februarie 2010, 11:19, Marian Stefan

Romania dispunea in '90 de un excedent valutar de 3,5 mld. dolari

Profesorul Vasile Bozga: „Bine ca am scapat de ce-a fost, ne asteptam la ceva mai mult de la ce este!”

Sintagma „cine nu-si cunoaste trecutul risca sa-l repete” capata alte conotatii cand e rostita de „un mare romantic”. Academia de Studii Economice l-a introdus pe Vasile Bozga, cu ocazia aniversarii a celor 80 de ani, in galeria marilor personalitati ale ASE. Salutul omagial i-a fost oferit luna trecuta de fosti colegi, prieteni, colaboratori, toti cu nume grele pe firmamentul stiintei romanesti.

Cel mai cald il descrie parca laurea­tul UNESCO, profesorul Radu Iftimovici. „O, ce mult si cat de putin a trecut de la acel sfarsit al deceniului 4 din cel de-al 20-lea secol dupa Hristos cand iti spu­neam, cu senina inconstienta a vars­tei, «Buna dimineata, ochelaristule!» Mi-ai aparut atunci, prin ’46, ca fiind definitia perfecta a soarecelui de biblioteca. Aproape ca nu era hartie tiparita pe care sa n-o apropii de ochii miopi si lacomi sa-i descifreze intelesurile”. Asa l-am cunoscut si eu pe profesor. La etajul sapte al unui bloc din Balta Alba, in care ai senzatia ca te gasesti intr-un sanctuar. „Bine ati venit in dezordinea mea! Ma autovaccinez pe principiul ca n-o sa ma viziteze Regina Angliei”, ne-a intampinat cu o voce blajina fauritorul atator ge­neratii de economisti.

„Financiarul“: Domnule profesor, daca ar fi sa dati timpul inapoi cu 60 de ani, spre ce palier profesional  v-ati indrepta pasii?

Vasile Bozga: Greu de raspuns la aceasta intrebare. Pe palierul istoriei economice am nimerit pur intamplator.  Intai am vrut sa ma fac diplomat, apoi altii ma vedeau literat. Nu stiu daca as mai face acelasi lucru daca destinul m-ar pune din nou sa-mi aleg pasii. Am profesat o meserie realista, de pe urma careia nu se putea muri de foame. Asa ca raspunsul e cam imbarligat.

In urma cu exact patru ani descriati primii ani din viata dumneavoastra printr-o propo­zitie extraordinara: „mare parte din copilaria mea s-a petrecut sub apele venite mai tarziu”. Cum se vede istoria economica privita intre trecut si realitate?
E posibila o asemenea paralela, insa, fireste, ne pandeste riscul de a parea nostalgici, mai ales daca scoti in evidenta si unele lucruri pozitive cu care ne-am confruntat in trecut. Cusurul esential consta atunci in faptul ca personalitatea oamenilor era inghesuita, anihilata, omul era o rotita si-un surub, nu avea posibilitatea si parca nici voie sa-si arate capacitatile si initiativa. Erau foarte multi eroi ai muncii socialiste, dar alaturi de acestia se regaseau si multi care-i ajutau propriu-zis, astfel ca perfor­manta individuala respectiva era de fapt una colectiva. Nu putem subaprecia chestia asta, dar trebuie s-o intelegem exact. Constructia de locuinte, spre exemplu. S-a zis ca am fost asezati in cutii de beton ca sa fim mai usor controlabili.

