Login

Intra in contul tau creat pe Fin.ro pentru a beneficia de serviciile noastre

Nume Utilizator/Email
Parola Am uitat parola

Nu ai un cont pe Fin.ro? creeaza unul acum pentru a avea acces deplin.

Inregistreaza-te
Cont nou RSS
Editoriale  4 Februarie 2010, Edward Pastia

FMI ne propune pentru premiile Oscar

Edward Pastia

Nebunia inceputului de an poate fi catalogata drept paradoxala. Ianuarie este, in general, o luna linistita. Romanii abia se trezesc dupa Sarbatorile de iarna.

Gresit, de data asta. Peisajul politico-economic parca a innebunit. Toata lumea dezbate, discuta, combate, aproba. Si e o boala care se ia. Expertul de la FMI, omul care decide soarta pensiilor din Romania, Jeffrey Franks, da interviuri cui vrea sa-l asculte. Pesemne ca are un program relaxat.

Spune ca suntem o poveste de succes si este convins ca am traversat criza. Oare ce-o insemna „poveste de succes”? E la fel ca in filmele lor, alea cu happy-end, cand toti traiesc fericiti pana la adanci batraneti, iar incasarile din cinematografe sar pragul de 100 de milioane de dolari dupa o saptamana. Nu stim exact la ce se refera finantistul mondial, dar pentru noi, cei de pe strada, „povestea de succes” este bazata pe un scenariu scris de Stephen King.

Un horror cu sute de mii de someri care-si cauta de munca aidoma unor zombi furiosi ori cu un guvern bantuit de blestemul unei fiscalitati sangeroase.

Oare cati dintre pensionari se vad actori in „povestea de succes” a domnului critic de arta Jeffrey Franks? La urma urmei, toti au pensii „nesimtite”, asa ca nu le ramane decat sa ceara cate un rol in „Scream 6”. Doar asa sa-i auda cineva. Bun, intr-o tara in care speranta de viata este de 67 de ani, ma indoiesc ca vreunul dintre tinerii de azi isi doreste sa se retra­ga din activitate la 65 de ani. Ce poti sa speri ca vei face pe parcursul a doar 24 de luni? Sa te duci in Hawaii sau in Irak? Sa joci pensia la cazinou sperand ca astfel o sa ai parte de inter­nare intr-un azil de 5 stele? Nu-mi spuneti ca speranta de viata va creste, de 20 de ani ne amagim cu asta... Reve­nind, plata pensiei doar pe durata a doi ani ar fi intr-adevar o „poveste de succes” pentru Guvern. Ma intreb insa, nu vi se pare ca a inceput decimarea inca de pe acum? Este mai simplu, mai ieftin, mai eficient.

Mister Franks o fi avut curiozitatea sa stea de vorba cu oamenii de afaceri care-si petrec mai mult de o luna din an platindu-si taxele catre stat? O fi vazut cum la noi se inchid peste 500 de firme zilnic? I s-a povestit oare ca in Romania sta­tul „saboteaza” economia privata luand pe credit toti banii din banci (care se aleg astfel cu un profit un pic mai mic, dar si­gur)? Cunoaste simpaticul Jeffrey ca fondurile europene se im­part pe criterii politice, in rarele ocazii in care se impart? ­Banu­im ca nimic din toate acestea, altfel nu ar ranji ca Jim Carrey pe post de „omul de la cablu”.

Fondul Monetar International si-a gresit menirea daca are mai multi specialisti atat de optimisti. Poate regiza o criza economica locala in asa fel incat sa ne dam duhul fericiti la gan­dul ca vom castiga sapte premii Oscar. Ca pasagerii de pe Titanic. Ar putea sa-l angajeze (fara sporuri) pe Leonardo di Caprio sa ne predea sariturile in apa (din varful catargului) intr-o sala de gimnastica.

Este intr-adevar frumos ceea ce ni se intampla. Domnul Franks poate pleca linistit la el acasa. Daca totul decurge potrivit planului, intr-un timp foarte scurt va putea viziona din fotoliul personal un „dividi” cu povestea noastra. Suntem deja vedete. Pacat ca nu mai apucam sa ne ridicam statuetele.


Articole similare

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume:*
E-mail:*
Comentariu:*
Cod confirmare:
capcha
 
Sunt de acord cu Termenii si conditiile Fin.ro