Cand resursele sunt pe sponci, fie reduse cantitativ, fie inaccesibile pentru marea masa a indivizilor, iar expectatiile privind viitorul sunt pesimiste, instinctul de supravietuire preia controlul. Fiecare tine cat poate de ceea ce are, generozitatea fata de semeni devine o amintire, primordiale fiind strict asigurarea celor necesare traiului, fara prea mari excese, in paralel cu punerea de o parte de bani albi pentru zile negre.

De indata insa ce conditiile economice se imbunatatesc, iar perspectiva obtinerii de noi resurse este pozitiva, indivizii se rela­xeaza, inclusiv financiar, si consuma, furnizand combus­ti­bilul necesar reluarii cresterii economice.  Este ceea ce se intampla de mai bine de sase luni incoace in majoritatea tarilor Uniunii Europene.

Indicatori total nespectaculosi pen­tru cei mai multi dintre noi arata fara putinta de tagada ca ceea ce nemtii, francezii, italienii, britanicii sau spaniolii cred ca este cea mai dura recesiune din ultimii cincizeci de ani este considerata ca si trecuta.

Nu marii antreprenori, cu acces la informatii si la decizii strategice, nu doctrinarii intr-ale economiei, ci simpli cetateni dau tonul revenirii pietelor, inclusiv celei a muncii, prin increderea pe care o au in cei care ii guverneaza, recte in masurile anticriza adoptate de catre acestia.  Depozitele bancare ale cetatenilor europeni din economiile ce anunta depasirea punctului critic si intrarea pe un trend ascendent sunt in scadere, asta dupa ce, cu incepere din 2007, au fost aproape constant in crestere.

O explicatie ar putea fi, la pri­ma vedere, ca oamenii nu mai au bani de pus de-o parte. Coroborat insa cu cresterea consumului, tabloul general arata cu totul diferit. Pentru ca au vazut si simtit pe propriile buzunare efectele politicilor anticriza adoptate de guvernele lor, pentru ca teama de viitor dispare, iar incertitudinile privind gasirea unui loc de munca se estompeaza, ei au inceput din nou sa consume bunuri si servicii. Aceasta s-a resimtit ins­tan­­taneu in tonusul de business al companiilor din ma­jo­ritatea sectoarelor, mai putin din constructii. Comenzile in­dustriale sunt in crestere, pietele se dezgheata, investitiile devin din nou prioritare, chiar si fara o colaborare extraordinara din partea bancilor, iar cercul se inchide pe piata muncii. Incep recrutarile de personal.

Exista totusi o exceptie, Romania, singura din Uniunea Eu­ro­peana in care cetatenii continua sa stranga cureaua, pri­vandu-se de cele absolut necesare traiului zilnic, in disperarea de a economisi cat de putin. Depozitele populatiei au crescut in ultimul semestru din 2009. Nu mult, dar au crescut, pe masura ce consumul a intrat in declin.

Este ceea ce si-a dorit si Banca Nationala, in incercarea de reducere a deficitului excesiv. Problema este insa ca nu doar romanul de rand face foamea, ci si firmele autohtone care ii dau aces­tuia de lucru. Iar foamea de capital, foamea de comenzi, foamea de piete a motorului supravietuirii economiei con­tras­teaza vizibil cu in­decenta bancilor care, consolidate de statul roman pe spi­narea noastra, a tuturor, continua sa sugrume creditarea companiilor pentru reluarea investitiilor, sufocand in fasa  si orice perspectiva de relansare a activitatii in viitorul apropiat.