Da, dar fata de situatia mizera de la Groapa Floreasca sau din Groapa lui Ouatu e un pas inainte, chiar si un picior in spate e un pas inainte, daramite mutarea de la cotineata la bloc. E un nou castig de standard. Erau si aspecte pozitive si constructive in acel trecut, insa insuportabila era aceasta anihilare a personalitatii. Nu exista in tara asta nominal nici macar prim-ministrul, d-apoi minstrii. Erau numai El si Ea. Intentia de a construi un om nou, in termenii de atunci, cu conotatia ateist stiintifica, in sensul de cultivare a unei mentalitati care sa excluda meta­corporalul, sa elimine ideea de sacru, era daunatoare. E adevarat ca pentru unele categorii marginale din societate frica era un fel de paznic, numai ca asta nu ducea la un om nou, ci la actionarea pe dedesubt. Pentru ca erau si inainte unii care se imbogateau prin tot felul de mijmasuri. Acestia care actionau frau­dulos inainte erau totusi tinuti cumva in frau. Dupa aceea insa, pestele a revenit in apa si a putut sa se miste in voia lui, incalcand, nu de putine ori, normele de onestitate civica. Din ’90, indiscutabil un castig urias este libertatea pe care am dobandit-o. S-au dat drumul insa la libertati care de multe ori trec de ceea ce inseamna bun-simt. Adica abordarea realista si plauzibila. Asta nu inseamna sa nu se critice. Dar, de exemplu, deschid televizorul si ma intalnesc cu o trecere in revista a accidentelor care au avut loc. Ei si, inainte nu erau accidente? Numai ca nu erau popularizate. Dar sa incepi cu accidentele mi se pare un mod de a scor­moni in lada de gunoi a intamplarilor nefericite. A fost prins cutare ca fura. Ei si? Asta inseamna ca toti romanii sunt hoti? Majoritatea romanilor muncesc de le ies ochii ca sa-si castige existenta, cu exceptia unora mai talentati…

Talentati, cu sau fara ghilimelele de rigoare…

Asa este. Sunt si oameni demni de toata stima.  Ziarul dumneavoastra i-a pus in evidenta pe managerii de tip nou, adevaratii manageri, in care eu si nu numai ne punem mari sperante: abor­dare onesta, inventivitate si fara tendinta de a-si recupera investitia dintr-o singura servire. Exista oameni seriosi, si asta e foarte bine, mai ales din generatia tanara si de mijloc, care se descurca. Asta-i cu­vantul. Au invatat sa navigheze printre imperfectiunile tran­zitiei, care nici nu stiu daca s-a incheiat. Dupa unele manifestari ma tem ca nu. Prin urmare, trebuie sa ne bucuram de schimbarea care s-a produs, desi ne-am asteptat la mai mult. Aveam mari sperante in ‘90, ‘91, numai ca statul ar fi trebuit sa monitorizeze glisarea spre economia privata incat sa se evite niste malver­satiuni care s-au produs. Bine ca am scapat de ce-a fost, ne-asteptam la ceva mai mult de la ce este! 

Puteti face o paralela intre implicatiile si consecintele datoriei externe a Romaniei pe vremea lui Ceausescu in raport cu ceea ce traim azi?

Trecem prin niste momente dificile. Cu toate astea nu sunt de acord cu cei care spun ca nu mai avem nicio speranta sau cu aceia care zic „Vai, daca eram mai tanar emigram in mod sigur”. In cincinalele ‘66-‘70, ‘71-‘75  s-a creat flota Romaniei, prin comenzi in Japonia, in Norvegia, nu mai stiu exact.

Dupa asta s-a pornit la o intensa industrializare, numai ca s-a trecut mult dincolo… Sta­team si ma gandeam unde am fi ajuns daca resursele investite in niste intre­prinderi mari s-ar fi alocat macar partial in ramurile traditionale (indus­tria ali­mentara, industria usoara, a prelucrarii lemnului, mobilier, hartie, celuloza),  plus o proportie mai buna, mai serioasa, intre ceea ce se numea fond de acu­mulare si fond de consum. Chestia asta cu fortarea industriei grele a fost partial  daunatoare. Partial, zic. Ne-am suprae­valuat puterile. Prea am vrut „sa facem totul”. Pe de alta parte, cei care zic ca ce ne trebuie cutare si cutare uita ca otelul, fonta nu se pot face la oala din bucatarie. Pentru asta trebuie intreprinderi pe masura. Numai ca noi am exagerat. Pentru ca, in rest, daca e convenabil, cumperi de afara. Aici intra in joc si teoria lui Manoilescu. Te uiti la avantajul comparativ: cate tone de grau ai de dat daca cumperi de afara, cu cate tone de grau ai mai mult daca fabrici in tara, chiar daca si in conditii imperfecte, dar satisfaci partial piata interna. Pentru chestii la care nu te  ajuta fortele, apelezi la import.

