Au trecut doi ani de „Financiarul”. O publicatie „de nisa”, de „cultura in afaceri”, cum si-a propus inca din 14 ianuarie 2008, momentul primei aparitii. Initial am vrut sa scriu despre colegii mei, despre ziaristi in general. M-am razgandit. Nu se cade. De aceea, cred ca mai bine ar fi sa le prezint cititorilor mediul in care noi, ca jurnalisti „pe economic”, ne desfasuram activitatea. Zi de zi, ceas de ceas. Decideti dumneavoastra daca face bine sanatatii sau libertatii de exprimare.

Bun, sa incepem. Americanii au o dambla. Sa dea nume de „mimoze” la uragane, tornade si alte cataclisme. Si daca tot suntem pe „axa” lor, de ce sa nu facem si noi la fel, vizavi de crizele care ne macina viata de trei sferturi de secol incoace? Capetele luminate si-ar mai umple timpul cu ceva. Am aflat deja ca amploarea unei recesiuni economice este direct proportionala cu importanta ocaziei. V-ati gandit vreodata ca o criza financiara nu ar mai fi fost atat de cumplita daca se producea in alt moment, nu in timp ce se „fluturau” alegerile prezidentiale? Cum s-a terminat procesul de vot, cum au aparut semnele redresarii.

Ce-ar fi sa alintam crizele cu nume precum „Moni”, „Emilia”, „Mariuca” sau „Ecaterina”? Din pacate, nu sunt foarte spectaculoase. De exemplu, cum sa explici oamenilor care te citesc mecanismele „crizei Emilia”? Ar adormi ime­diat. Neinteresant. Trebuie ceva sa ilustreze valoarea, la urma urmei e musai ca materialul sa fie preluat si de televiziuni.

Parca ar suna mai bine „recesiunea Sexi Braileanca”, „blocajul financiar Geta Parbriz” ori „somaj Gina Masochista”. Nu merge, nici asa nu suna bine. Insa trebuie sa perseveram, am putea sa fim mai originali si sa dam catastrofelor eco­nomico-sociale nume cu rezonanta in istoria moderna a tarii noastre - „potopul financiar Necolaiciuc”, „armaghedonul bugetar Ridzi”, „seis­mul investitional Nicolae Popa”, „revar­sarea turistica Udrea” sau „catastrofa Bechtel”.

Secretul este ca sursa ta de stiri sa-ti furnizeze un simbol, un pretext, un loc de dat cu capul. Sunt absolut convins ca, odata stabilit numele dezastrului, cu siguranta ne va fi mai usor, vom suporta altfel greutatile de zi cu zi. Ce spuneti de „socul viitorului: Pasajul Basarab”. Poate fi ceva mai potrivit? Nu de alta, dar pe el va trebui sa bem la o anumita data. In cinstea catastrofei de a ridica un pod amarat in sase ani. Il va trece lumea, vesela nevoie mare, gandindu-se ca podul cel nou va uni o capitala in ruine. Dar care-i problema? Constructia va fi gravata pe monede, stilizata pe bancnote, numai asa, sa moara Apolodor de ciuda.

Aceasta este o mica parte din mediul in care incercam sa ne facem meseria. Cum va suna „Dan Bittman, consilierul ministrului Finantelor”? Nu mai mentionez nimic despre purtatorul de cuvant, cel pe care ministrul il facea „muci” cu doua zile in urma. Stati un pic, mie mi se pare mai potrivit Puya. Ar da mai bine la negocierile cu Fondul Monetar International. Desi, daca ma gandesc bine, ar trebui angajati „Parazitii”. Macar acestia radiografiaza extrem de exact societatea romaneasca. Mi-ar placea sa-mi cante Cheloo cateva cifre legate de bugetul tarii. Si, oricum, as suporta mai usor o majorare de TVA anuntata de Ombladon.

Noi insa vom continua sa ne facem meseria. Sa va informam, sa va explicam. Si in ciuda faptului ca nu conteaza cine esti, doar cui apartii.