In anii ’83-’84, 56% din intrarile valutare ale Romaniei  proveneau numai din export agricol

 
Ce l-a impins pe Ceausescu spre imprumuturile externe? Cu ce au deranjat la un moment dat Banca Mondiala si FMI?

S-a incurajat disidenta relativa a lui Ceausescu. L-au imprumutat ca sa-si sustina deschiderea spre o anumita inde­pendenta fata de rusi, numai ca, la un moment dat, a survenit chestiunea cu clauza natiunii cele mai favorizate. Atunci el s-a suparat, ca urmare a obiec­tiilor aduse de diaspora si de altii, si s-a hotarat, nu stiu daca l-a sfatuit cineva sau a fost o idee de-a lui, sa plateasca datoria externa. Asta dupa ‘80. Dar in felul asta a trebuit sa stranga surubul la consumul intern. Prin ‘83-‘84, 56% din intrarile valutare ale Romaniei pro­veneau din export agricol. Va dati seama ca in felul asta posibilitatile pentru consumul intern erau limitate, iar presingul asupra populatiei se facea prin economisiri la „sange”. Insa, pe de alta parte, tendinta si actiunea de plata a datoriei externe ne-a rupt legatura cu cei care ar fi putut sa ne furnizeze, macar partial, alte linii de creditari. Pai daca ne platim toata datoria externa, anticipat, inseamna un „prost“ exemplu pentru altii care ar vrea sa faca la fel. Datoria era parca de vreo 12 miliarde de dolari, se vehiculeaza mai multe variante,  pe care am terminat-o in ‘88. Cand a venit Petrisor Roman la putere a constatat ca avem un excedent valutar de trei mili­arde si jumatate de dolari! E adevarat ca o parte era imobilizata in Irak, alta parte era imobilizata in Libia - nu stiu daca au recuperat ceva din ele, ma tem ca nu - si restul, care in scurta vreme s-a dus catre consumul populatiei suferinde pana atunci. Asta a fost in ’90.

Dupa aia am inceput drumul invers, in sensul ca ne-am tot imprumutat cat s-a putut, pana cand, nu stiu. Ne indatoram, ne inda­to­ram si dupa aia? Ce se fac nepotii nostri… si alt aspect, foarte important: mai pu­tem sa miscam in front cand ni se pun in fata niste exigente metae­conomice si toate dincolo de economic? Din ce-am citit eu am inteles ca, in foarte multe locuri, demersurile FMI au adus la faliment, au creat nemultumiri, explo­zii sociale. Unii au zis ca s-au facut expe­rimente, sa vada ce se intampla. Ei, pof­tim, s-a vazut, nu? Uite unde s-a ajuns! Iar acum la Davos, daca bine am recep­tionat eu, au venit altii cu ideea, care nu stiu cat de fezabila este, sa se fractureze multinationalele, sa se des­par­ta in parti componente, ca prea au luat fraiele a tot ceea ce se intampla. Sunt unii care administreaza din  umbra puterea…

Ce solutii de iesire din criza se intrezaresc?
Mi se pare ca orientarea Uniunii Europene  se indreapta spre invatamant si cercetare, componente ce pot asigura iesirea din criza. Atunci noi de ce ne apucam sa reducem numarul de cadre didactice? Chestia asta cu reducerea cheltuielilor la invatamant, la sanatate, la cercetare mi se pare incalificabila.

Vai, n-avem cercetare! Cum sa nu avem? Poate nu exista in domeniul pedagogic, dar in alte domenii este nevoie de cercetare, de atmosfera de cautare.  Nu gasesti azi, gasesti maine si tot asa. Cercetarea e ziua de maine sau de poi­maine a fiecarei tari. „Economiile” de la invatamant, de la cercetare si de la sanatate seamana cu ce s-a intamplat in timpul crizei din ‘29-‘33. Seamana. Ce sa facem? Pai sa mai inchidem o scoala, sa mai reducem un spital… Nu ma mai duc la doctor ca n-am bani. Nu mai iau trenul ca biletul e prea scump. Atunci, pe distante scurte, din cauza pretului sca­zut la produse animaliere si la ce­reale, lumea prefera sa mearga pe jos. Se tot spune in aceste zile ca a inghetat cre­ditarea. De ce? Pentru ca nu mai avem parghii bancare. Ce mai avem? Exim Bank si CEC… Pai CEC nu e o societate de investitii, iar Exim Bank nu stiu exact cu ce se ocupa. In rest, BNR… Da, dar Banca Nationala are alte functii. N-o are si pe cea de investitii. Si atunci daca banca-mama da alta linie…


Coleg de catedra cu Radu Vasile


V-au trecut prin mana zeci de generatii de studenti. Dati-ne cateva nume dintre personalitatile de azi care au participat la cursurile tinute de profesrul Bozga!
Sunt destui. N-am facut niciodata o socoteala. Noi, cei de la catedra de Istorie a economiei, avem la activ si un prim-ministru, Radu Vasile. Nu discut despre cota pe care a atins-o pana la final. Intr-un moment de translatie al carierei lui eu am luat decizia aducerii sale la catedra, de la „Revista de istorie”. M-a intrebat cineva „cum v-ati ocupat voi de Radu Vasile”. Eu i-am spus ca atat cat a fost la noi a crescut in specialitate, dupa aia a crescut singur. Era un baiat inventiv, nu vreau sa-l barfesc. Au fost niste dede­subturi pe care n-as vrea sa le comentez. Mugur Isarescu, Nicolae Vacaroiu, Theodor Stolojan, economisti care au fost prim-ministri. Stolojan. Acestia sunt proveniti din mediul economic. Nu discut despre calitatea prestatiei fieca­ruia, insa este clar ca prin profilul pregatirii lor pot intelege resorturile de adancime ale vietii sociale si economice, fara sa-l absolutizam, are un rol esential in privinta asta. Cum zice Tudor Vianu „esti temelia abordarilor de la niveluri mai inalte, literare, filosofice”. Iarasi, oameni care mi-au fost studenti sau doctoranzi, Mircea Cosea, Antonel Tanase - adjunct al ministrului Trans­porturilor. Dintre fotbalistii care au facut ASE-ul il remarc pe Mircea Lucescu. A fost un student foarte bun, il ajuta inteligenta si felul cum isi distribuia efortul. Un alt sportiv fruntas la inva­tatura este si universitar acum, Octavian Botez. Un baiat de o sarguinta si o capacitate exemplare.

Daca tot ati pomenit de Mugur Isarescu… Este cel mai longeviv guvernator in functie al unei Banci Centrale. A intrat chiar in Guiness Book.

Inainte a lucrat la Institutul de Economie Mondiala, sub bagheta inte­ligenta a lui Costin Movilescu. El stia sa se inconjoare cu baietii pe care-i vedea ca sunt dotati. Avea acest talent si, prin urmare, l-a avut in preajma si pe Mugur Isarescu. Merita sa fie longeviv pentru ca este un baiat foarte calificat, un tip distins. Dar nu distinctia este totusi esentialul intr-o asemenea functie…


Portret profesional


  •  profesor universitar la ASE Bucuresti, catedra Istoria economiei, unde a trecut prin toate etapele profesionale: asistent (1952-1966), lector (1966-1973), conferentiar (1973-1990), profesor (1990-2000), profesor consultant (din 2000) 
  •  conducator de doctorat in aceeasi disciplina  din 1990
  •  a predat 7 ani cursuri de istorie eco­no­mica la Facultatea de Istorie a Univer­sitatii Bucuresti si tot atatia, in franceza, la Facultatea de Studii Economice  in Limbi Straine din ASE Bucuresti
  •  membru in Comisia de Istoria economiei si Istoria gandirii economice de pe langa Academia Romana
  •  membru fondator (din 1969) si vicepresedinte al Societatii de Istorie si Retrologie Agrara a Romaniei
  •  autor de carti
  •  membru frecvent in delegatiile romanesti la congrese internationale de istorie economica

Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro